Actualitate

”De zece ani aceeaşi problemă”. Ioan Țintean despre varianta trecerii PNMR în subordinea CJ

Directorul Parcului Naţional Munţii Rodnei, Doina Jauca, a spus că mai apar şi momente critice în care unii primari se plâng că ”nu au bani de curent şi hârtie, dar au păduri în parc, în zona de conservare, pe care nu le pot exploata”. Prefectul Ioan Țintean crede că trebuie găsită o soluţie prin care să fie mulţumite ambele părţi, Consiliul Ştiinţific şi proprietarii de păduri.

doina jauca 25 iun”20 de comune, 18 din Bistriţa-Năsăud şi 4 din Maramureş, au fond forestier în parc, iar 2, de pe Valea Ilvelor, au numai păşune. Sunt 15 ocoale silvice pe raza parcului, dintre care 12 sunt private. Paza şi monitorizarea se fac un pic mai greu. Pădurea figurată în conservare este restricţionată de la tăieri, iar în pădurea din zona tampon sunt permise activităţile de exploatare forestieră. Probleme deosebite apar în pădurea inclusă în conservare, e o problemă mare pentru că proprietarii, comunităţile, n-au primit despăgubiri de la statul român aşa încât să lase pădurea să-şi regleze ciclul, să nu intervină, iar proprietarii, primăriile, persoanele fizice să primească uzufructul anual. E o problemă de zece ani. Degeaba am făcut adrese la Ministerul Mediului, Pădurilor, Guvernului, Preşedinţiei, în care am explicat că, în conformitate cu Codul Silvic, se dau compensări pentru fondul forestier inclus în zone restricţionate de la tăieri”, a spus Doina Jauca.

Ea a menţionat că, făcând un calcul, statul român ar trebui să dea anual 7,7 milioane de lei comunităţilor, pentru ca acestea să nu mai fie interesate de lemn. ”Ar trebui să-şi primească anual compensaţiile. Nu s-a rezolvat nici astăzi problema, chiar dacă e legiferată. Se vor mai face demersuri. Primăriile au înţeles că legile europene trebuie respectate. La păduri nu s-a dat niciun leu, la subvenţiile de la APIA stăm foarte bine, se dau miliardele fără probleme. Nu ştiu de ce nu se încearcă un echilibru. Nicăieri în ţară nu s-au acordat compensaţii pentru pierderile înregistrate anual pentru lemnul neexploatat. Ordinul de ministru a fost dat în 2003, iar administraţia parcului în 2004, deci am găsit legislaţia pe masă. E o problemă care ne face mari greutăţi. Sunt momente critice, îmi spun primari de la primării mai puţin bogate că n-au bani de curent şi de hârtie şi ei au pădure în parc”.

Prefectul Ioan Țintean a declarat că ”discuţiile despre Parcul Naţional Munţii Rodnei merg şi pe forma de administrare şi continuare a activităţii”. ”Trebuie să completăm această activitate ştiinţifică şi de urmărire a legalităţii cu exploatarea proprietăţii pe care o deţin comunele. Proprietarii se plâng că nu pot să utilizeze păşunile, nu pot exploata lemnul de care ar avea nevoie pentru a produce venituri şi nu primesc compensaţii de la buget pentru ce nu pot să exploateze. Trebuie să putem şi păstra natura aşa cum e ea, să se regenereze flora şi fauna, dar şi proprietarii să poată supravieţui, conform tradiţiei de 2.000 de ani. Oieritul a fost o îndeletnicire de bază, iar acum cu încorsetarea legală nu mai pot beneficia de acele păşuni. Să vedem ce se va întâmpla, cine va administra Parcul, îl va prelua în continuare RNP Romsilva sau va trece la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud. Apoi, trebuie să facem o sesizare de intervenţie în actele normative care guvernează activitatea acestui parc, pentru ca proprietarii să poată primi compensaţii. Am toată determinarea să facem propuneri pentru a interveni în legislaţia actuală, pentru ca ambele părţi să fie mulţumite, şi administraţia parcului să-şi poată desfăşura activitatea, şi primăriile să poată realiza venituri de pe urma păşunilor şi lemnului”, a spus el.

Țintean crede că nu are o imagine exactă din punct de vedere al efortului financiar pe care ar trebui să-l facă CJ dacă ar prelua PNMR, ”dar din punct de vedere administrativ ar fi o mai bună conlucrare cu Consiliul Ştiinţific, s-ar putea organiza mai bine şi forma turistică, trebuie să creştem veniturile din turism. Plus că ar fi o comunicare mai directă a primăriilor cu conducerea CJ, probabil că s-ar găsi nişte soluţii de exploatare rezonabilă a lemnului şi nu numai, există şi cariere de piatră la limita parcului, există şi cereri pentru dezvoltarea unor activităţi subterane, sunt zăcăminte naturale neexploatate, cum ar fi zona Maieru. Cu o conducere judeţeană am putea ajunge la nişte înţelegeri, bineînţeles dacă ar fi de acord Consiliul Ştiinţific”.

Prefectul a afirmat că pe viitor este nevoie de o mai mare promovare pentru dezvoltarea turismului în zonă. ”Sunt proiecte multe în acest sens”.

4 comentarii

  • Văd că se pune din nou problema preluării Parcului Național Munții Rodnei de către Consiliul Județean. Dacă până acum s-a mai putut stăvili dorința de defișare și de distrugere a faunei și florei PNMR, trecând la C.J. este gata.
    Este la mintea copilului, dacă statul nu a dat despăgubiri, credeți că are bani C.J. și va acorda anual 7,7 milioane de lei comunităţilor ?
    PNMR va deveni locul de vânătoare al celor care au această pasiune sălbatică și primitivă consider eu (am auzit că și dl. Moldovan are această pasiune). Vânătoarea practicată de aceștia nu este pentru nevoi de hrană, ci pentru a părea că sunt de alt rang, cu sânge nobil sau un alt motiv ar fi setea de bani.
    PNMR va fi locul unde se va da frâu liber exploatărilor din carieră, greu de controlat chiar dacă se vor acoperii cu hârtii și autorizații (ce a rămas în urma exploatărilor miniere din Rodna, Valea Vinului, etc.!).
    PNMR va fi golit de vegetația forestieră, vor fi distruse speciile protejate din flora munților Rodnei.
    Ar fi bine ca riposta civică să fie mare. Să nu permitem distrugerea singurului parc național din județ care poate fi amenajat însă pentru turism (lipsesc cabanele, locuri de refugiu, etc.)

    • Ceea ce nu a reusit Radu Moldovan,incearca sa obtina acum prefectul.Functia pe care acesta o detine,fara sustinere politica,trebuie platita cumva…D-le Tintean,de ce va patati cariera si onoarea cu astfel de aranjamente?Convingeti-ne ca sunteti de buna credinta si lasati Parcul in pace!Peste 10ani,cand n-o sa mai aveti functii,o sa va intalniti cu cetatenii la o plimbare prin parc si ar fi bine sa va asigurati ca puteti tine fruntea sus.Sau vreti sa emigrati?

  • Tintean ,numai pentru copii sai………Titus…fost consilier personal al lui Uioreanu si trimis pe bani publici la distractie ……..Camelia angajata fara concurs real la Apdrp……..vom vedea ……………

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.