Actualitate

Arestați pentru trafic de ţigări

ACTUALIZARE Doi maramureşeni care transportau 7.514 pachete de ţigări fără acte au fost reţinuţi după un control de rutină pe DN 17 în localitatea Mureşenii Bârgăului. Cei doi se aflau într-o autoutilitară care circula în direcţia Vatra Dornei-Bistriţa. Este vorba de o femeie în vârstă de 58 de ani şi de un bărbat de 47 de ani, ambii din judeţul Maramureş.

tigarete 2În urma controlului, poliţiştii au descoperit în interiorul autovehiculului 7.514 pachete de tigarete 4ţigări, fără documente legale, acestea fiind ridicate în vederea confiscării. Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, informează IPJ BN.

La data de 12 ianuarie, cei doi au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de arestare preventivă. Propunerea a fost însuşită, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Bistriţa a dispus arestarea preventivă a acestora pe o perioadă de 30 de zile.

Totodată, în 12 ianaurie, în urma unei acţiuni organizate şi desfăşurate de către poliţiştii bistriţeni împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Cluj, pe Valea Ilvelor, a fost aplicată o sancţiune contravenţională, în valoare de 2.000 de lei unei persoane fizice din comuna Lunca Ilvei, pentru deţinerea de material lemnos fără documente legale de provenienţă, fiind dispusă confiscarea a 41,49 mc material lemnos, în valoare de 12.447 de lei.

De asemenea, ca urmare a desfăşurării unei acţiuni pe linie silvică, pe raza comunei Matei, poliţiştii au depistat un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din comună, în timp ce transporta material lemnos, cu un atelaj hipo, fără a deţine documente de provenienţă pentru acesta. Tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă, în valoare de 2.000 de lei, iar materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării.

În 11 ianuarie,  în urma cercetărilor şi verificărilor efectuate, poliţiştii bistriţeni au identificat o tânără în vârstă de 22 de ani şi doi minori de 15 ani, toţi trei din Ilva Mare, bănuiţi că în noaptea de 09/10 ianuarie a.c. ar fi pătruns fără drept în curtea locuinţei aparţinând unui bărbat de 38 de ani din aceeaşi localitate, iar dintr-o anexă gospodărească ar fi sustras o drujbă şi două maşini autofiletante cu acumulator.  Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate iar bunurile sustrase au fost restituite persoanei vătămate. Faţă de cei trei cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, se arată într-un comunicat al IPJ.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS