Dirijorul Romeo Rîmbu: Toate concertele sunt unice. La Bistriţa, atmosfera e specială – interviu

Domnule Romeo Rîmbu, ne bucurăm să vă vedem din nou la Bistriţa în calitate de dirijor al Noii Orchestre Transilvane în Concertul de Anul Nou.

Romeo Rîmbu: Vă mulţumesc. Am impresia că e pentru a 15-a oară când are loc Concertul de Anul Nou, aşa încât putem vorbi despre o tradiţie, deşi legăturile mele cu Bistriţa sunt mai vechi pentru că, împreună cu domnul Gavril Ţărmure, acum directorul Centrului Judeţean pentru Cultură, şi cu flautistul Ioan Greluş am avut cred, prin anul 1996, iniţiativa de a înfiinţa o orchestră la Bistriţa într-un oraş cu tradiţie culturală, însă lipsit de prezenţa unei orchestre. Cred că această iniţiativă s-a dovedit a fi, în timp, una foarte inspirată, dovadă fiind faptul că entuziasmul, atât al nostru, dar şi al publicului, nu a scăzut deloc. Dimpotrivă, s-a statornicit şi aş spune că nu se datorează doar faptului că, în acest oraş nu există o orchestră profesionistă sau permanentă, ci există un cadru special şi o apetenţă nemaipomenită pentru actul de cultură. Am mai cântat şi în alte oraşe importante, cum ar fi de exemplu Suceava, în care nu aş spune că nu am fost bine primiţi, însă, revin la faptul că, la Bistriţa, este o atmosferă specială, ceea ce ne face să revenim aici cu tot dragul. Domnul Ţărmure are o anvergură cel puţin naţională. A organizat şi evenimente internaţionale. Chiar cu Noua Orchestră Transilvană am participat la un turneu în Japonia. Prin centrele culturale din Europa a organizat multe manifestări. Activitatea domniei sale e foarte vastă. Cu puţin egoism, vreau să vă spun cu mândrie că mă bucur că fundaţia pe care a înfiinţat-o se numeşte Societatea de Concerte, deşi activităţile sale sunt multiple şi pe o arie foarte extinsă.

Aţi dirijat Noua Orchestră Transilvană în toate cele 15 ediţii. Care vi s-a părut cea mai reuşită?

E greu de spus. Întrebarea e dificilă fiindcă aş asemăna-o cu pe care copil îl iubeşti mai mult dintre toţi pe care îi ai? Fiecare concert este diferit. Nu poţi şti dinainte cum va fi, deşi suntem bine pregătiţi, încărcaţi, însă niciodată nu se poate prevedea atmosfera care va fi fost creată. E dificil, e un lucru care se întâmplă doar în acel moment şi, chiar dacă îl înregistrăm, vibraţia va dispărea şi va rămâne doar o copie a acelui moment. Toate aceste concerte sunt unice şi la propriu şi la figurat.

Nu este dificil de dirijat o orchestră formată din instrumentişti care activează în orchestre diferite?

Este adevărat că presupune un anumit tip de dificultate, însă noi am selecţionat cei mai buni instrumentişti din toată Transilvania, aceştia având o disponibilitate şi o flexibilitate cu care se lucrează mai uşor. Cu entuziasmul de care spuneam şi cu profesionalism, am reuşit să obţinem un rezultat cât se poate de plăcut.

Am văzut că aţi cooptat în orchestră şi profesori de la Liceul de Muzică „Tudor Jarda” Bistriţa.

Este adevărat. Nu ştiu dacă sunt născuţi în Bistriţa, dar, întrucât activează la Bistriţa, e un motiv important de a-i coopta în acest ansamblu şi ne bucurăm de colaborarea cu ei.

Concertul de Anul Nou ne duce cu gândul la Viena. Respectaţi tiparul concertului de acolo?

