Actualitate

Direcţia Sanitară Veterinară a dat amenzi de 37.000 de lei şi a retras de pe piaţă carne şi făină

În perioada premergătoare sărbătorilor pascale, în Bistriţa-Năsăud au fost sacrificaţi 3.000 de miei: 1.900 în cele două unităţi de abatorizare autorizate, 800 în punctul de sacrificare din piaţa de pe str. Tărpiului din Bistriţa şi 300 în Năsăud.

În perioada 16 martie – 14 aprilie, inspectorii din cadrul DSVSA Bistriţa-Năsăud au efectuat un număr de 134 controale în unităţi de abatorizare, unităţi de procesare a cărnii şi a laptelui, supermarketuri, depozite alimentare, brutării, laboratoare de cofetărie-patiserie, unităţi de alimentaţie publică, magazine alimentare şi puncte de sacrificare avizate temporar.

Tematica de control a vizat respectarea normelor sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor de către unităţile din sectorul alimentar, pentru diminuarea riscului de apariţie a toxiinfecţiilor alimentare.

Împreună cu personalul IPJ au fost efectuate 10 acţiuni de control  în trafic, pieţe agroalimentare şi târguri de animale, pentru a se verifica respectarea normelor legale privind trasabilitatea, sănătatea şi bunăstarea animalelor în timpul transportului.

În urma controalelor efectuate au fost aplicate un număr de 53 amenzi contravenţionale în valoare de 37.560 lei şi 2 avertismente.

A fost dispusă retragerea de pe piaţă a cantităţii de 220,43 kg carne şi  produse din carne şi 146,250 kg făină şi produse de panificaţie neconfome, dirijată către distrugere, informează directorul executiv al DSVSA BN, Romulus Biţa.

Principalele deficienţe constatate au fost: manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor; nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind condiţiile de depozitare a produselor alimentare; nerespectarea normelor sanitare veterinare privind întreţinerea spaţiilor de prelucrare, depozitare şi valorificare a produselor alimentare, precum şi a instalaţiilor, utilajelor şi a ustensilelor de lucru folosite; vânzarea-cumpărarea animalelor fără documentele sanitare veterinare prevazute de legislaţia în vigoare.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISSFM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS