Politică

Dobra: La Bistriţa nu vor fi inundaţii şi cutremure. De ce să-şi facă toată lumea asigurare obligatorie?

Într-o intervenţie în plen pe tema legii privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, senatorul PNL Dorin Dobra a afirmat că ”tocmai primarii nu realizează ceea ce trebuie să realizeze”. ”Riscurile să fie pe regiuni, pe categorii. Să facem odată un fond social, ca să avem cu ce interveni în caz de calamităţi”, a spus el.

În plenul Senatului, la discutarea propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 260 din 4 noiembrie 2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor (termen de adoptare tacită la 19 zile de la reluarea activităţii), Dorin Dobra a avut următoarea intervenţie:

”Am ţinut să vin aici să spun că suntem totuşi din nou în faţa unei iniţiative de bună credinţă pe care, iată, o vom respinge, e evident. Mă miră, să ştiţi. Pentru că suntem în prezenţa unei legi din 2008, care nu funcţionează. Să spui astăzi… Am făcut întrebare specială acelei autorităţi sau cum se numeşte: ”Dom’le, în ce situaţie suntem cu asigurările astea obligatorii?” 20% îmi pare că mi-au răspuns că sunt făcute, dar suntem pe un trend ascendent, iar restul sunt facultative şi asta înseamnă că e bine. E totuşi o lege din 2008. Dacă vorbim de intenţia socială a acestei legi, noi suntem astăzi vinovaţi că nu o discutăm să vedem ce trebuie făcut cu ea. Dă, Doamne fereşte, din nou nişte sinistre şi nu avem de unde lua bani pentru oamenii la care ne-am gândit când am făcut-o. Oamenii ăştia, despre care au spus un lucru simplu: ”Dom’le, cei care-şi fac asigurări facultative şi acoperă acele sinistre, să nu mai fie obligaţi şi la asigurarea obligatorie”, PAD sau nu mai ştiu cum se numeşte, că le-am studiat cât de cât…Îi obligi tot pe ăia care fac, care sunt preocupaţi de problema asta în privinţa locuinţei lor? Tot pe ăia îi obligi să facă şi obligatorie, după ce au făcut facultativă?

Aceşti domni din partea Guvernului preferă să rămână în acelaşi cadru ineficient, dar nemişcat. De ce nu facem categorii de sinistre şi riscuri pe regiuni ca să le facem mai atractive? Eu la Bistriţa nu o să am niciodată inundaţie şi nici cutremure, dar îi pun pe toţi să-şi facă asigurare obligatorie împotriva inundaţiilor şi cutremurelor. De ce nu discutăm despre faptul că tocmai primarii nu realizează ceea ce trebuie să realizeze, să se asigure că în comune oamenii îşi fac asigurările obligatorii? Discutăm veşnic la un nivel de superficialitate. Să facem împreună o lege a asigurărilor obligatorii funcţională, în care oamenii să simtă că se asigură obligatoriu împotriva unor riscuri existente, să vedem care e problema cu mecanismul administrativ, cu primarii şi funcţionarii din primării care nu au niciun interes, ba chiar fug, să dea amenzi oamenilor că nu-şi fac asigurări obligatorii, şi, evident, să îi scoatem pe cei cu asigurări facultative de sub incidenţa legii, ca nu tot ei să plătească de două ori asigurări, iar restul niciodată. Să facem odată un fond social, dacă despre asta vorbim, să avem cu ce interveni, atunci când e vorba să intervenim, în cazul unor catastrofe”.

9 comentarii

  • fiindca asa e legea asta mai Dobra . asa sint legile astea care le faceti voi acolo in Parlament. legi proaste , inaplicabile si confuze. dar tu in ……… ta te mai si intrebi. asta e. mai sint si din astia ca tine. ce sa facem ?

  • De acord,daca ai o asigurare facultativa care include si cele 3 riscuri PAD, la ce mai trebuie una in plus si banii sa mearga la guvern unde se pierd si apar in alte parti la baronasi.

  • De ce să-şi facă toată lumea asigurare obligatorie? Daca ai fi putin mai destept ai gasi singur raspunsul. In primul rand ca-i o lege, iar unde-i lege nu-i tocmeala. Si apoi fiindca-i vorba de asigurare OBLIGATORIE!!!

    • Domnul Dobra nu a pus retoric aceasta intrebare, el a avut o interventie in Parlament tocmai pentru modificarea acestei legi absurde, pentru a propune ca asigurarea sa se faca pe categorii de riscuri pe regiuni diferite.

  • Ii dus cu capul! legea e unitara in tara romaneasca!!nu te ajuta cu nimic d-le Dobra…sper sa fiti aruncat la „lada de gunoi” a politicii!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.