Actualitate

Alexandru Grecu de la ”Tudor Jarda”, printre câștigătorii programului MOL de promovare a talentelor

MOL România acordă 350.000 lei pentru 493 tineri talentați, artiști și sportivi, în cadrul ediției jubiliare a programului ”MOL – Pot ajuta?”. Peste 900 de tineri s-au înscris la ediția a 10-a a programului, 138 de proiecte fiind declarate câștigătoare.

În cei 10 ani de existență a programului au fost acordate finanțări în valoare de 2.510.000 lei, pentru 1.665 de tineri sportivi și artiști.

”Prin programul ”MOL – Pot ajuta?” am reușit să contribuim la obținerea de către sportivii români a unor medalii importante la Jocurile Europene, Festivalul Olimpic al Tineretului European şi la alte competiții internaționale importante, desfășurate recent. Pe de altă parte, prin sprijinirea tinerilor talentați în domeniul artelor am arătat prețuirea noastră față de tot ceea ce înseamnă frumosul. Munca acestor tineri minunați și cu performanțe excepționale trebuie susținută în fiecare clipă, iar noi dorim să le fim în continuare parteneri stabili, așa cum suntem de 10 ani ”, a declarat Kinga Daradics, Country Chairman & CEO al companiei MOL România.

Juriul de arte a selectat 39 de proiecte cărora le va fi alocată suma de 120.000 lei, în timp ce la categoria sport au fost alese 86 de proiecte care vor fi susținute cu suma de 160.000 lei. La categoria de vârstă de peste 18 ani – unde sunt invitaţi să se înscrie beneficiarii ediţiilor precedente care au împlinit vârsta majoratului – suma totală de 70.000 lei a fost împărţită între 13 proiecte.

”Din consultarea dosarelor s-a remarcat meticulozitatea și priceperea în completarea formularului de candidatură, fapt ce a condus la conturarea unor proiecte de dezvoltare profesională a tinerilor participanți, în care necesitățile de finanțare au fost bine motivate și argumentate”, a declarat prof. univ. dr. Nelida Nedelcuț, membru în juriul de arte.

Printre tinerii talentați care vor beneficia de finanțare în ediția jubiliară a Programului MOL de promovare a talentelor ”Pot ajuta?” se numără și Alexandru Grecu, elev în clasa a VIII-a la Liceul de Muzică ”Tudor Jarda” din Bistrița, câștigător a numeroase medalii la concursuri naționale și internaționale de chitară clasică.

În cadrul programului MOL, un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 10.000 lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa și pentru a achiziţiona echipamente şi materiale.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS