Actualitate Recomandări

Deputatul PNL Diana Morar, prima inițiativă legislativă

Prima inițiativă legislativă a deputatului PNL Diana Morar vizează modificarea și completarea art. 54 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și anume: începând din 1 ianuarie 2022, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători iar recursurile în format de 3 judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.

Av. Diana Morar, membru în Comisia Juridică, de Disciplină și Imunități din Camera Deputaților, explică:

”Schimbarea componenței completurilor de judecată în apel nu a fost analizată foarte bine la momentul adoptării, motiv pentru care atât Consiliul Superior al Magistraturii, cât şi alte forme de asociere din sistemul judiciar și-au manifestat dezaprobarea față de această modificare. Se impune așadar adoptarea unei soluții care să răspundă realității sistemului judiciar şi care să conducă la încetarea intervențiilor legislative cu caracter temporar.

Scopul proiectului de lege este acela de a reveni la soluția legală conformă realității sistemului judiciar şi, totodată, de a scoate această situație din starea de incertitudine generată de actele normative de suspendare sau prorogare adoptate în ultima vreme.

Schimbările propuse sunt justificate în primul rând de situația resurselor umane în domeniul justiției din România, așa cum este prezentată în actele oficiale emise de către Consiliul Superior al Magistraturii şi Ministerul Justiţiei, prin care se arată că schemele de personal nu permit la acest moment configurarea completurilor de judecată în apel în formulă de 3 judecători, fără ca această măsură să nu afecteze organizarea şi funcţionarea instanţelor de judecată și, implicit, actul de justiție.

Numărul judecătorilor este unul redus în raport cu volumul de muncă efectiv al instanțelor şi încărcăturii de dosare în raport de fiecare judecător.

Numai în urma unor strategii și reforme în sistemul judiciar se va putea aprecia asupra oportunității măsurilor de modificare a componenței completurilor, astfel încât să nu fie afectată organizarea şi funcționarea instanţelor de judecată.

Proiectul de lege pe care l-am inițiat prevede ca termen de intrare în vigoare data de 1 ianuarie 2022, deoarece aplicarea soluției completului format din 3 judecători a fost suspendată până la 31 decembrie 2021 inclusiv”.

https://www.facebook.com/moraroliviadiana/posts/280095630341778

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS