Actualitate Recomandări

Despre examene și admitere, la ședința Colegiului Prefectural de la ISJ Bistrița-Năsăud

Suntem în plină desfășurare a examenelor de Evaluare Națională, Bacalaureat, Titularizare și Definitivat. În Bistrița-Năsăud, 2.392 de elevi au susținut examenul de Evaluare Națională și 2.138 de liceeni se pregătesc intens pentru examenul de Bacalaureat, probele scrise. În ceea ce privește examenele de titularizare și definitivat, s-au înscris 566, respectiv 132 de candidați.

În acest context, ședința Colegiului Prefectural s-a desfășurat la Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, în cadrul căreia s-a prezentat calendarul de desfășurare al examenelor, precum și graficul de admitere la liceu și învățământ profesional. Totodată, s-au adus informări cu privire la desfășurarea organizării examenelor de Evaluare Națională şi Bacalaureat pentru sesiunea iunie-iulie 2019.


Pentru că o mare parte a celor care vor fi declarați admiși, după susținerea examenului de maturitate, se vor îndrepta către instituții de învățământ superior, prefectul Ovidiu Frenț a considerat oportună invitarea tuturor universităților din județul nostru, pentru a-și face cunoscută oferta de cursuri universitare și postuniversitare, calendarul admiterii, dar și actele necesare pentru înscrierea în învățământul superior. Astfel că Universitatea Tehnică, Universitatea Babeș Bolyai și Universitatea Ecologică au prezentat oferte de școlarizare atractive pentru viitori studenți. În încercarea de atragere a celor mai buni și a unui număr cât mai mare de studenți în primul an, instituțiile de învățământ superior acordă burse, scutiri de taxe sau admitere fără concurs.

În altă ordine de idei, ieri a fost adoptat Codul Administrativ, vă recomand să citiți varianta cea nouă. Referitor la situațiile de urgență, pentru sistemul Ro-Alert, toate terminalele vor fi instalate la operatorii de telefonie mobilă. În ultimele două luni, în contextul codurilor roșii și portocalii, s-a dovedit utilitatea acestei aplicații. Cea mai bună veste, aș putea spune, vine prin hotărârea de suplimentare a fondurilor de către Ministerul Apelor și Pădurilor. Au fost aprobate toate cele 13 proiecte din județul nostru prin Administrația Bazinală Someș-Tisa. Pentru acest lucru doresc să îi felicit pe colegii mei de la SGA și de la Prefectură. Nu în ultimul rând, menționez că Guvernul a adoptat Ordonanţă de Urgenţă care reglementează activităţile de pe platformele de tip ridesharing”, a spus prefectul Ovidiu Frenț.

Sursa: Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS