Sănătate

Dr. Adrian George: O să-mi dau demisia dacă aşa doreşte toată conducerea judeţului

Directorul Spitalului Orăşenesc „George Trifon” Năsăud, dr. Adrian George, a declarat într-o conferinţă de presă că va demisiona din funcţia de manager al unităţii medicale, întrucât aceasta este dorinţa conducerii judeţului, el neavând nimic să-şi reproşeze din punct de vedere profesional.

„Decizia mea este următoarea: o să-mi dau demisia. Mulţumiţi? O să-mi scriu demisia. 100%, nu vă faceţi probleme. De aici mă duc la Primăria Năsăud şi am depus-o. (…)  Dacă aşa se doreşte de toată conducerea judeţului, demisionez. Şicanele au fost foarte mari de trei-patru săptămâni încoace de când cu cazul fetiţei care a făcut entorsă şi apoi a murit”, a declarat dr. Adrian George.

El a declarat că a fost chemat miercuri la Primăria Năsăud, iar prefectul judeţului, Ioan Ţintean, i-a spus că ar fi bine să-şi dea demisia de onoare în urma intervenţiei sale telefonice la un post de televiziune.

„Eu, pe moment, le-am explicat care e situaţia spitalului şi cum stăm cu datorii, cu tot, şi am spus că în 15 minute îmi dau demisia. Venind aici (la spital –n.r.), toată lumea a venit pe lângă mine şi mi-a spus să nu-mi dau nicio demisie. Mi-au sugerat să organizez conferinţă de presă şi apoi să vedem. Ca să nu fiu ca alţi preşedinţi care anunţă că îşi dau semisia şi nu şi-o dau, consider că ar fi bine să-mi dau demisia”, a declarat dr. Adrian George.

Întrebat dacă are ceva să-şi impute în legătură cu decesul fetiţei de patru ani care a făcut o entorsă şi cu ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 6 ani când o altă fetiţă a rămas paralizată după ce i s-ar fi administrat, greşit, un medicament, dr. Adrian George a spus că nu are nimic să-şi impute.

„Eu mă consider ca şi manager nevinovat, atât într-un caz, cât şi în celălalt. Ca şi medic şi ca părinte, spun că e regretabil, dar la problemele actuale se poate întâmpla orice şi în medicină”, a declarat el.

Medicul a declarat că, în situaţia în care nu şi-ar da demisia, ar fi demis oricum chiar dacă şi-a îndeplinit indicatorii de performanţă ca şi manager.

„Indicatorii de performanţă sunt îndepliniţi şi chiar depăşiţi. Orice control care vine nu va găsi probleme din acest punct de vedere, dar, dacă vrei să controlezi pe cineva, tot găseşti ceva. Nu am fost ameninţat, dânşii au propus o demisie de onoare. Cine o să vină e treaba dânşilor”, a spus dr. Adrian George.

El a atras atenţia că, din nou, Spitalul din Năsăud este subfinanţat.

„Nouă ni s-au alocat, pe ianuarie şi februarie 2013, prin contract cu Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate Bistriţa-Năsăud, bani pentru un număr de 387 de externări care nu ne sunt suficiente nici să plătim salariile. Nici nu am plătit cotele la stat. CJAS mai are să ne dea 250.000 de lei de pe luna decembrie 2012. Am fost la ei şi mi-au spus că au contul gol. Eu, dacă nu depun banii până în 25 ianuarie, Finanţele vin şi ne penalizează. Să vedem ce se va întâmpla”, a declarat dr. Adrian George.

Dr. Adrian George lucrează din 1987 în Spitalul Năsăud, iar director e din 2001. Spitalul are 20 de medici şi o farmacistă cu o jumătate de normă. Spitalul are 14 cabinete în ambulatoriu şi cinci secţii de bază.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS