Actualitate

Din decembrie, ne uităm la încă o televiziune, Transilvania L!VE

Postul de televiziune clujean NCN, deţinut de Vasile Dâncu, Arpad Paszkany şi Ioan Rus, s-a transformat în Transilvania L!VE. Odată cu schimbarea identităţii, postul din din Cluj Napoca a devenit un canal de televiziune generalist cu distribuţie naţională, dar cu programe regionale.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a acordat astăzi licenţă de emisie prin satelit societăţii NCN Studio TV pentru televiziunea Transilvania L!VE. Canalul Transilvania L!VE face parte din trustul Transilvania Media Group, deţinut de Vasile Dâncu, Arpad Paszkany şi Ioan Rus, cel care deţine şi ziarul electronic citynews.ro. Postul va fi lansat în 19 decembrie.

Programul televiziunii va fi cu preponderenţă informativ. Se va transmite un program generalist, 24 de ore din 24, şapte zile pe săptămână.

Redacţia centrală a Transilvania Live este în momentul de faţă la Cluj, televiziunea având corespondenţi în oraşe precum Alba, Arad, Bistriţa, Baia Mare, Bucureşti, Hunedoara, Oradea, Sibiu, Târgu Mureş.

Printre emisiunile care vor fi difuzate se numără: „Dimineaţa de ştiri” (luni – vineri, între 7.00 – 10.00), „Ştiri” (buletine scurte) (de luni până vineri, de la 10.00 – 10.15, 12.00 – 12.15, 15.00 – 15.15, 16.00 – 16.15), „Ştirile Transilvania Live” – principalul jurnal de ştiri al zilei (luni-vineri, 18.00-18.45), talk show-ul „Tema zilei” (luni-vineri, 19.00 – 20.00), „Audienţa în direct”, „Transilvania Brief”, „Ora City”, „În miezul zilei”, „Via Bucureşti”, „Transilvania în direct”, „Transilvania business”, „Bucureşti – ora exactă”, „Transilvania politică”, „Sinteza săptămânii”, „Revista presei din Transilvania”.

 Investiţia totală în lansarea Transilvania L!VE se ridică la 5,1 milioane de lei.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS