Actualitate

Din casă nouă, MP anunţă că are candidaţi pentru o treime din primării

Mişcarea Populară Bistriţa-Năsăud a inaugurat noul sediu al formaţiunii situat pe strada Gheorghe Şincai, unde pe vremuri au funcţionat PNL şi PNŢCD, ocazie cu care la Bistriţa, s-au aflat preşedintele executiv al formaţiunii, Eugen Tomac, şi vicepreşedintele Cristi Marian.

Preşedintele MP Bistriţa-Năsăud, Ionuţ Simionca, a spus că în noul sediul, deşi modest, fiind situat într-o clădire Ionut Simionca MPveche, nereabilitată, formaţiunea sa va încerca să facă „lucruri măreţe”.

„Spunea bunica mea că nu contează haina, contează să fii curat. Noi vrem să fim un partid cu membri noi, cu oameni care nu au mai făcut politică şi care, la alegerile locale, să ne batem. După cum ştiţi, m-am înscris în cursa pentru Primăria Bistriţa, mai avem candidat stabilit la Beclean şi vom avea în perioada următoare la Năsăud şi Sîngeorz-Băi. Mişcarae Populară are 48 organizaţii statutare. Avem 22 de candidaşi la primăriile comunale pe care îi vom promova începând de săptămâna viitoare”, a spus Simionca.

În ce priveşte Consiliul Judeţean, liderul MP Bistriţa-Năsăud a spus că nu s-a stabilit încă lista candidaţilor. „Deocamdată nu am decis ce se întâmplă la nivel judeţean. E puţin cam devreme să stabilim listele pentru CJ. Noi avem braţele deschise şi vrem ca oamenii din comunitate să-şi dorească să intre în partidul nostru şi nu vom pune pe listă pe cineva şi peste o lună să schimbăm fiindcă vine un om cu mai mare notorietate sau care munceşte mai mult. La noi munca e răsplătită”, a spus el.

Preşedintele executiv al Mişcării Populare, Eugen Tomac, a adăugat că formaţiunea condusă de Traian Băsescu promovează tinerii şi oamenii noi.

„Modelul de om nou implicat în politică îl aveţi aici la Bistriţa-Năsăud. Ionuţ Simionca este un preşedinte tânăr care a plecat la un moment dat din ţară din raţiuni binecunoscute, nu a rămas în SUA, ci a venit aici, de unde a plecat. Iată că mai timid, mai rezervat la început, astăzi e unul dintre liderii MP şi mă bucur că a avut tăria să treacă peste toate obstacolele şi astăzi are curajul să intre în bătălia pentru Primăria Bistriţa. Este un lucru bun, în democraţie fiecare îşi încearcă şansa şi să convingă oamenii că poatea vea soluţii să dezvolte o comunitate locală”, a spus Tomac.

În 6 februarie, Mişcarea Populară va face cunoscut numele tuturor candidaţilor la alegerile locale.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS