Decizia administrației locale de a desființa gardurile vii din preajma blocurilor și de a tăia brazi a stârnit revoltă printre activiștii de mediu care au luat la pas orașul împreună cu primarul Gabriel Lazany. Ecologiștii au ținut să-l convingă pe edil să renunțe la această idee.
Marius Bălan de la Asociația Bistrița Civică și Virgil Marton de la Partidul Ecologist Român filiala Bistrița-Năsăud au fost invitați de primarul Gabriel Lazany să vadă gardul viu pe care administrația a decis să-l desființeze.
Potrivit lui Vasile Man, care a postat aceste fotografii pe Facebook, primarul ar fi promis că va desființa doar gardurile vii care s-au transformat în adevărate depozite de gunoi, nu pe toate.
Totuși, Vasile Man se arată revoltat că în 23 decembrie, în numai trei minute, ”4 brazi sănătoși și viguroși, crescuți în peste 20 ani, au fost tăiați în câte 3 minute de către angajații Primariei Bistrița”.
”Eu vin cu o altă propunere mult mai bună în avantajul Bistriței și al bistritenilor. Știm că orice arbust cu rădăcini și frunze are rolul de a purifica aerul prin frunze, deci nu desființarea gardului viu este soluția, ci refacerea lui acolo unde este deteriorat, unde este lipsă, mai ales în zona blocurilor de locuințe. Asociațiile de proprietari să-l întrețină și să se bucure de aerul curat și oxigenat. Aceasta este soluția și nu desființarea gardului viu. Este necesară o dezbatere în Consiliul Local Bistrița împreună cu ecologiștii înainte de a se lua o asfel de hotărare de desființare a gardului viu sau de tăiere a copacilor de pe străzi”, a scris el.
Pe aceeași temă, am primit la redacție o scrisoare deschisă semnată de preotul Vasile Rus și adresată primarului Gabriel Lazany. O redăm integral:
”Cu îngrijorare am luat act de decizia dumneavoastră de a distruge gardurile vii ce străjuiesc grădinile pline de flori ale bistrițenilor din fața blocurilor din municipiu! Vă reamintim faptul că orașul Bistrița este un oraș extrem de poluat cu mii de mașini ce eliberează zilnic gaz de noxe ce pune în pericol sănătatea noastră! Asta ne cere să salvăm orice petic de verdeață din municipiul nostru care să ofere oxigenul necesar vieții noastre! Vă rugăm să reconsiderați decizia negativă de a distruge aceste spații vii în numele sănătății noastre și să respectați jurământul pe care l-ați făcut în demnitatea de primar al orașului Bistrița că veți milita pentru sănătatea și prosperitatea cetățenilor și respectarea drepturilor la viață și la libertatea cuvântului !În speranța primirii favorabile a acestei scrisori rugăm pe Bunul Dumnezeu să vă dăruiască multă sănătate și bucurii sfinte!”.
Foto credit: Facebook Vasile Man
Nu e rea ideea. O soluție fiind înlocuirea gardurilor vii care nu oferă nici un aspect blocurilor, cu arbuști ornamentali: lilieci, magnolii, hortensia sau trandafiri. Schimba peisajul , produc oxigen și sunt pentru albine un ajutor prin floriile pe care le produc.
Cu garduri de beton sau de fier? Mai spui că ești și grădinar? Ore niste fier beton in loc de ceapă verde nu ți-ar place in grădină?
Multumim dle Balan ca va luptati pentru ca bistritenii sa se bucure in continuare de spatii verzi,brazi,etc.Sarbatori fericite!!
Și iarăși Garda de Mediu se face că nu vede!
Întâmplarea cu fostul lor șef, arată că mai sunt domni pe acolo care se fac că nu văd nereguli. Poate îi iau urma domnului șef și poate fac putina ‘facultate’ la zi nu la fara frecvență!
