După ce plenul reunit al Parlamentului a votat numirea lui Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ în dauna fostului președinte al CCR Augustin Zegrean, deputatul PMP Ionuț Simionca a reacționat:
”Întrebarea zilei pentru USR: Cum poți să ai sloganul ”O Românie fără hoție” și să îl votezi în Parlament pe celebrul PSD-ist Florin Iordache ”altă întrebare”, autorul celebrei Ordonanțe 13, ca președinte pe viață al Consiliului Legislativ?”.
Camera Deputaţilor şi Senatul au votat în plenul reunit ca Florin Iordache să fie preşedinte al Consiliului Legislativ. Votul a fost secret, cu buletine. Au fost 185 de voturi „pentru” şi 43 de voturi „împotrivă” la Florin Iordache. Ionuţ Duli Mazâlu, propus de USR, a avut două voturi „pentru” şi 226 de voturi „împotrivă”, iar fostul judecător al CCR Augustin Zegrean, propus de PNL, a avut 41 de voturi „pentru” şi 187 de voturi „contra”. Pentru funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare din cadrul Consiliului Legislativ a fost votat George Edward Dircă, senator USR.
La şedinţă au fost prezenţi 240 de senatori şi deputaţi. Dintre aceştia, 41 au fost de la PNL, 21 de la USR, 5 – UDMR, 4 – Grupul minorităţilor, 2 – PMP, iar restul de 167 au fost parlamentari PSD şi Pro România. Matematic, presupunând că toţi ceilalţi parlamentari în afara celor din PNL şi USR au votat pentru Iordache, adică 178, rezultă că au fost cel puţin şapte parlamentari din PNL sau USR care au votat pentru Iordache.
Premierul Ludovic Orban a declarat că singurii parlamentari care au votat cu candidatul susţinut de PNL Augustin Zegrean au fost liberalii. Liderul PNL a lăsat să înţeleagă că Florin Iordache ar fi fost sprijinit pentru a ajunge în fruntea Consiliului Legislativ şi de către parlamentarii USR.
Liderul USR, Dan Barna, a afirmat că mutarea lui Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ este ”o sfidare la adresa oricărui român cinstit”: ”Voturile USR nu sunt acolo şi nici nu aveau de ce să fie. Orice afirmaţie sau sugestie că ar fi fost vorba despre un blat o resping categoric şi este absurd. O parte dintre cei din PNL au votat cu Iordache, pentru că altfel nu aveau cum să iasă cifrele”.
USR a anunțat că va sesiza la CCR numirile făcute de Parlament la Consiliul Legislativ, întrucât candidaţii nu au întrunit numărul de voturi cerut de lege. Legea 73/1993, legea Consiliului Legislativ, prevede că numirea preşedintelui şi a preşedinţilor de secţii se face cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Fostul preşedinte al CCR Augustin Zegrean a afirmat că votul în plenul reunit privind numirea lui Florin Iordache ca preşedinte al Consiliului Legislativ nu este valabil, pentru că ar fi trebuit ales cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, iar 185 de voturi „pentru” nu înseamnă majoritate. El a adăugat că judecătorii Curţii Constituţionale ar putea admite sesizarea USR privind această numire, pentru că au mai fost situaţii în care Curtea a decis astfel. Zegrean a mai spus că funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ nu este una pe viaţă şi oricând Parlamentul ar putea avea un plen reunit în care să schimbe decizia în cazul lui Iordache. Acesta a precizat că mandatul la şefia Consiliului Legislativ ar trebui limitat la 4 ani, cât este cel al Parlamentului.
…treziti-va
sunteti in Romania!
Romania e tara unde totul e posibil!
Daca vrei sa vezi cum isi bat joc de tine alesii tai…da drumul la televizor pe stiri!!!
UNDE MEDICII HOTARASC CINE SA TRAISCA SI CINE SA MOARA!
curaj….romanilor!
stiu pe cineva de 45 de ani care are hipertensiune si astm
oare o sa moara daca ajunge in spital?
Suntem mereu îndemnați sa votam
Iaca votam liste, apoi ei trag sforile și se numesc după bunul lor plac. Când schimbam sistemul de vot pt. a vota omul nu gașca?
Desemnarea pentru functia de președinte al Consiliului Legislativ a personajului de trista amintire Florin Iordache, autorul ordonanțe 13, care a scos in strada milioane de români in ianuarie, 2017, reprezinta o sfidare PSD-ista la adresa inteligentei cetatenilor României.
Pe de alta parte, Augustin Zegrean fostul președinte al Curții Constituționale a declarat că votul pentru conducerea Consiliului Legislativ este nul pentru că în lege scrie că președintele Consiliului Legislativ și șeful de secție se aleg prin votul majorității deputaților și senatorilor în ședință comună. In actuala strucrura a parlamentului majoritatea trebuie sa intruneasca minim 233 de voturi, prin urmare 187 nu este majoritate.
Bun. E o întrebare bună, pot să atribui asta dlui Simionca.
USR-ul a căzut în capcana politicianismului românesc.
La plăcinte înainte..la război cu corupția înapoi.
Au asigurat cvorumul alături de PNL.
Alt mare partid care face „realpolitik” când e vorba de funcții călduțe.
Vai de capul ei politicã la capăt toți vor posturi călduțe plătite pe viațã.
USR devine încet dar sigur, o gogoaşă care îşi dezamăgeşte propriul electorat..încă odată. De fapt asistăm la revenirea sigură a PSD la putere.
De ce credeti ca l-ar fi vrut liberalii pe eminenta cenusie , mister Zagrean ?Oare nu acest personaj sinistru a contribuit decisiv la anularea voturilor a 7 milioane de cetateni din care majoritatea nu erau membrii de partid ? Ce l-a manat oare in lupta , nu are destui bani?Nu are pensie de parlamentar , nu are pensie de handicapat , nu are pensie de mare demnitar la Curtea Constitutionala ?Nu e asociat cu d-na Gaftone ? Ce mama zmeului mai vrea? Trebuie sa-i amintim din cand in cand ca i-a trecut vremea , asa cum i-a trecut si protejatului sau de la referendum , d-lui Basescu.Romanii nu mai vreau binele adus tarii de Zagrean si Basescu.Parerea mea.Este insa foarte ciudat ca acest judet atat de mic a putut sa de-a tarii oameni atat de MARI , pe Rebreanu , Cosbuc , Moisil dar si personaje sinistre ca Macovei , Maior si acest Zagrean.Probabil in compensare…
I-am urmarit pozitiile dlui Zagrean a fost mult mai coerent si decent decat majoritatea USL din contextul de atunci. In fond deciziile au fost in concordanta cu dreptul europeean, de cele mai multe ori, dar admit trecutul are scheleti.
Acum privind votul sau mai bine zis absenta unui vot din partea PNL , poate explica cineva de ce parlamanetarii PNL nu sunt unde ar trebui sa fie, la locul de munca cand se voteaza oricum chestiuni importante.. sau a fost fost ordin sa stea departe de locul de munca…:)
Mutarea de azi e un joc politic dictat de cei care au constituit USL-ul acum cativa ani. Parlamentari romani din toate formatiunile(mai putin din USR) sunt redevabili intr-o forma sau alta unor alti actori cu joc politic. Pot fi reprezentanti ai serviciilor de informatii la o adica, pot fi reprezentanti a mediului de afaceri economic, etc. Fiind vorba de domeniul Juridic nu pot sa speculez decat e clar ca e vorba de actori cu intentie politica din intern, care considera ca din punct de vedere al legiferarii e un domeniu de competenta nationala si nu a U.E . Izolationism sau autoprotectie a unor retele de putere…de vazut. Dar e evident jocul politic e alterat de o retea de interese mai puternica decat aparenta diviziune politica de pe ecrane, ceea ce de gandit…pana unde se poate considera ca exista o democratie cand rezultatul unui proces electoral revine la deciziile ale acelor actori din umbra.
Vorbim de independenta in decizii a Legislativului? Sau poate chiar e ..in modul acesta parlamentarii considera ca actioneaza conform propriilor interese personale si de grup… Sunt intrebari, dar vazand si insistenta dlui Ciolacu de a nu propune oameni cu probleme cu Justitia pe liste..exista un conses la nivelul intim al fostului USL …e ceva mai mult decat politic …e o decizie de Putere.
Nu uitati dna Kovesi e in pozitie de putere in raport cu o parte din acei actori, in fond aliatii dnei Kovesi printre care il numaram si pe dl Zagrean la aceea perioada, sunt inamicii politici comuni.
Numirea lui Iordache are mai mult de a face cu protejarea fraudelor si posibilelor actiuni ce pot fi asociate cu acel mecanism , din fondurile europeene, mai putin cu jocurile politice ordinare. Ori acolo nimeni nu vrea sa-si piarda libertatea, de acolo consensul pentru Iordache. E vorba de a proteja propriile incompetente si imperfectiuni in fata U.E printr-un mecanism juridic tampon controlat la nivelul Comisiei Juridice. ‘Ai nostrii..vs strainii”
Iar dl Simionca, face parte din acea parte.
In fond cei care deconteaza la nivel de imagine factura sunt cei din USR, care pe fondul unei dezorganizari ingrijoratoare pentru un partid constituit din oameni mai inteligenti decat media (adica cum poti sa votezi fara sa-ti fi instruit la baza membrii despre procesul de vot, ce implica el, mecanica, programul candidatilor). Chiar reactia lor denota ca inca nu au invatat ce inseamna politica…exemplu dnii Voiculescu dna Chirchirau..se simti atrasi intr-un joc pe care nu il controleaza..dar in loc sa fie zen si sa joace politic ..isi saboteaza propriul capital electoral posibil, aruncand etichete negative – cei care critica ar fi mincinosi..e politica 001 sa explici rational si sa nu cazi in emotional, intrebari legitime sunt oricand…intrasigenta asta ii va costa izolarea si voturi..cu toata personalitatea lor exceptionala au cazut in capcana.