Actualitate

Decizie şoc a prof. Constantin Rus, directorul Colegiului Naţional ”Liviu Rebreanu” Bistrița

Directorul Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu”, profesorul Constantin Rus, care este și consilier municipal PSD, a luat o decizie extrem de importantă cu doi ani înainte să ajungă la vârsta de pensionare: nu s-a mai înscris la concursul pentru funcţia pe care o deţine în prezent. „Am ajuns la capăt”, a mărturisit el pentru Timp Online.

„Nu m-am înscris. Pur şi simplu am ajuns la capăt. Nu sunt obosit, mai am doi ani de activitate importantă”, a declarat Constantin Rus în exclusivitate pentru Timp Online.

Întrebat cine aspiră la funcţia de director al CNLR, Constantin Rus a răspuns: „Habar nu am. Nici nu ştiu dacă se poate vedea pe platformă (pe care s-au făcut înscrierile -n.r.)”.

Calendarul concursului pentru funcțiile de director și director adjunct: depunerea dosarelor – până în 2 octombrie, 7 octombrie – afișarea rezultatelor verificării îndeplinirii condițiilor de înscriere, proba scrisă – 12 octombrie, probele de interviu și evaluare CV – în perioada 17 octombrie – 17 noiembrie în locațiile stabilite de inspectoratul școlar, 18 noiembrie – afişarea rezultatelor concursului, 21-23 noiembrie – depunerea contestaţiilor, 24 noiembrie – 9 decembrie – soluţionarea contestaţiior şi afişarea rezultatelor finale, 16 decembrie – validarea în Consiliul de Administraţie al inspectoratului şcolar a rezultatelor finale și transmiterea acestora la MENCS.

”Iubesc mai mult Fizica decât funcția de director”

În 2013, într-un interviu acordat Timp Online, prof. Constantin Rus a afirmat că iubeşte mai mult Fizica decât funcţia de director. „20 de ani am fost – cum spun unii- simplu profesor. Apoi, destinul a făcut să mi se propună să fiu director în anii după Revoluţie. Am ajuns să fiu director într-o perioadă extrem de grea. Nu ştiu dacă îmi voi scrie vreodată memoriile, dar cred că am preluat direcţia acestei şcoli într-un moment infernal. (…) Şi aici, în funcţia de director, trebuie să ai curajul de a face mai mult pentru toţi chiar dacă uneori eşti pleznit la figurat, nu la propriu. (…)”.

Întrebat de unde vine bucuria unui director de şcoală, Constantin Rus a răspuns: „A trebui să ştiu după cei circa 20 de ani de când sunt director al CNLR. Cred că, dacă îţi faci un inventar al activităţilor pe care le derulezi în fiecare zi, cel mai interesant lucru este acela că îmbini administraţia cu munca la catedră. De aceea, dacă-mi permiteţi să dau un sfat pentru viitorii directori de şcoli – eu fiind undeva la final de carieră – niciodată să nu renunţe la a preda la cel mai înalt nivel. Spun asta din mai multe puncte de vedere. Pe de-o parte pentru că, intrând în casă, au bucuria activităţii fireşti pentru care s-au pregătit, în pauze se încruntă la probleme administrative, dar, dacă le îmbină bine şi frumos, au satisfacţie. Cred că cine reuşeşte să îmbine aceste lucruri are satisfacţie dublă: că lucrează la catedră, se întâlneşte cu elevii, are satisfacţiile imediate ale profesiei pentru care s-a pregătit, şi apoi că reuşeşte să creeze un cadru adecvat pentru bucuria copiilor, a părinţilor şi a profesorilor. (…) Având ore, trebuie să mă pregătesc şi să iau toată literatura de specialitate pentru clasa a XII-a unde am trei ore pe săptămână astfel încât să mă pot descărca frumos cum spun deseori să mă risipesc frumos în sufletele copiilor cu această disciplină superbă care este Fizica pe care o iubesc mult mai mult decât funcţia de director.  (…) Din păcate, de când sunt director, din 1990 până acum, nu am avut niciodată o vacanţă întreagă. De regulă sunt în concediu, dar nu pot să-mi fac concediul, sunt în şcoală. Nu ştiu dacă e rău sau e bine. Îmi pare rău că m-am obişnuit aşa. Când nu am fost director, nu ştiu dacă mă credeţi, dar tot spre direcţiune îmi venea să mă duc. Când o să ies la pensie, nu ştiu ce-o să fac. (zâmbeşte)”. 

În ultimii ani, din cauza problemelor cauzate de amenajarea campusului de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, prof. Constantin Rus a intrat în conflict în special cu părinţii elevilor de la secţia germană, care i-au reproşat că nu a făcut ce ţinea de el să accelereze lucrările.

Constantin Rus este şi consilier local PSD.

Anul acesta, în premieră, Ministerul Educaţiei va organiza un concurs naţional pentru ocuparea funcţiilor de directori şi directori adjuncţi. Va exista inclusiv o probă scrisă în data de 12 octombrie.

14 comentarii

  • 1. ”Iubesc mai mult Fizica decât funcția de director”
    2. „20 de ani am fost – cum spun unii- simplu profesor.”
    3. „A trebui să ştiu după cei circa 20 de ani de când sunt director al CNLR. ”

  • Ce-ați făcut cu turnătorii din școli?
    Măcar ei știu pentru cine votează.
    Mai scriu rapoarte pe teancuri de coli?
    Mai primesc bani când culeg căcărează?

  • Cind ajungi la o virsta onorabila, incepi sa gindesti mai intelept. Asta a facut, face si, cred eu o va face profesorul si dascalul Costica Rus.

  • Mă , domnul asta o fost condamnat la locul e muncă, cu voia lui fireşte, şi noi n-am ştiut ce greu îi este.
    Amu, că i s-au înecat corăbiile, iar doamna pană nu-l lasă să candideze,(nu ştiu ei care-s mai ocosi), s-a mâniat pe sistem.
    Din care a făcut parte şi l-a condus (bine-rău, va judeca posteritatea).
    Mare lucru nu rămâne, după aproape 30 de ani, un asemenea liceu a făcut la fuşereală, în doi-trei ani nişte lucrări pe care un privat le făcea într-o vară.
    Restu-i paragină, iar stacheta învătăturii este căzută în groapa de nisip (cu var).
    Despre milioanele de euro pierdute din finaţarea europeană, vom uita curând.

  • 1. Ori nu a avut curajul sa semneze declarația pe propria răspundere ca nu a fost colaborator al securității
    2. Ori așteaptă să prindă locul III la camera deputaților (dacă vrea domnul raducu)
    Poate amândouă.
    Restul sunt doar vorbe goale

  • Sa nu crezi ce spune nenea Tica !
    A fost director fiindca ,,destinul a facut sa i se propune” si nu pentru ca si-ar fi dorit.
    Cand nu a dost director, tot spre directiune ii venea sa se duca. Vedeti nenea Tica, chiar daca spuneati, ca va placea mai mult fizica, subconstientul va trada, facandu-va sa ,,trageti” tot spre locul la care tanjeati.
    Adevarul este ca ati imbatranit si in ciuda calitatii de orator (uneori cu limbaj de lemn), incepeti sa va lasati descoperit.
    Nu stiu daca a fost ,,infernal” momentul cand ati preluat directiunea, daca perioada in care ati condus Liviu Rebreanu a fost una grea, insa stiu, ca nu se vede mare lucru dupa dumneavoatra intr-un sfert de secol de directorat. Liceul Andrei Muresanu a reusit, in mod neasteptat, sa ia fata Rebreanului, ata prin rezultatele mai bune din ultimul timp, cat si prin renovarea cladirilor mai repede decat dumneavoastra.
    Noroc cu fondurile europene, care v-au fortat sa initiati proiectul de modernizare/extindere a cladirilor liceului. A mai existat un resort care v-a impins sa construiti noi cladiri, cu rost si fara rost, fara o unitate in aspectul exterior abordat, acela de a castiga cat mai mult din terenul comunitatii germane (constructiile noi edificate pe terenul bisericii evanghelice intra in posesia Primariei).
    Smecherie romaneasca ieftina.
    Ideea este ca nu am mai primit demult o veste asa buna.
    Totusi, sunt circumspect cu declaratiile lui nenea Tica, fiindca este un duplicitar.
    Iti spune ce-ti doresti sa auzi, te asigura, ca si el isi doreste acelasi lucru, pentru ca apoi, sa te ,,arda”, sa faca ce vrea el.
    E posibil, sa aiba un scop ascuns. E in firea lui asta.

    • Foarte greu m-am hotărât să scriu aici! Aș vrea să știi Matheas că generația de profesori de vârsta lui Tică Rus, în proporție foarte mare, (și chiar cu 10-15 ani mai tineri) dacă pregătesc un examen atunci îl pregătesc ca lumea. Nu se pune problema dacă fac 35 de puncte din 100. Problema este cam ce ar trebui să primească la examenul acela ca să ia mai puțin de 90 din cele 100 de puncte! Au ei, inclusiv cel în cauză, alte păcate și cei ca tine nu ratează ocaziile să le semnaleze, câteodată cu patimă exagerată și gratuită. Mă intreb însă dacă o să vă fie mai bine după ce aceștia se vor retrage în tribună.

  • Mai bine mai târziu decât niciodată. In sfarsit o decizie inteleapta, care putea si trebuia sa vina mai devreme cu cativa ani. Un moment ratat pentru aceasta decizie a fost in 2011 la centenarul sediului Gimnaziului Evanghelic, care gazduieste CNLR cand festivitatile s-au tinut intr-o cladire cu tencuiala cazuta si care se afla in aceeasi situatie si in prezent. Un alt moment ratat pentru retragerea din functia de director a fost in 2015, cand printr-o decizie idioata a lui C.Rus prin care clasa de absolvenţi ai secţiei germane urma sa fie mutata în clădirea Centrului de Excelenţă de la Liceul Sanitar, s-a declansat un scandal de proportii la CNLR.
    vezi: http://www.timponline.ro/scandal-la-cnlr-viitorii-absolventi-ai-sectiei-germane-refuza-sa-plece-din-sala-lor-de-clasa/

  • Toate loazele care au scris negativ despre Tica isi clameaza neputința de a ocupa un asemenea post si sînt impotente de a-si asuma raspunderea conducerii unui asa mamut de instituție. Atunci in sedința de aleger mi s-a propus mie postul dar nu m-am simtit în stare si am renunțat în favoarea lui.Și bine am facut pt. ca a fost un manager mult mai bun decât ași fi putut sa fiu eu.Îmi pare rău ca munca lui poate fii analizarata(?) de niste diletanți.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.