Spitalul Județean de Urgență Bistrița este ”unul dintre cele mai bine dotate spitale județene din România”, în ultimii ani făcându-se ”investiții masive de aproximativ 42 de milioane de euro din care jumătate reprezintă echipamente și aparatură medicală”.
Cu toate acestea, anul trecut s-a înregistrat cea mai ridicată rată a mortalității intraspitalicești din ultimii cinci ani, potrivit celor scrise de Gabriel Lazany, managerul unității medicale în ”Pași spre viitor”, planul său management cu care a câștigat un nou mandat.
Potrivit sursei citate, în Spitalul Județean de Urgență funcționează acum 2 CT-uri, unul la Urgență și altul care deservește pacienții internați în spital, dar și un aparat RMN cu care se fac investigații și în regim de ambulator pe baza biletelor de trimitere, spitalul fiind în relație cu CJAS pentru decontarea acestor servicii din fondul de sănătate.
”Având în vedere contextul pandemic în care ne aflăm momentan, a fost depus un proiect în cadrul POIM- COVID-19 pentru dotare cu aparatură medicală și echipamente de protecție în valoare de 38.175.196,19 lei”, mai scrie Gabriel Lazany în planul său de management.
În ce privește resursele umane, Spitalul are 1449 de posturi ocupate, cu 234 mai multe față de anul 2017. Astfel, sunt 185 de medici (+25), 42 personal cu studii superioare (+7), 696 personal mediu sanitar (+131), 348 personal sanitar auxiliar (+61), 63 personal TESA (+9) și 114 muncitori (+1).
Totuși, deși spitalul este foarte bine dotat și a crescut numărul angajaților, rata mortalității intraspitalicești a fost cea mai ridicată în 2019 din ultimii 5 ani, conform graficului de mai jos.
Anul trecut, cheltuielile cu personalul s-au ridicat la peste 135 de milioane de lei, ceea ce reprezintă 71,68% din totalul lor, în timp ce medicamentele și materialele sanitare au costat 26,8 milioane de lei (14,14% din totalul cheltuielilor), iar pentru dezinfectanți s-a cheltuit suma de 511.000 lei ceea ce reprezintă 0,27% din buget.
Anul trecuit, Spitalul a avut venituri de 268 de milioane de lei și cheltuieli de 274 de milioane de lei.
Poi daca Lazany avea un pic de rusine pleca la brutarie si lasa managementul spitalului pe mana unui profesionist dar politrucii n-au rusine iar oamenii mor pe capete.
Spitalul este o pălărie prea mare pentru manager , însă a fost impus la cârmă , probabil, pentru obediența față de cei care l-au numit.
Laudele care i se aduc nu prea i se datorează.
S-a investit mult mai mult în spital decât o arată rezultatele profesionale, care sunt în continuare mediocre.
Apoi, în domeniul administrativ logistic o armată de sute de oameni taie frunze la câini, călcându-se pe picioare, fiind înființate noi și noi servicii și birouri, pentru a da sinecuri celor vrednici.
Știe cineva cum s-au înființat în ultimii 2 ani funcții de conducere în spital și cum au fost ele ocupate ?
Face cineva publică lista angajărilor la spital în această perioadă pentru ca lumea să se pronunțe cine sunt ei și ai cui ?
Rata mare a mortalității de la Spitalul județean se datorează calității actului medical.
Poate fi reabilitat (zugrăvit) spitalul ,poate fi dotat cu aparatură dacă nu ai specialiști nu ai rezultate adică mortalitate scăzută!
Păcat că această situație nu se îndreaptă!
Este o prostie!!! Se datorează lipsei de interes ptr celelalte boli! Oamenii vin când deja aproape sunt de netratat! Ca nu ii lasa ministerul!!!!!! Ce dreku vorbim! Asta este politica actuala!!!! Încercați sa va internați ptr ceva….. sa vedeți! Nu medicii!!! Comanda politica din minister!
Citiți și vă cruciți: 71,68% cheltuieli cu salariile = 136.000.000 lei (noi) /2019 cu salariile – adică, țineți-vă bine , 1.360 miliarde lei vechi, deci, în medie, fiecare angajat a câștigat peste 1 miliard de lei pe an.
Trai nineacă, trăiască clasa muncitoare, prin reprezentanții ei !
De la „cheltuieli cu personalul” la „salariul castigatvde personal” sari multe calcule… cel mai evident, si deloc singurul este in diferenta brut-net, si nu este singurul lucru din categoria „cheltuieli cu personalul”… judecati fara sa aveti nici macar cunostinte de baze despre finantelesi cheltuielile unei institutii… mai bine va intoarceti la ce stiti…
Pai nu este normal???? Dacă nu se mai tratează alte boli, la fel de grave???? Dacă numai Covid are importantă? Dacă primul ministru și ministrul sănătății și președintele in afara de PSD PSD PSD și altceva nu mai zic și nu mai fac nimic, ? Va dați seama ce ar fi însemnat spitalul județean fără renovarea, dotarea, etc . pe care o are la aceasta ora????? Imediat trece anul cu noul guvern di noii primari și este dezastruuuuuu!!!! Nimic din promisiuni!!!!!!