Viena, fără îndoilaă, e o capitală mondială a muzicii şi este clar că exemplul concertului pe care Viena îl susţine este pilduitor pentru foarte multe orchestre de pe tot mapamondul. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să-l copiem ca atare. Eu cred că reţeta cea mai potrivită este să-l adaptăm cerinţelor noastre. Sigur că repertoriul este bazat pe compoziţiile familiei Strauss, dar nu numai. De pildă, în concertul de anul acesta, voi aduce spre atenţia şi spre desfătarea publicului un vals rusesc de o frumuseţe extraordinară. Voi prezenta, de asemenea, celebrul Valurile Dunării, scris de românul Ivanovici care a făcut înconjurul lumii, e foarte faimos. Foarte mulţi îl confundă un vals de Johann Strauss, iar cu această ocazie noi repunem în valoare adevărul. În acest fel încercăm să adaptăm concertul specificului nostru şi să promovăm valorile pe care le avem.

Anul acesta concertul e programat la Sinagogă. E potrivită pentru un concert susţinut de o orchestră mare?

Sigur că spaţiul e puţin mic, într-adevăr. E prima oară când eu voi concerta la Sinagoga Bistriţa, însă am verificat acustica, e foarte bună. Ne vom adapta, în sensul de a nu forţa, limitele acustice ale sălii, dar, pe de altă parte, eu cred că vom avea şi de câştigat fiindcă vom obţine o intimitate sporită. Trebuie să spun că, deşi Casa de Cultură are o sală mai mare, cu acustică bună, totuşi e puţin seacă pentru muzică şi suntem la cealaltă limită. Acolo a trebuit să compensăm printr-o abordare puţin mai dinamică a sunetului. La Sinagogă ne va fi mai uşor. Ne vom atinge ţelul mai simplu şi mai direct către sufletul spectatorilor.

Cum percepeţi publicul bistriţean?  

Pentru mine nu e foarte important şi nu consider o mare greşeală dacă, în decursul interpretării unei simfonii, publicul aplaudă după prima parte, deşi simfonia nu s-a terminat, iar cei care cunosc aria se uită urât la ceilalţi. Pentru mine aceste amănunte nu reprezintă o mare problemă. Scopul nostru nu e să ne întâlnim să creăm ceva aproape de perfecţiune, e vorba de energiile care se creează şi de transferul acesta energetic şi la acest lucru eu ţin enorm. Mi s-a confirmat, şi am avut în decursul carierei – am vreo 700 de concerte dirijate pe tot mapanondul – să trăiesc o experienţă în Sicilia, într-un sătuc, într-o biserică. Ni s-a spus că suntem prima orchestră care cântă acolo. S-a creat o atmosferă care îmi dă fiori de plăcere şi acum, după 10 ani. Deci nu este absolut nicio problemă din moment ce omul vine cu sufletul deschis, pregătit să recepteze ceva, iar noi, bineînţeles, nu ne sfiim şi nu ne cruţăm în a oferi cât mai mult din sufletul nostru. În acest caz fericit se creează o punte de comunicare care nu are nevoie de ştiinţa teoriei. Până la urmă, şi simfoniile ba au trei părţi, ba patru. Aceste amănunte au şi ele importanţa lor, dar nu în relaţia cu publicul. Faptul că a fost un diez sau un bemol poate că nu are o importanţă pentru publicul neavizat, însă el, cu siguranţă, va simţi că s-a întâmplat ceva, din reacţia instrumentişti, din faptul că se produce un fior dacă se întâmplă o greşeală. Sunt atâtea mesaje nonverbale care se petrec împreună cu muzica încât nu trebuie să fii specialist ca să o guşti.

Ce proiecte aveţi pentru anul acesta? Vă vom revedea la Bistriţa?

Sperăm. Înainte de criză ne revedeam mai des, au fost perioade mai bune, dar au rămas aceste concerte de anul nou şi din când în când alte concerte. Şi domnul Ţărmure depinde de susţinerea financiară şi, de îndată ce obţinem un sprijin, ne grăbim să organizăm o altă manifestare şi privim cu optimism viitorul.

Pentru dumneavoastră personal ce vă doriţi în 2014?

Sigur că sănătatea este pe primul plan pentru că, în rest, nu sper să-mi cadă nimic din cer, mă bazez pe munca proprie şi, dacă sunt sănătos, o fac cu tot dragul şi cu dăruire. Ca atare, dacă există sănătate, toate se rezolvă.

Vă urăm să aveţi parte de sănătatea pe care o doriţi şi vă aşteptăm cu dra, la Bistriţa, de fiecare dată.

Vă mulţumesc şi vă asigur că, de fiecare dată, revin cu drag.

Interviu realizat de Cristiana Sabău

De-a lungul carierei profesionale, dirijorul Romeo Rîmbu şi-a câştigat recunoaşterea pe plan naţional şi internaţional, fiind invitatul permanent al unor renumite orchestre din ţară şi străinătate. Formarea sa muzicală o datorează şcolii interpretative clujene, studiind în cadrul Liceului de Artă „Sigismund Toduţă” şi Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, fiind licenţiat în muzică instrumentală – oboi, cu nota maximă.   Pentru muzicianul Romeo Rîmbu, arta dirijorală a constituit o preocupare constantă din anul 1990, odată cu participarea la un curs de specializare în cadrul Academiei „Ottorino Respighi” din Roma. În perioada 1991-1993, a studiat dirijatul la Oradea, iar în 1995 a obţinut o bursă oferită de Guvernul italian, pentru a se perfecţiona la Academia din Pescara. Un an mai târziu, a fost invitat la un curs de perfecţionare la Budapesta, de către Maestrul Erich Bergel.

Dirijând peste 600 de concerte în Europa, S.U.A., Brazilia, Japonia şi Coreea de Sud, la pupitrul unor reputate ansambluri simfonice (Orchestrele Filarmonicilor din Arad, Bacău, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Târgu-Mureş, Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, Orchestra de cameră a Radiodifuziunii Române, Shanghai Broadcasting Symphony Orchestra, The New York University’s Contemporary Music Ensemble, The New York University’s Contemporary Music Ensemble, The Gyeonggi Philharmonic Orchestra, Orchestra Naţională a Moldovei, Korean Symphony Orchestra, The Symphonic Orchestra of Athens etc.), Romeo Rîmbu a susţinut concerte în săli prestigioase ale lumii: Seoul Arts Center, Musikverein din Viena, Hercules-Saal din Munchen, Teatrul Manzoni şi Opera din Roma, Teatrul Arriaga din Bilbao. Totodată, a fost membrul unor comisii de jurizare ale concursurilor internaţionale de la Mazara del Vallo, Marsala, Erice şi Tokyo, alături de personalităţi precum Agostino Orizio sau Aldo Ciccolini.

Punând în valoare creaţia compozitorilor ce au activat la Oradea (Johann Michael Haydn, Wenzel Pichl şi Karl Ditters von Dittersdorf), dirijorul Romeo Rîmbu a realizat 5 CD-uri editate de Casa de discuri Olympia din Londra – imprimări cotate cu cinci stele de către critica de specialitate londoneză. Muzicianul promovează şi muzica nouă, fiind interpretul preferat al compozitorului italian Luciano Simoni, imprimând cu Filarmonica din Târgu-Mureş şapte CD-uri la Casele de discuri Inedita şi Agora.

Dirijor permanent al Filarmonicii de Stat Oradea, Romeo Rîmbu deţine şi funcţia de profesor-asociat al Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii Oradea. Totodată, deţine statutul de membru fondator, director artistic şi dirijor permanent al Noii Orchestre Transilvane, cu sediul la Bistriţa, colectiv format prin selectarea celor mai valoroşi artişti instrumentişti ardeleni. Este Doctor în muzică al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.