Aranjamente verzi sub formă de animale, insecte sau mașini. În fapt, sunt exponate de artă topiară cu care îți poți decora grădina primăvara aceasta. Le-a adus la Expo ”Grădină și Ambianță” o firmă din Coldău. Le poți admira și chiar cumpăra de pe pietonalul ”Liviu Rebreanu”
”Exponatele” de artă topiară de pe pietonal, modelate pe o bază metalică, au formă de veveriță, ursuleț, fluture până la mașini de Formula 1. Prețurile încep de la 350 de lei și ajung până la 900 de lei cele mari.
”O parte dintre flori le producem noi, o parte sunt din import, în special cele mari. În România nu avem tehnologia neceasară și nici experiența să le producem. La noi, comparativ cu anul trecut nu sunt scumpiri semnificative, încercăm să ne menținem prețurile deși toate se scumpesc, și producția, și transportul. panseluțele sunt la 2,5 lei bucata, bănuței la 6 lei, mușcatele la 10 lei cele mici care pot fi plantate în jardinieră și 35 de lei care sunt în ghiveci suspendat. Cea mai scumpă plantă pe care am adus-o în expoziție este acest bonsai la 2300 de lei, unul în vârstă de aproximativ 15 ani”, a spus Tobias Robert.
Potrivit acestuia, plantele au nevoie de apă, îngrășământ, să fie plantate sau amplasate în funcție de specificul fiecăreia, dar și să fie iubite. ”Toate plantele pe care le vindem noi sunt potrivite pentru zona noastră”, a mai spus Tobias Robert care activează în acest domeniu de 20 de ani.
În schimb, o firmă din Cluj care produce plante suculente s-a văzut nevoită să scumpească florile.
”Florile s-au scumpit față de anul trecut cam cu 20% fiindcă turba pe care o folosim, ghivecele și alte microelemente pe care le punem în ghivece sunt mai scumpe și ele, dar supraviețuim chiar dacă pentru noi, ca producători, e cam dificil. Florile suculente cele mai ieftine costă între 12 și 15 lei, plantele în ghivece mai mari costă de la 20 de lei la 30 de lei, iar aloe vera care e în ghivece mari costă 30 de lei, prețuri de producător”, ne-a spus Stela Bobiș din Cămăraș, Cluj.
”Sunt foarte mulți iubitori de plante suculente. Lumea a observat că este o plantă ușor de întreținut, o plantă pe care nu trebuie o uzi când mergi în concediu. Ea te așteaptă chiar dacă vii după 2-3 săptămâni acasă. Este important fiind plantă suculentă să fie udată rar, doar atunci când solul este uscat. E o condiție ca planta să supraviețuiască, ele conținând 90% apă”, a mai adăugat ea.
La târgul, organizat de Camera de Comerț și Industrie, mai găsiți bulbi de flori, puieți de pomi fructiferi, articole de artizanat, naturiste și mâncare.
Târgul este deschis sâmbătă de la 10.00 la 19.00 și duminică de la 10.00 la 16.00.
Adaugă comentariu