Actualitate

Diana Morar: Burse și pentru elevii din învățământul primar

Ministerul Educației a emis ordinul de ministru prin care se aprobă criteriile de acordare a burselor de merit și de ajutor social, inclusiv pentru elevii din învățământul primar, spune deputatul PNL Diana Morar.

Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial. Termenul pentru depunerea dosarelor a fost prelungit până în 14 februarie, fiind emise şi o serie de clarificări.


Obiectivul este încurajarea, motivarea elevilor pentru învăţare, dar şi susţinerea materială a elevilor din categoriile vulnerabile.

Bursele de merit se acordă elevilor care în anul școlar anterior au obținut media generală de cel puțin 9,50 și au acumulat cel mult 10 absențe nemotivate pe semestru, cu excepția claselor a V-a și a IX-a / au obținut media semestrială de cel puțin 9,50 au acumulat cel mult 10 absențe nemotivate în primul semestru al anului școlar, pentru elevii din clasa a V-a.

Beneficiază de bursă socială elevii orfani, elevii aflați în întreținerea unui singur părinte și elevii abandonați de părinți (asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgență). Pentru acești elevi, acordarea bursei nu este condiţionată de limite de venit. Elevii din mediul rural, şcolarizaţi într-o altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, de asemenea, de bursă socială. În același timp, pentru acești elevi, acordarea bursei nu este condiţionată de limite de venit.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS