Economie

Derută totală pe piaţa auto second-hand. La Livezile, vânzările sunt blocate

"Nu mai ştie nimeni ce se întâmplă cu taxele auto, iar oamenii se feresc să cumpere", spun cei care au ieşit, duminică, la Livezile, cu maşini de vânzare. În târgul mai gol ca niciodată nu s-a vândut nimic. Toată lumea aşteaptă să vadă ce va decide Guvernul în privinţa mult trâmbiţatului timbru verde.

La întrebarea „Ce mai înţelegeţi din ce se întâmplă în privinţa taxei auto?”, oamenii au răspuns aproape în cor: „Nimic, doar că vor să ne ia bani mai mulţi”. Consecinţa directă a acestor răspunsuri este că, din nou, piaţa auto second-hand e blocată, de data aceasta în totalitate.

Elena Moldovan de la o publicaţie de vânzări auto second-hand a declarat că anul acesta lucrurile stau foarte prost. „Din 50-60 de anunţuri noi pe care noi le postăm în fiecare week-end, niciunul nu duce spre o vânzare. Nu se vinde nimic nici în târg, nici online. Şi acum, dacă vă uitaţi, e foarte puţină lume. În alte dăţi, târgul era plin. Acum nu e nici la jumătate, deşi faţă de anul trecut maşinile s-au ieftinit cam cu 20-30%””, a declarat ea.

„Nu prea se ştie nimic despre taxa aceasta de mediu. Aşteptăm să se clarifice lucrurile fiindcă pe piaţă nu se vinde nimic fiindcă nu se ştie cum va fi cu Euro 1, Euro 2. Lumea ar vrea să cumpere, dar e în derută. E bine să scadă taxa pentru Euro 1 şi Euro 2 fiindcă sunt oameni cu venituri modeste care ar vrea o maşină, dar nu îşi pot cumpăra una cu Euro 4 sau Euro 5. Până acum au fost două categorii de oameni, cei cu bani şi cu maşini şi cei fără ambele”, a declarat un comerciant aflat duminică în târgul de la Livezile.

Potrivit  Mediafax, proiectul timbrului de mediu este „în faza finală de analiză” şi că se va ţine cont de părerile exprimate în dezbaterea publică de producătorii şi importatorii de autoturisme, precum şi de poziţiile altor persoane juridice şi fizice, la şedinţa de Guvern de miercuri.

„Faţă de ceea ce am prezentat pe site-ul Ministerului Mediului ca propunere, în momentul de faţă luăm în calcul o formulă de calcul separată pentru motoarele care utilizează benzină şi pentru cele care utilizează motorină”, a spus ministrul Rovana Plumb, precizând ulterior că formula de calcul va rămâne aceeaşi, dar ar putea fi cuantumuri diferite pentru cele două tipuri de motoare, „dat fiind faptul că motoarele diesel au un plus de particule care poluează”.

În legătură cu faptul că unii producători au cerut pentru maşinile non Euro, Euro 1 şi Euro 2 taxe de până la trei ori mai mari, Rovana Plumb a spus că nu este vizată, deocamdată, nicio modificare faţă de propunerea existentă. Timbrul de mediu pentru aceste categorii de automobile, mai poluante, ar urma să fie mai mic cu procente cuprinse între 60 şi 90 la sută faţă de actuala taxă, dat fiind că maşinile respective au o durată mai scurtă de viaţă şi vor polua mai puţin în timp.

Legat de faptul că producătorii au cerut să crească taxa de mediu pentru autoturismele Euro 3 şi Euro 4, dat fiind că au investit pentru dezvoltarea categoriei Euro 5, ministrul a spus că modificările se referă în special la primele două categorii, în cazul cărora timbrul de mediu va fi cu 10-15 la sută mai mare decât actuala taxă.

Guvernul a definitivat forma noii taxe auto, aplicată sub forma timbrului de mediu, printr-un proiect de ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Noua formulă de calcul prevăzută în proiect conduce la o creştere în medie de circa 10% a sumei de plată pentru maşinile Euro 4 şi Euro 3 şi o scădere cuprinsă între 60% şi 90% pentru maşinile Euro 2, Euro 1 şi non-euro.

Conform noii formule de calcul, suma de plată va scădea cu 60% pentru Euro 2, cu 80% pentru Euro 1 şi cu 90% pentru non-euro. Cuantumul taxei pentru maşinile non-euro, Euro 1 şi Euro 2, cu tehnologii mai învechite, va fi mai mic decât cel actual, mergându-se pe ideea că aceste maşini au o durată scurtă de funcţionare şi, deci, vor polua pentru un interval mai mic.

Taxa va rămâne la aproximativ acelaşi nivel pentru maşini Euro 5, în timp ce pentru Euro 6, maşini hibride şi electrice, nu va fi plătit nimic. Propunerea a fost prezentată Guvernului de către ministrul Mediului, Rovana Plumb, în şedinţa din 16 ianuarie a Guvernului. Ministerul Mediului a organizat, pe 25 ianuarie, la sediul instituţiei, o dezbatere publică privind proiectul timbrului de mediu.

În cadrul dezbaterii, directorul general al Dacia Renault, Jerome Olive, a cerut dublarea valorii timbrelor de mediu prevăzute în ordonanţă pentru autovehiculele Euro 3 şi Euro 4. „Cererea noastră este de a multiplica cu doi valoarea care este propusă acum în lege pentru maşinile cu Euro 3 şi Euro 4. Proiectul nu respectă aceste principii Euro 3 şi Euro 4. Aceste vehicule sunt foarte poluante nu numai din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon, ci şi pentru celelalte noxe” a declarat, vineri, Jerome Olive la dezbaterea publică organizată de Ministerul Mediului.

Potrivit directorului general al Dacia Renault, cererea are în vedere şi descurajarea importurilor masive de maşini second-hand din alte ţări ale Europei, care, pe lângă faptul că poluează mediul, au impact negativ asupra industriei autohtone auto, precizând că, în acest fel, România nu va ajunge „coşul de gunoi al Europei”, prin importul tuturor autovehiculelor second-hand din Europa.

La rândul lor, reprezentanţii societăţii civile au cerut, pe de o parte, creşterea taxelor prevăzute prin actualul proiect de act normativ pentru maşinile cu Euro 0, Euro 1 şi Euro 2, faţă de cuantumul celor din 2012, în caz contrar, piaţa auto din România urmând să devină, în opinia lor, o piaţă de maşini poluante, second-hand aduse de români din celelalte state UE, iar pe de altă parte, scăderea taxelor prevăzute pentru autovehiculele cu Euro 3 şi Euro 4. Aceştia au arătat că dacă taxele pentru autovehiculele cu Euro 3 şi Euro 4 rămân la cuantumul prevăzut de actualul proiect legislativ, maşinile autohtone din perioada 2005- 2007 nu vor mai putea fi vândute, deoarece taxa este prea mare şi, adăugată sumei pe care o cere cel care vrea să vândă maşina, duce la un preţ foarte mare, împiedicând astfel, vânzarea.

Începând cu 24 ianuarie 2013, proiectul actului normativ privind timbrul de mediu este supus dezbaterii publice şi poate fi consultat pe pagina de internet a Ministerului Mediului şi Schimbărilor climatice.

targ auto 2 targ auto 3 targ auto 4 targ auto 5

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.