Doctorii care au împlinit vârsta de pensionare au fost onorați, vineri, la finalul Zilelor Medicale Bistrițene, ediția a IX-a, de Colegiul Medicilor Bistrița-Năsăud cu diplome de apreciere pentru întreaga activitate.
Președintele Colegiului Medicilor Bistrița-Năsăud, dr. Dănuț Cocoi, a explicat că au fost aleși pentru a primi ”Diplomă de apreciere pentru pasiunea și devotamentul dovedit în exercitarea profesiei de medic, în apărarea unui bun fundamental: sănătatea” un număr de 21 de medici: de familie, din Spitalul Județean de Urgență Bistrița, Spitalul Orășenesc ”George Trifon” Năsăud și Spitalul Orășenesc Beclean: ”Am ales, după îndelungi discuții, pe cei care au ajuns la vârsta de pensionare în 2018, indiferent dacă au rămas în activitate ori s-au retras. Pentru 2018, i-am luat în calcul pe acei colegi care au împlinit 65 de ani, iar de la anul, conform legii, îi vom avea în vedere pe cei care vor împlini 67 de ani”.
Apoi, președintele Colegiului Medicilor Bistrița-Năsăud a rostit un discurs emoționant despre medicii care au rămas în țară și în județul Bistrița-Năsăud să își facă profesia, indiferent de greutăți, de salariile mici și de numeroasele schimbări la care a fost supus sistemul medical mai ales în ultimii 30 de ani.
”Ați început profesia în urmă cu ceva ani, ați stat zi de zi, an de an lângă pacienții voștri. Ați simțit pe pielea voastră multe schimbări și nu ați plecat, ați rămas în România, aici, în județ. Ați muncit din greu, ați muncit în condiții grele, cu dotarea minimă, ați muncit cât a fost nevoie indiferent cât scria pe statul de plată. Medicii din spital, pe lângă activitatea zilnică, au făcut ore de gardă numeroase pe care, dacă le însumăm, se mai adună o viață și numai în parte plătită. Cu alte cuvinte, prin efortul vostru ați ținut sistemul sanitar din județul acesta în viață. A fost greu, a fost și ușor, dar nu v-am auzit pe niciunul nici să vă lamentați, nici să renunțați. V-ați respectat jurământul depus la terminarea facultății și ați ținut de el. Sunt convins că, privind în urmă, aveți momente frumoase. Aveți foarte multe realizări și satisfacții profesionale. Aș vrea să vă întreb un singur lucru: voi, cei care sunteți acum la vârsta de pensionare, sunteți conștienți cât bine ați făcut? Sunteți conștienți cât bine le-ați făcut pacienților numai dându-le un sfat, un zâmbet, o încurajare la momentul potrivit? Pentru că profesia de medic, poate că mai mult decât orice altă profesie, ca să o poți face cum trebuie e nevoie de pasiune și devotament. Iată de ce pe diplome noi am scris: Se acordă Diplomă de Apreciere pentru pasiunea, devotamentul dovedit pentru exercitarea profesiei de medic, în apărarea unui bun fundamental: sănătatea”, a spus dr. Cocoi.
Împreună cu dr. Dumitru Niculai și de dr. Mioara Popa de la organizațiile profesionale ale medicilor de familie, dr. Cocoi a acordat mai întâi diplome medicilor de familie: dr. Emil Ciurdăreanu, dr. Margareta Bugariu, dr. Veronica Cocoi, dr. Octavian Ioan Valeriu Columban, dr. Ioan Emil Morariu, dr. Corneliu Ioan Puiu, dr. Octavian Gabriel Roșca, dr. Paulina Lilica Temistocle și dr. Ileana Someșan.
Împreună cu managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, și directorul medical dr. Gabriela Deak, președintele Colegiului Medicilor Bistrița-Năsăud a acordat diplomele medicilor care au împlinit vârsta de pensionare lucrând la Spitalul Județean și la Spitalul Beclean: dr. Viorica Bindea, dr. Mariana Cojol, dr. Florin Neagoș – fostul director medical al SJU Bistrița, dr. Georgeta Koncz, dr. Petru Orza – fostul director al Policlinicii Bistrița, dr. Vasile Timar, dr. Rodica Ilieș, dr. Tertuliana Maria Vlăduțiu, dr. Mihai Achim Streza, dr. Nicolae Morar și dr. Maria Timar, fost director al spitalului din Beclean.
În final, împreună cu dr. Diana Mureșan, director medical la Spitalul Orășenesc ”George Trifon” Năsăud, dr. Cocoi a acordat diploma de apreciere și flori dr. Nicolae Stan Iuga – fostul director medical al spitalului.
Dr. Nicolae Stan Iuga a spus: ”Am venit în 1978 în județ cu alți 42 de absolvenți de Medicină. Am fost numiți Generația de aur a Medicinei în Bistrița-Năsăud alături de Ciurdărean, Nucu, Puiu și alții. Am știut să împletim frumosul cu utilul și cu știința. Am fost îndrăgostiți toți, am iubit, am făcut medicină și ne-am căsătorit și am avut familii frumoase. Plec de aici cu mulțumirea în suflet că sunt alături de mulți prieteni ai mei, ne-am recunoscut și ne-am îmbrățișat și cu sentimentul de bucurie că am realizat multe la spitalul din Năsăud și las această misiune colegei mele dr. Mureșan – am și propus-o pentru funcția de director medical și sper că va face mai multe decât am făcut eu. Ca o mică laudă: am realizat un ONG, adică am adunat toți primarii de pe Valea Someșului și i-am pus să contribuie cu niște bani pentru spitalul din Năsăud. S-au adunat în urmă cu trei ani 300.000 de lei. Cu acești bani s-a dotat camera de gardă și, în curând, va fi cameră de primire urgențe. Am dotat spitalul cu aparatură, paturi și multe altele”.
Diplomă a primit și dr. Silvia Maria Petruțiu.
Menționăm că nu toți cei pentru care s-a pregătit o diplomă au putut fi prezenți la festivitatea de decernare a acestora.
Le doresc acestor oameni minunati, medici deosebiti , La multi ani !
Foarte frumoasa initiativa! O mica apreciere pentru o viata de munca! Felicitari!
Au contribuit la sănătatea noastră…să le dea Dumnezeu sănătate şi zile frumoase la pensie!