Actualitate

Deschiderea Ștrandului Codrișor, amânată din nou. Ce spune primarul Crețu

Ștrandul Municipal Codrișor, unde s-au făcut timp de aproape doi ani lucrări de reabilitare în valoare de 4,7 milioane lei, ar fi trebuit să se deschidă sâmbătă 29 iulie, însă acest lucru până la urmă nu se va mai întâmpla.

”Am fost astăzi (n.r. – vineri) să facem recepția, dar există încă lucrări care nu sunt finalizate. Mai mergem o dată cu comisia luni 31 iulie. Imediat ce lucrurile sunt în regulă după recepție deschidem ștrandul. Este posibil să îl deschidem luni, dar nu este o certitudine. Este probabil, dar nu un lucru cert. Trebuie să facă ce le-am cerut. Vom vedea dacă va fi gata”, a declarat pentru Timp Online primarul Ovidiu Crețu.

   

Conform HCL de anul trecut privind aprobarea taxelor locale pe 2017, intrarea pe zi va fi 6 lei pentru adulți, 3 lei pentru copii, elevi, studenți și pensionari. 4 lei va costa închirierea unui șezlong sau a unei umbrele.

Din bugetul local pe 2017, Primăria Bistrița a alocat 120.000 de lei pentru finalizarea lucrărilor de modernizare a Ștrandului Municipal Codrișor, care au început în septembrie 2015 și se ridică la 4,7 milioane lei.

Suma aprobată inițial pentru modernizarea Ștrandului Municipal Codrișor era de 4.177.360 lei, constructor fiind SC Record SRL, însă la o rectificare bugetară pe 2016 municipalitatea a alocat 529.000 de lei în plus pentru lucrări. ”Pe parcurs s-a constatat necesitatea unor lucrări suplimentare care nu s-au putut determina în faza de proiectare și care se datorează viciilor ascunse ale structurii de rezistență de la bazinul mare, bazinele mici și tribune”, a explicat Primăria Bistrița.

De la bugetul local pe 2016 a fost alocată suma de 3.067.000 lei pentru aceste lucrări, care prevăd acoperirea bazinului cu folie şi utilizarea de panouri solare pentru prelungirea perioadei de utilizare a bazinului pentru adulţi, cu un consum minim de energie şi reducerea pierderilor de apă, plus alte facilități. În 2015 s-au realizat lucrări în valoare de 1.266.000 lei. De asemenea, a fost achiziționat, cu 28.000 de lei, un robot pentru curățarea și întreținerea bazinelor Ștrandului Codrișor.

Pe lângă acoperirea bazinului cu folie şi utilizarea de panouri solare au fost prevăzute şi alte amenajări: sistem de filtrare, tratare şi recirculare a apei cu preaplin pentru cele trei bazine, bazin de compensare şi sala echipamentelor, reţele de canalizare, amenajarea aleilor de legătură, dotarea cu mobilier urban (şezlonguri de lemn, umbrele de soare, bănci, banchete pentru tribună, coşuri de gunoi, cişmelele de apă), refacerea duşurilor exterioare, amenajarea unui spaţiu de joacă pentru copii şi a unui teren de sport multifuncţional destinat jocurilor cu mingea (baschet, volei/fotbal-tenis, minifotbal), amenajarea vestiarelor, a unui chioşc la intrarea în incintă şi a unui panou informativ de afişaj cu harta Ştrandului Codrişor, refacerea grupului sanitar, inclusiv dotarea acestuia cu obiecte sanitare adaptate persoanelor cu dizabilităţi, amenajarea spaţiilor verzi, zonă distinctă pentru picnic dotată cu mese şi bănci, grătare, locuri pentru ceaun, cişmele cu apă potabilă, coşuri de gunoi, toalete ecologice şi pichet de incendiu, realizarea unei instalaţii de sonorizare şi trei locaţii pentru conexiune hot-spot wireless la internet, realizarea sistemului de iluminare de incintă şi supraveghere video pentru obiectivele principale, înlocuirea gardului existent cu o împrejmuire transparentă.

Foto: Facebook Cornel Ciocan

15 comentarii

    • Cei care au lucrat acolo ar trebui sa nu primească nici un ban penteu întârzierile astea…. dl primar felicitări ca aveți curajul sa nu recepționați o lucrare proasta doar de dragul de a tăia o panglica!!!!!

  • Daca firma nu si-a îndeplinit atribuțiile contractuale de ce nu e trasa la răspundere? Ati ajuns la o vârstă la care rusinea lasa locul nesimțirii! Asa ai vazut ca se practică in vestul pe care il vizitezi constat? Care comisie (Poate aflăm si noi componenta ei, sa vedem ce minți luminate certifica lucrările), sunteti niște incompetenți, de un an de zile nu sunteti in stare sa deschideți o groapă umplută cu apa la care ii spuneți strand.

    • Foarte mari , ample , lucrări sau facut la capătul de strand. Tipic pentru România, pentru un proiect care în altă țară e nevoie de o luna de zile , noi avem nevoie de 2 ani de zile de frecat menta si calitatea sigur va fi de cacao .
      Felicitări Primăriei!

    • Cu siguranta vor fi trasi la raspundere pentru ca nu au finalizat lucrarile la termen. Sunt totusi niste bani acolo si domnul primar cu siguranta va lua masuri in aceasta privinta. Si din faptul ca nu a fost facuta receptia fara ca lucrarile sa fie finalizate se da dovada din nou de corectitudine si interes pentru cetateni , pentru siguranta lor.

  • Mai Vasile, n-ai auzit ca omul intelept isi face vara sanie si iarna car? Ia hai sa mergem sa ne dam noi cu schiurile pana in noiembrie si apoi la strand! Sau, nu?

  • E foarte interesant cum la fiecare lucrare pe bani publici apar „erori de proiectare” sau „necesitatea unor lucrări suplimentare” , toate avand ca efect umflarea costurilor si nerespectarea termenelor. Asa a fost si la CNLR, la pavajele mizerabie din centru, la faimoasele fantani arteziene, la partie, podul suspendat, renovarea wc-urilor din centru ( a costat cat un apartament cu 3 camere), ca sa nu mai spun de cusca veveritelor care a costat cat o masina noua si lista poate continua.
    De ce nu se intampla la fel si la lucrarile facute de firme private, unde se poate lucra eficient ? Cum de se poate ridica o cladire in cateva luni, la un pret rezonabil ? Cum au putut sasii sa ridice cladirea CNLR in doar 2 ani, iar administratia Cretu renoveaza un amarat de strand in 2 ani, dar la aproape aceleasi costuri ?
    Raspunsul il stim cu totii, mai putin cei care ar trebui sa faca ceva in acest sens – Curtea de Conturi, Parchetul, DNA-ul, Antifrauda, etc.

  • Am uitat sa adaug o intrebare: cum pot aceiasi functionari, din niste salarii de 3000 – 4000 lei ( cum erau pana la recenta umflare a lor ), sa isi construiasca ditamai vilele si sa aiba masini personale de lux, in doar cativa ani de mandat ? Aici stiu sa fie eficienti, nu ?

  • Nu vad ce legatura are intrebarea ta cu nefinalizarea strandului. Firma nu e a primariei sa zici ca angajatii au salarii mari dar nu sunt in stare sa termine lucrarea. Vezi ca esti putin confuz

    • Are foarte mare legatura, deoarece administratia e responsabila de aceste lucrari, de modul in care face caietele de sarcini, de conditiile din contracte, de supervizarea proiectelor. Altfel, care e rostul administratiei locale ? Tu cand iti faci o casa, le permiti constructorilor angajati si PLATITI de tine, sa face ce vor ei? Nu cred.
      Dar daca administratia NU POATE sa le ceara socoteala din anumite motive care tin de „parandarat” ? Atunci joaca un teatru ieftin, cum ca nu face receptia daca nu e totul in regula, dar o sa vedeti ca se vor impaca, iar anul viitor se vor ivi tot felul de reparatii pe care ghici ce firma le va face, bineinteles ca pe bani publici ?
      Cu pavajele din centru cum crezi ca se rezolva ? Nu cred ca se va remedia pe banii constructorului sau din garantie !

    • sunt foarte convins, nu e prima data cand primarul si ”comisia” dau dovada de ”vigilenta” si penalizeaza lucrarile necorespunzatoare (mai ales in c-tii unde competenta este la cote inalte). Doamna draga, nu are rost sa o tot dati dupa cires, cei din administratie au cea mai mare vina, nu firma executanta. Voi care le luati apararea sunteti confuzi si traiti in lumea voastra, din cauza asta orasul e intr-un mare haos- nimic nu se leaga (sa va amintesc de blocurile in felurite de culori care nicio logica nu au?)

  • El spune ; dao-n colo de baie ca dupa 15 august adica de SFANTA MARIE deja te poti caca in ea palarie ! Asa ca la anul baieti cu scaldatul.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.