Social

Din Țara Dornelor până la Bistrița, pe bicicletă. ”Mountain Bike Tour pe Via Transilvanica”

”Explorăm poieni și pajiști multicolore, culmi deschise, păduri sălbatice, cătune și sate izolate”. Este mesajul organizatorilor ”Mountain Bike Tour pe Via Transilvanica”, un tur pe bicicletă de 4 zile pe 150 de km cu 3500 metri diferență de nivel.

”Vom pedala timp de 4 zile, pornind din Țara Dornelor – Bucovina și terminând în cetatea Bistriței. Vom urma traseul Via Transilvanica, de la care însă ne vom și abate pe unele secțiuni, pentru a vizita diferite obiective, pentru a evita porțiunile mai dificil de parcurs pe bicicletă sau pentru a ajunge la locațiile de cazare. Vom pedala între 32 și 45 km pe zi, între locațiile de cazare, pe drumuri forestiere, drumuri de pământ sau poteci, prin poieni și pajiști multicolore, pe culmi deschise, păduri sălbatice, cătune și sate izolate și pitorești”, anunță MTB BN, organizatorul turului.

În 23 iulie, ”ne întâlnim în Bistrița, după prânz, cu cei care vor veni cu noi și au nevoie de transport și ne vom deplasa spre locația de start din Depresiunea Dornelor. Cu ceilalți ne întâlnim direct la locație după ora 16.00. Putem face o tură de aclimatizare, iar apoi servim o cină delicioasă preparată de gazdele noastre”.

În 24 iulie, se va pedala pe ruta Panaci – Poiana Stampei. ”În prima zi, explorăm plaiurile pitorești din Țara Dornelor. După ce trecem prin satele din Depresiunea Dornelor, intersectăm Via Transilvanica și continuăm apoi până în Poiana Negrii. De aici, urcăm până pe Dealul Smizilor de unde vom putea admira panorame deschise spre culmile înalte ale Munților Călimani, Rodnei sau Suhard. O coborâre printr-o frumoasă pădure de molid ne va duce spre locația unde vom înnopta. Obiective: Țara Dornelor, Poiana Negrii, izvoare cu apă minerală, munții Călimani – distanță: 35 km +850 m/ – 800 m

În 25 iulie, se va parcurge distanța Poiana Stampei – Pasul Tihuța. ”Părăsim Bucovina și vom pătrunde în Transilvania peste Pasul Grădinița. Luăm contact cu prima localitate din Țara Ilvelor, satul pitoresc Lunca Ilvei, după cea mai antrenantă coborâre a turei pe o potecă ce coboară din Tinovul lui Larion, o turbărie specifică pentru Munții Bârgăului. De la Lunca Ilvei până în Pasul Tihuța vom avea parte de una dintre cele mai frumoase porțiuni ale traseului, chiar dacă ne așteaptă cea mai grea urcare din toate cele 4 zile de pedalat”. Obiective: Pasul Grădinița, satul Lunca Ilvei, Tinovul Larion, Munții Bârgăului, culmea Dealului Frâu -distanță: 35 km +950 m/ -750 m

În 26 iulie, ziua a treia se va parcurge distanța Pasul Tihuța – Dealu Negru, cel mai lung traseu din cele 4 zile și probabil, cel mai solicitant, însă și răsplata va fi pe măsură. ”La scurt timp după plecare, vom trece pe la sediul asociației Tășuleasa Social, unde vom afla poveste Via Transilvanica chiar de la sursă. De aici vom avea parte de multă coborâre, dar și de urcări solicitante. Părăsim munceii Bârgăului, însă vom finaliza tot la altitudine, în Piemontul Călimanilor, la contactul cu Depresiunea Transilvaniei. Dacă vizibilitatea ne va permite, vom avea ocazia să admirăm colinele Transilvaniei până departe spre Munții Apuseni în culorile apusului. Apoi ne vom odihni în cabana preferată a lui Ceaușescu, destinația sa pentru partidele de vânătoare la care lua parte în zonă”. Obiective: Pasul Tihuța, campusul Tășuleasa Social, Valea Bârgăului, pădurea Simegea, Piemontul Călimanilor, cabana de vânătoare Dealu Negru – distanță: 42 km + 1050 m/ – 1250 m

În ziua a patra, 27 iulie, se va parcurge distanța Dealul Negru – Bistrița. ”În ultima zi vom avea parte de multă coborâre, fiind momentul când vom părăsi munții și ne vom îndrepta spre orașul Bistrița, destinația finală a turei. Obiective: sate săsești, orașul Bistrița, Noesnerland – distanță: 30 km + 250 m/ – 750 m”.

Inaugurare Via Transilvanica – 8 octombrie

”Via Transilvanica va fi finalizată în întregime, după patru ani jumătate de muncă asiduă, iar sărbătoarea grandioasă a întregului traseu va avea loc în forma unui „târg”: loc de întâlnire, schimb de experiențe turistice cu organizații, trasee, destinații turistice din toată țara și din toată lumea! Vrem să unim traseele și experiențele noastre, toți oamenii drumului, pe cei cu drag de țară și pe cei curioși să o cunoască pe data de 8 octombrie 2022, la Alba Iulia, acolo unde a început totul!

Vă invităm să ne fiți alături la finalul epic al construcției „drumului care unește” care se va desfășura sub forma unui târg de drumeții și al unor evenimente festive și care va fi începutul unei noi ere turistice în domeniul drumețiilor din țară! Vom împărtăși experiențe, frumuseți și bunătăți locale și ne vom cunoaște cu toții sub semnul traseului de lungă distanță, Via Transilvanica!”, anunță Tășuleasa Social.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.