Actualitate

Declarații scrise pentru deplasările în afara localității. Măsurile anunțate de președinte

(VIDEO) Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat o serie de măsuri care vor intra în vigoare vineri 15 mai, odată cu instituirea stării de alertă, după ce vor fi aprobate de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență.

Astfel, pentru deplasarea în interiorul localităţilor nu va mai fi nevoie de declaraţie pe propria răspundere, care va fi însă necesară pentru deplasarea în afara localității (cu excepția zonelor metropolitane din apropierea marilor aglomerări urbane), astfel de ieșiri putând fi făcute doar pentru anumite motive. El a mai spus că din 15 mai devine obligatorie purtarea măştii în spaţii închise, că va fi obligatorie păstrarea unei distanţe de 1,5 metri între persoane (distanţa a două braţe) și că într-o primă fază slujbele religioase vor fi reluate doar în aer liber, cu purtarea măştii şi cu păstrarea distanţei.

Declarația președintelui:

”Din păcate, epidemia Covid-19 este încă între noi. Nu este momentul să ne relaxăm prea mult. În continuare, avem în fiecare zi sute de cazuri noi. Totuşi, se apropie data administrativă de 15 mai, când se termină starea de urgenţă şi vom intra într-o altă formă de organizare, tipică pentru situații de epidemii și anume în starea de alertă. Foarte mulți români se întreabă și ne întreabă ce se schimbă după 15 mai, ce nu se schimbă, ce noutăți avem pentru ei.

În primul rând, aș menționa ce devine obligatoriu din 15 mai, sunt lucruri foarte simple, dar foarte, foarte importante. Primul lucru: din 15 mai devine obligatoriu portul măștii, o mască care acoperă gura și nasul, atunci când ne găsim în spații interioare. De exemplu, când mergem la magazin sau când mergem să cumpărăm alimente sau în alte situații, de exemplu când mergem cu transportul public în comun, când intrăm în stația de metrou, evident în metrou, deci în interior masca este obligatorie. Este obligatorie, atenție, nu este o recomandare, este obligatorie păstrarea unei distanțe, distanța obligatorie între persoane este de 1,5 metri, asta însemnând distanța a două brațe; dacă amândoi întindem brațul, distanța căutată este asta. Igiena mâinilor devine obligatorie și este extrem de importantă. Trebuie să ne spălăm pe mâini cât se poate de des și întotdeauna când venim acasă de la magazin sau de la o activitate în afară.

Ce se redeschide? Se vorbește foarte mult despre așa-numita relaxare. Am spus la început: nu este cazul să ne relaxăm, dar anumite activități trebuie reluate. În acest sens se redeschide parțial comerțul, se pot redeschide, din 15 mai, magazinele care au acces din exterior, care au acces direct din stradă, se redeschid saloanele de îngrijire personală, se redeschid muzeele. O chestiune pe care nu putem să o dispunem, dar putem să o recomandăm: recomandăm autorităților locale ca din 15 mai să redeschidă parcurile pentru accesul publicului.

La ce se renunță? Ce înseamnă această relaxare pentru fiecare dintre noi? Se renunță la obligația de a sta acasă și se renunță la obligația unei declarații atunci când ne deplasăm în interiorul localității. Deci, atenție, putem să ne deplasăm în interiorul localității în care locuim fără să avem nevoie de declarație, fără să avem nevoie de acordul cuiva. Totuși, în interesul nostru și al celor pe care dorim să îi protejăm, nu trebuie să exagerăm, trebuie să renunțăm la deplasările la care se poate renunța fără prea mari sacrificii. Ce rămâne, totuși, obligatoriu este în continuare, în prima etapă, interzisă deplasarea în afara localității, sigur, cu excepții. Aceste excepții vor fi enumerate în decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență, sunt excepții naturale, de exemplu, cine merge la serviciu, merge; se poate merge în afara localității pentru muncile agricole; se poate ieși din localitate pentru sporturi individuale, de exemplu mersul cu bicicleta. Totuși, când ieșim din localitate este în continuare nevoie de o declarație, mai puțin în zonele metropolitane, unde, de exemplu, din comunele din jurul Bucureștiului foarte multă lume vine la serviciu în București și se întoarce. Pentru aceste deplasări, în interiorul zonei metropolitane, nu va nevoie de declarație. Dar dacă mergeți, de exemplu, din București într-un oraș din provincie, pentru a rezolva o problemă care se încadrează între excepții, aveți nevoie de o declarație scrisă.

O temă pe care eu personal o consider foarte importantă și știu că sunt mulți români care consideră această chestiune foarte importantă – bisericile. Serviciile religioase cu credincioși vor fi reluate în condiții speciale și anume serviciile religioase cu credincioși pot fi reluate în prima fază în curtea bisericii sau în fața bisericii, deci în exterior. Credincioșii vor purta obligatoriu mască și vor păstra obligatoriu distanța de 1 metru și jumătate. În a doua și în a treia etapă, aceste condiții vor fi, evident, rediscutate, dar noi considerăm că este important să facem un prim pas și să facem iarăși posibile serviciile religioase cu credincioși, repet – în această primă etapă doar în aer liber.

A rămas o categorie pe care aș menționa-o și anume sportivii. Pentru sportivi, avem două situații. Profesioniștii își pot relua cantonamentele în condiții speciale de igienă, de verificări medicale, însă competițiile sportive, în această primă etapă, nu vor începe. Deci, repet – sportivii profesioniști își pot relua cantonamentele în condiții foarte clare descrise, dar competițiile sportive nu vor reluate acum, în prima etapă. Pentru sportivii amatori este posibil să-și reia activitatea doar acolo unde se face sport individual, inclusiv dacă se folosește o bază sportivă, dar numai în aer liber. Deci, pentru amatori este posibil să își reia activitatea doar la sporturi individuale și doar în aer liber. Iar dacă se folosește o bază sportivă, accesul în vestiar, deci acolo unde își schimbă echipamentul, nu este permis.

În final, mă adresez parlamentarilor, Parlamentului, care are în lucru o lege care reglementează activitățile, restricțiile și felul în care se gestionează această stare de alertă. Este nevoie urgentă de această lege și solicit Parlamentului, parlamentarilor, să decidă pe această lege cu maximă celeritate”.

VEZI ȘI:

https://timponline.ro/terasele-ar-putea-fi-redeschise-si-ele-din-15-mai/

4 comentarii

  • Ce mi se pare normal si care ține foarte mult de bunul simț al fiecărui cetățean este purtarea măștilor in spațiile închise,indiferent dacă este loc public sau orice spațiu în care sunt și alte persoane. La fel și cea cu distanțarea socială. In rest îi ok.

    • Da, astazi a fost zi de piata.
      In piata Decebal era o distantare sociala la milimetru, si nici unul dintre taranii coborâti din salbaticie la oras nu purta masca.
      Nici urma de politie sau jandarmi, ce sa mai vorbim de declaratii scrise?
      Pun pariu ca nici 10% n-aveau asa ceva.

  • Puteti dormi linistiti. Presedintele a fost anuntat cat sunteti de idioti si va schimba intreaga agenda .

  • Toate bune, numai sa avem grija sa nu stranutam INTENTIONAT ca ne baga Vela Daravela la puscarie. =))))
    Sunt curios cum e stranutatul intentionat. =))
    Mai rau ar fi stranutatul cu premeditare sau consitutire grup infractional pentru stranutat.
    Mai poate fi si stranutatul calificat. =))
    Nu m-ar mira sa fie pedepsita si tentativa, daca iti vine sa stranuti si te abtii. =))
    Pentru compicitate la stranutat se ia aceeasi pedeapsa ca pentru stranutat intentionat.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.