Din Bistrița, în Barcelona. Cum am ajuns să studiez actoria în Spania

Mă numesc Raluca Moldovan și am 24 de ani. Am studiat școala generală atât în Spania, cât și în România. Am învățat la Liceul cu Program Sportiv Bistrița, profilul Turism și Alimentație, apoi m-am licențiat în Jurnalism în cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) din Cluj-Napoca.

Sunt o fire contradictorie, introvertită, dar cu un strop de personalitate extrovertită. Visul meu a fost să învăț actoria în Spania. Actualmente am terminat primul an din cei doi de formare. Vă spun și cum am ajuns acolo.

Am locuit în Spania nouă ani, de la vârsta de 3 până la 12 ani, într-un sat aproape de Toledo, numit Ocaña. Am terminat cei șase ani de școală generală acolo, care sunt opt la număr în sistemul educativ românesc, după care împreună cu părinții mei, m-am mutat înapoi în România.

După terminarea facultății la Cluj, am optat să îmi urmez pasiunea în actorie, așadar am călătorit în Barcelona pentru a vizita diverse școli, dintre care una urma să îmi fie cămin pentru următoarele luni. Așa am ajuns să descopăr școala de formare pentru actori La Bobina, unde sunt studentă în prezent. Am avut o probă de acces care consta dintr-un interviu și un monolog dat de către școală, răspunsul fiind oferit pe loc. Astfel am ajuns să studiez în unul dintre cele mai mari orașe din Spania.

Am ales Spania pentru că am crescut acolo, îmi este ca și a doua casă și limba îmi era extrem de familiară, era ca și cum m-aș întoarce într-un fel la rădăcinile copilăriei mele. Toată viața mea s-a desfășurat între cele două țări, motiv pentru care știam că acolo îmi doresc să ajung. Un alt motiv este că, din punctul meu de vedere, domeniul actoriei este mai avansat în Spania decât în România, anumite producții de ale lor ajungând cunoscute la nivel mondial.

Cum se trăiește în Barcelona

Chiriile în Barcelona sunt extrem de scumpe, pot ajunge la 1200 de euro lunar. În prezent e o criză acolo în ce privește chiriile. Am avut norocul să găsesc o chirie în L’Hospitalet de Llobregat, un oraș mai mic de lângă Barcelona. Am locuit cu încă 4 persoane, iar cu una dintre ele împărțeam camera, o tânără de 27 de ani originară din Columbia și studentă la aceeași școală cu mine, doar că în clase diferite. Pentru mine ea a fost prietenă și familie în același timp. Camera ne-a costat 500 de euro lunar pe care i-am împărțit. Fiecare am plătit 250 de euro lunar.

Cu mâncarea ne-am descurcat bine. Prețul unor produse este mai mic în Barcelona, decât în România. Spre exemplu, când am revenit acasă, în Bistrița, am mers la cumpărături cu tatăl meu. Aceeași mască de păr pe care în centrul Barcelonei o cumpăram cu echivalentul a 20 de lei, aici, în România, costă dublu, 40 de lei. Laptele vegetal de cocos costă în jur de 2 euro acolo în timp ce aici nu găsești sub 10 lei.

O colegă de la școala de actorie mi-a spus că ea își poate umple frigiderul cu legume și fructe cheltuind maxim 10 euro, desigur cumpărând de unde sunt prețurile cele mai rentabile.

Hainele pot fi într-adevăr scumpe, însă sunt și magazine accesibile și care fac reduceri. De exemplu, poți cumpăra un tricou la 3 euro, dar la fel de bine îl poți cumpăra la 17 euro, ambele în centrul Barcelonei.

Există un lanț de magazine second hand cu haine sustenabile, de unde poți cumpăra îmbrăcăminte vintage sau actuală la prețuri accesibile. Când practică reduceri poți cumpăra orice cu cel mult 5 euro. De aici mi-am achiziționat multă recuzită pentru școală pentru a pune în scenă diverse personaje.

Ieșitul la o cafenea sau un restaurant depinde de amplasarea localului. Sunt cafenele unde poți să îți cumperi o cafea și un croissant cu mai puțin de 2 euro fiecare, dar la fel de bine poți plăti în jur de 10 euro pe o comandă asemănătoare.

O situație normală acolo este să fii invitat de prieteni, ceea ce atunci când stai relativ prost cu banii poate fi ca o mână cerească, eu am trăit-o de multe ori. Mai există situații în care de ziua burgerului, într-un local primele 100 de persoane care stăteau la coadă primeau câte un burger gratis sau localuri cu tacos la 1 euro în anumite momente. Trebuie să fii pe fază la astfel de situații, în special când ești student.

Cum sunt văzuți românii în străinătate

Se știe că nu avem cea mai bună faimă. Am avut anumite momente în care mi s-a reamintit de această reputație, dar niciodată nimeni nu m-a jignit, nu am experimentat rasismul în Spania. Un episod ce m-a marcat puțin la acel moment, dar după l-am depășit, este acela în care o doamnă dintr-o brutărie mi-a zis că de obicei nu lasă români în localul ei pentru că fac scandal, chestii pe care le pot înțelege pentru că este o realitate că există astfel de români, cu toate acestea, doamna doar îmi zicea că sunt o româncă de treabă față de ce cunoscuse până atunci și în niciun moment nu m-a scos afară.

Pe de alta parte, la școală sau în cercul meu social nu am experimentat tratamente diferite din cauza naționalității mele, nu am experimentat episoade agresive în vreun fel. Sunt multe naționalități în Barcelona și consider că Spania este o țară foarte primitoare și caldă.

La Bobina, școală de formare pentru actori

În ce privește școala pe care o urmez, sunt doi ani de formare, după care pot opta pentru master. Un an de școală costă aproximativ 3000 de euro, un preț relativ normal pentru Barcelona, chiar ieftin în comparație cu cât cer altele.

Școala unde învăț este un loc unde poți experimenta, plânge, descoperi, pierde, regăsi, depăși, suferi, vindeca. Este o explozie de sentimente așa cum este însăși actoria. La final de an, se face o prezentare pe perechi sub forma unei scenete de teatru cu parte de dans și parte de actorie.

Este o școală care atinge fiecare punct în dezvoltarea noastră ca și actori, pot spune că dincolo de versiunea mea ca și actriță, m-a schimbat ca și persoană.

Cursurile încep în octombrie și se termină în iunie. Ultimele 8 luni au fost însă cele mai intense din viața mea, o întreagă călătorie cu multe turbulențe.

Nu regret această decizie, am suferit, am plâns pe bănci singură, am vrut să mă întorc de multe ori, dar, la finalul zilei, am găsit suport în familie, printre prieteni și colegi. Consider că am crescut nu doar profesional, ci și personal. Oricât de grea poate fi o situație, trebuie să găsețti forța să lupți pentru zile mai bune.

Raluca Moldovan