Actualitate

Diana Morar: Va fi lansat PNDL 3 pentru dezvoltarea comunităților locale

În cursul acestui an va fi reglementat din punct de vedere legislativ un nou plan de investiţii după modelul Planului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), cu o valoare de aproximativ 50 de miliarde de lei. În coaliția de guvernare s-a ajuns la un acord în acest sens.

”Un nou Program Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), al treilea, este necesar pentru a realiza obiectivele de infrastructură de bază în comunităţile locale: gaz, apă, canalizare, electricitate, asfalt. Așadar, o obligație pentru PNL, care trebuie să pună în practică PNDL 3 într-un timp cât mai scurt. Primul pas a fost făcut în coaliția de guvernare, unde s-a ajuns la un acord pentru demararea unui nou PNDL multianual, în valoare de 50 de miliarde de lei. Actul normativ va fi emis în cursul acestui an, după care vor demara procedurile de selecție a proiectelor depuse de primării pe baza criteriilor ce vor fi stabilite prin normele metodologice. Lansarea PNDL 3, estimată pentru această toamnă, este un obiectiv asumat de PNL, prin vocea președintelui Ludovic Orban, care vine astfel în sprijinul comunităților locale pentru dezvoltare”, spune deputatul PNL Diana Morar.

https://www.facebook.com/moraroliviadiana/posts/400708914947115
Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.