Ah, extraordinar! Domnul Lazany probabil visează la o Bistriță transformată în parcare betonată de vis, cu zero copaci și zero spații verzi. Gardurile vii? Pff, cine are nevoie de oxigen când poți avea ciment? Copacii? Oricum stăteau degeaba, nu? Nici nu mai trebuie umbră între blocuri, să ne coacem direct la soare, ca să simțim progresul pe pielea noastră. E clar, civilizația e măsurată în metri cubi de beton, nu în metri pătrați de verdeață!
Operația a reușit, pacientul a murit.
Distrugem garduri vii și copaci, dar să fim mândri: Bistrița va avea cel mai modern… deșert urban!
Din pacate d l primar are o boala cu verdeața… In spatele blocului meu, adica curtea spitalului a tăiat cel mai frumos și măreț brad din oraș plus copacul din fata balconului meu!! Care nu încurcau cu nimic lucrările… Plus mulți alți copaci mai mici, a lasat desert!! Ce frumos era odata cand toată curtea spitalului era inverzita….. Fix acum cand e full orașu de mașini și multa poluare avem nevoie de verdeață ca de aer, nu sa distrugem ce a mai rămas….
Ești arbore și te-a ciuntit primarul, așa că reacționezi. Nu poți rămâne indiferent, deci răspunzi. Pe unde te-a străpătruns ferăstrăul mecanic dezvolți rapid barierele transversale, cu care astupi vasele conducătoare, pe rând. Trebuie să produci urgent lăstării regeneratori, să lupți frontal, cu toate inelele tale, ca să nu te dovedească praful invizibil al ciupercilor atunci când vântul îți bate drept în cioplaj. Dinspre centru împingi razele prelungi, verticale, ca să obții placa subțire necesară localizării rănilor foarte recente. De s-ar țese mai repede coaja cea nouă peste porțiunile vătămate. De s-ar mai domoli și bacteriile. Că te-a lăsat fără platoșa protectoare, hoțomanul, iar acuma, după ce te-a modificat estetic și chimic, explică lumii c-a făcut acest lucru numai spre binele tău. De tânăr erai spoit en gros, ca să fii apărat de furnici și buburuze, pesemne, cu toate că varul politic arde la noi, mult prea des țesutul vital dintre coajă și lemn. Te-a gâtuit cu sârmele iluminatului public, ca să-ți sporească fotosinteza, probabil. Aveai portul frumos, natural, iar el te-a transformat și adaptat după gusturile sale până te-a epuizat. Ce-ar spune cetățenii acestui oraș dacă într-o bună zi necuvântătoarele ar plasa, prin imitație, potcoava struțului african în pliscul edilului-șef, ori dacă l-ar îndoi de mâini și de picioare ca să devină rotund, oval, roș-albastru, precum ouăle de dinozaur, la Paști? Tu nu te lași, că ești arbore. Chiar dacă unul ghilotinat de către domnul primar.
Cât de frumoasă și tragică descriere!
Gardurile vii cu ce îl încurcă pe Eminența Sa?!
Nu se vad consilierii….la numar!!!!
Cenușie-Eminență, chiar și buruienile, acolo unde pot fi tolerate, aduc un folos.
Dau oxigen, opresc praful, cheamă ploaia, încântă ochiul.
Mai bine aruncați și copilul odată cu apa din copaie, în loc să luați măsuri de igienizare a acestor spații și de determinare a măririi suprafeței lor, inclusiv prin implicarea asociațiilor de proprietari, a școlilor și cetățenilor?
Gândire dezamăgitoare. Să sperăm că nu este o caracteristică.
Se cuvine sa multumesc in mod special presei TIMP ONLINE deoarece de fiecare data a venit cu sustinere si a postat toate materialele trimise de noi aparatorii MEDIULUI din orasul nostru incepand din 2007 si pana astazi.
Asiguram bistritenii ca avem un crez si principii care nu se negociaza ci tinem cu sfintenie la ele.
Desigur sunt si situatii in care edilii au dreptatea lor si din vizita facuta in teren ne-am dat seama cu usurinta ca avem doua categorii de cetateni.
1. Cei harnici si implicati care mai pun si mana pe o grebla,matura si isi curata in fata blocului si intretin chiar ei aceste garduri vii si nu asteapta totul de la Primarie sa fie facut.
2. Non cetatenii, acea patura mare din pacate care nu au nici o treaba cu harababura din jurul lor , indiferni si comozi la toate.
Din pacate am constatat ca in fata acelor scari este mizerie , garduri si garduturi, roti de cauciucuri pe post de jardiniere , borduri din lambriuri de plastic, sarme ghimpate tot delul de fiare indoite si o imagine jalnica de nepasare generala.
Ei aici a trebuit sa dam dreptate Primariei care a spus ca le va desfinta pe toate doar in aceste cazuri.
Am negociat la sange ca acele garduri cu aspect de continuitate, ingrijite, tunse chiar de cetatenii din proximitate nu vor fi scoase, desfintate.
Asta ne-a promis domnul Primar LAZANI dupa discutii aprinse la fata locurilor.
Am cerut insistent si sper sa se tina administratia de cuvant ca din aceasta primavara sa aducem o noutate pentru orasul nostru.
LAURUL ENGLEZESC un gard minunat cu frunza lucioasa vesnic verde.
Sarbatori Fericite TIMP ONLINE si Sanatate multa bistritenilor nostri.
ECOLOGISTII raman atenti tot anul pana in ultima zi pe 2024 si daca suntem sanatosi continuam cu si mai mare implicare in 2025.
o să-ți aducă Lazany laur englezesc la 50 de lei firul (în mod normal e între 5 și 15 lei) sau poate euro, cum au adus și arborii de lalea de parcă aici e Dubai, nu Bistrița!!!
Corect, domnule Rebrean, dar se pare că devine orașul CORNIFERELOR!
Asta e prioritate… Oricum Bistrița a decăzut din toate punctele de vedere.. Halal primărie. Pariez pe falimentul orașului în 2025.
Dar nimeni nu ne ia in seama, de asta au taiat toti copacii din fata sediului BRD de pe 1Decembrie….
Pe ispirescu pe partea de peste drum de sanovil ar fi perfect daca s ar taia boschetii aia. Nu ai loc pe unde sa treci . Ba rupi o oglinda ba iti rupi hainele de boscheți
Poule, așa ar fi de n-ar fi altfel.
Problema este că doar se taie, fără a se avea în vedere o strategie de plantare a altceva în loc, într-un spirit peisagistic unitar, bla-bla-bla.
Tăiem ca să nu fie unde se arunca mizeria. Mare mizerie !
Nu mai comentez nimic.
Se pare ca incompetenta e la superlativ.
Am tras semnal de alarma de multi ani la toate capitolele….
Moldovan de la prosop,sa conduca un sistem ce trebuie multa pregatire teoretica si practica……acum mesreca n oale dupa bunul pla.
Lazani de la covrigul unei amarate de masini,sa conduca un sistem managerial in care avea in mana toate vietile si acum se dobedeste ….incompetenta.
Acesta i realitatea,acesta i …..atat s a putut!
@boomer problema nu sînt ei , ci cei care votează. Bine , Lazany încă nu am văzut ce poate .
Daca tot sunteti focusati pe taiat vegetatie cred ca ar trebui sa faceti o plimbare peste calea ferata pe strazile cu case sa vedeti cum copacii nu au mai fost cosmetizati de ani de zile! Coroanele se unesc peste strada, casele sunt umbrite, total, nu mai vedem soarele si in plus gradinile din fata casei sunt pline de frunzele acestor copaci. Avem panouri solare dar sunt umbrite! In speranta ca veniti cu cosmetizarea copacilor, va multumesc! Strazile sunt cele de peste calea ferata de la piata Decebal. Cuza-voda, horea, closca, crisan, etc.
Și totuși acest personaj, care a luat x+8 voturi, face cum îl taie capul? Trebuie sa suferim toți după tot ce visează el și RM, primarul de facto? Nu exista consilieri care sa voteze pro sau contra când mai apare câte o idee dintr-asta năstrușnică?
Constat ca de fiecare data unde apar ecologistii si moaca lui Balan se citeste in draci articolele.
Iata aproape 7.000 vizualizari si dimineata vor fi si mai multe.
Oare de ce ? Vorbesc ecologistii prostii ?
Boby, păi nu prea se citeşte acolo unde apar aceste exemplare şi nu-i votează bistrițenii. Cititori sunt sătui de bazaconile lui Bălan & co.
De exemplu mult mai multe vizualuzări are articolul cu deschiderea magazinului de parfumuri din Spania de pe Calea Moldovei.
Destul de jenat pentru ei.
JR-ul sulii !
La peste 8.300 vizualizari cu ecologistii e super bine fraiere.
Media per articol este undeva la 2500 fraiere analfabet functional.
Ai si tu treaba cu Balan exact ca musca cu curu calului.
JR. ..sunt deja peste 8.600 vizualizari fraiere.
scrie si tu ceva despre actiunile tale daca te duce tartacuta impostor neinsemnat ce esti.
JR. pana incepe revelionul trece de 9.000 vizualizari fraiere .
Sa ai un an mai bun si minte in cap !
In articol scrie ca asociatiile de proprietari sa intretina gardurile vii!
Astia care stau la casa,nici macar nu stiu ce e asociatia de proprietari si ce resurse materiale si umane au! Din ce bani sa intretina spatiul public? Din restantele la apa scandalos de scumpa?
Mai bagati capul in ciubarul cu apa rece poate va vine neuronul la cap!
Să tai gardurile vii, în loc să aduni gunoaiele! Pare de necrezut.
Eu cred altceva.
Adevărata miză e lărgirea spațiului pentru mașini.
Asta a fost un pretext mizeria.
Administrația actuală se duc cu curul în mașină și la cumpărături și hipermarketuri sunt atât de concentrați pe propriile nevoie că nu au o viziune pe viitor despre ceea ce înseamnă urbanism real pe termen lung.
În toate orașele nord americane, suprabetonate se pune accent pe revitalizarea spațiilor verzi.
Cu populația crescândă și îmbătrânită, au descoperit că temperaturile clădirilor în timpul extremelor din vară , pun la risc oamenii mai ales la risc cardiovascular , riscuri de incendii și atunci s-au deșteptat…reintroduc vegetație pe unde se poate..scade temperatura locurilor foarte repede.
Chiar direcțiile de sănătate publică au recomandat asta, iar birourile de urbanism au implementat.
Ba au redescoperit pietonalul, mersul prin cartier, consumația locală.
La noi e invers.
Într-o țară încă înverzită toți o iau razna pe betonare, asfaltare, încă un loc de parcare.
Când ameliorarea inteligentă ar fi într-un transport public colectiv nepoluant care să funcționeze ceas ca și la elvețieni.
Sistemul lor de transport public e dat ca și referință în toată lumea.
Unii au altă abordare.
Rațională
Utilizarea zilnică a bicicletei – 274 dolari pe lună, 23000 în 10 ani. Investiți în plasamente de 7%..
https://www.lapresse.ca/affaires/finances-personnelles/2024-07-07/l-argent-et-le-bonheur/le-velo-est-une-machine-secrete-a-fabriquer-des-millionnaires.php
Plus beneficiile de sănătate.
Un transport în comun bine dezvoltat, colectiv salvează bani pentru oameni , e o lege economică cu cât mai mulți consumatori-utilizatori cu atât retur beneficiu e mai bun.
Mașina la talia orașelor ca și Bistrița ar fi recomandată doar la deplasări în afara localității.
Interior..s-ar putea trăi bine merci fără mașină, toți ce fac se duc la restaurant să tragă o beșină.
Nu e extremă de stânga e bun simț economic.
Mașina trebuie plătită.
Taxele pe ea, înregistrarea reparațiile, benzina etc. Devine din avantaj o povară economică, care taie din potențialul de economii pe generații a populației plus capacitatea de a putea deveni proprietari de locuințe pentru tineri.
Dar asta e.