”A dream doesn’t become reality through magic; it takes sweat determination and hard work” avea să scrie Alexandra Anamaria Săsărman pe pagina ei de Facebook în aceste zile după obținerea locului 1 la Campionatele Naționale de Culturism si Fitness, categoria Bikini Fitness Senioare 162 cm, competiție zonală care s-a desfășurat la Reghin în 14.04.2018.
Pentru cine nu o cunoaște, Alexandra Anamaria Săsărman este o femeie ambițioasă, o mamă grijulie cu fetița ei Reea, o soție iubitoare și o profesoară de desen dedicată activității ei de dascăl din cadrul Colegiului Național ”Petru Rareș” și a Școlii Gimnaziale ”Grigore Silași”, ambele din Beclean.
În timpul „liber”, este practicantă a activităților corporale pe care le-a dus la nivel de performanță.
Pe Alexandra am cunoscut-o personal în urmă cu aproximativ doi ani, în 2016, când s-a înscris la cursul de Instructor de fitness & Personal trainer unde predau ca și lector. Îmi amintesc cum a intrat în sala de curs, cu drag, cu încredere și cu o dorință profundă de a cunoaște cât mai multe aspecte din acest nobil domeniu al culturii și eleganței corporale prin fitness.
Virgil Rus (VR): Alexandra, ești campioană! Cum te simți?
Alexandra Săsărman (AS): Încă nu pot să cred! Pare un vis în continuare!
VR: Nu poți să crezi pentru că ai muncit mult și ești încă sub efectul acestei perioade. Când a început această dorință a ta de a face sport?
AS: La 15 ani (acum aproximativ 20 ani) am vrut să merg la culturism și fitness dar nu m-a lăsat mami. Din timpul facultății am ales sportul ca și opțiune, Atunci am prins drag de această activitate.
VR: Așadar a fost un vis adolescentin care s-a concretizat pe podium în aceste zile, prin muncă, cursuri, sacrificii și o pregătire adecvată.
AS: Am făcut tot felul (cursuri) însă de la cursul unde ai predat ca lector (instructor de fitness & personal trainer) am înțeles multe. M-a ajutat mult. Până atunci am lucrat (n.r. antrenat) în „gol”. Era doar o acțiune fizică, sală, fără a avea cunoștințele minime necesare. Ne-ai explicat atât de multe și acum transmit la rândul meu cunoștințele transmise de tine. Mereu te dau exemplu.
VR: Mulțumesc pentru aprecieri! Azi însă este vorba despre tine! Tu știi foarte bine ca și dascăl că rolul nostru este acela de a transmite modele operaționale necesare în dezvoltarea nu doar a generațiilor care vin ci și a tuturor celor care recunosc în acestea, elemente necesare în atingerea obiectivelor lor. Așadar, spui că la vârsta de 15 ani s-a conturat acest vis. Ce a urmat?
AS: Mereu am fost atentă cu corpul meu. Însă au fost și momente când l-am „chinuit” ajungând anorexică timp de vreo patru ani. A fost o perioadă foarte grea. Avidă însă de cunoaștere nu m-am lăsat și am reușit să trec peste acel impas. La cursul în care ne-ai predat pot spune că mi-ai deschis ochii în legătură cu alimentația și antrenamentul. Am învățat multe lucruri, am înțeles multe aspecte ce țin de antrenament. Cursul tău a fost și este pentru mine un reper, un început. Apoi am început pregătirea unei noi etape. În toate etapele au apărut oamenii de care aveam nevoie. După cursul tău l-am întâlnit pe Alex Sucutărdean, campion național la men’s physique care mi-a dat bazele pentru direcția pe care aveam să o aleg iar din 8 ianuarie am început o colaborare cu un român stabilit în America, cu Viorel Mărășoiu și soția acestuia Andreea, un antrenor care m-a pregătit de acolo și care a deveint capul „răutăților” diete, pregătire, competiție, șamd. Este un om deosebit. Îi mulțumesc din suflet pentru ceea ce a făcut. Tuturor vă mulțumesc foarte frumos! De asemenea la formarea mea a participat și Anghel Zăpârțan care a fost prieten cu tatăl meu (n.a decedat) care a dorit să ne dea de mici la sport. Sunt sigură că de acolo de unde este el (tatăl) acum m-a susținut și îi datorez și lui acest mod de viață. Orban Atty, colegul meu din cursul de antrenori pe care ni l-ai predat, m-a susținut mereu cu încurajări și cu sala. Chiar a deschis sala de Sărbătorile de Paște pentru mine ca să-mi pot face antrenamentele. Soțul meu Cosmin care are o atitudine extraordinară și o putere de sacrificiu pentru binele nostru, al familiei și al meu. Acesta împreună cu socrii mei sunt cei mai activi susținători ai mei. Au grijă de fiica noastră pentru ca eu să mă pot antrena și să-mi gătesc alimentația și caserolele cu mâncare. Nu ajung cuvintele să le mulțumesc și să vă mulțumesc, vouă tuturor celor care ați participat la formarea mea!
VR: Eu cred că noi trebuie să îți mulțumim pentru ceea ce faci, pentru bucuria oferită! Cum a decurs pregătirea pentru această competiție? Nu mai e vorba de sport de întreținere ci de sport de performanță.
AS: Programul meu este foarte strict. Încep activitatea dimineața la ora 5:50 cu un antrenament cardio. Apoi merg la școală îmi țin orele iar după-masă merg la sală. La ceea ce am ales eu (sport de performanță) e necesar un anumit gen de antrenament și o alimentație adecvată în acest sens. Aici nu merge cu jumătăți de măsură. Unii colegi profesori adesea ma privesc destul de ciudat când îmi scot caserolele cu mâncare special pregătită. M-am obișnuit… Sper doar să fie mândri că au o colegă care a reușit să urce pe podium la prima ei competiție de acest gen. Emeșe Cîmpean, directoare adjunctă, mi-a scris deja un mesaj de felicitare. Cu ea fac echipă bună în orice proiect. Probabil și colegii mă vor felicita când ajung luni la ore.
VR: Elevii ce spun?
AS: Elevii m-au susținut și mă susțin în continuare. Sunt minunați! Le mulțumesc tare mult!
VR: Ești foarte disciplinată și asta s-a văzut atât în prezentarea ta în competiție la care am fost prezent cât și în locul de pe podium pe care l-ai obținut.
AS: Bunicii mei, alături de părinți, au avut o implicare de bază în formarea noastră. Bunicii din partea mamei au fost geniali. Bunica a fost învățătoare și mi-a pus baze bune.
VR: Cei șapte ani de acasă.
AS: Da! Bunica s-a bucurat mult când am intrat în învățământ. Bunica îmi spunea „draga lu’ mama să fii cea mai bună în ceea ce faci”. Nu i-am uitat cuvintele.
VR: Cuvintele bunicii tale îmi amintesc de ceea ce le spun cursanților mei: fiți buni printre cei buni! Sportul înseamnă și disciplină, perseverență, determinare. Cum simți acum toate acestea?
AS: Sportul m-a schimbat mult ca om. Dintr-un haos și stres ce eram că nu îmi ajunge timpul am ajuns ordonată și disciplinată și asta mi-a liniștit existența. Mami este mândră chiar dacă la început m-a susținut doar pe jumătate.
VR: E greu ceea ce faci?
AS: Nimic nu e greu dacă faci cu pasiune acel lucru. Mi se pare normal ce fac și de bun simț să mă pregătesc la cel mai înalt nivel în orice competiție de genul. Nu e loc de jumătăți de măsură. Am început pregătirea pentru acest campionat în octombrie anul trecut iar până în ianuarie am depus 9 kg de „balast”. Am ajuns de la 48 de kg la 57 kg iar din ianuarie am început să sculptăm prin antrenament, dietă, voință și determinare. Acum am 48 kg și mă simt foarte bine.
Rezultatele Alexandrei, nu doar din arena competițională, reflectă viața unui om care își vizualizează visul apoi se înzestrează cu tot ceea ce este necesar pentru a-l împlini. Încredere, voință, determinare, disciplină, cursuri de specializare, familia și prietenii care au încredere în ea, antrenorii, toate acestea contribuie la conturarea victoriei Alexandrei și pot sta ca repere la atingerea oricărui vis indiferent în ce domeniu este acesta. Îți mulțumesc Alexandra pentru acest interviu acordat și îți doresc succes deplin în competițiile care vor urma!
Prof. Virgil R. Rus, dr. Știința Educației Fizice și Sportului
Felicitari!