Actualitate Social

Doi oameni au fost răniți după ce tractorul în care se aflau a fost lovit de un tren de marfă

Doi oameni au fost răniți sâmbătă seara după ce tractorul în care se aflau a fost lovit de un tren de marfă la o trecere de nivel cu calea ferată din apropiere de localitatea Gledin.

Ajutorul șefului de post din comuna Monor, Florin Ignat, aflat la locul accidentului, a declarat că în tractor se aflau un bărbat de circa 35 de ani și de o femeie de 25 de ani, bărbatul fiind cel mai grav rănit dintre cei doi.  

„Accidentul s-a petrecut la circa trei kilometri de satul Gledin, în câmp. Bărbatul, care se afla la volanul tractorului, nu a oprit să se asigure înainte să treacă peste calea ferată și  tractorul a fost lovit de un tren de marfă. Bărbatul e rănit mai grav, femeia are răni mai ușoare. În tractor era și un bebeluș de 9 luni, dar nu a pățit nimic”, a spus el.


Potrivit sursei citate, trenul de marfă circula dinspre Sărățel spre Deda, garnitura oprind în câmp circa 20 de minute până când niște localnici au reușit să mute tractorul de pe linia ferată.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a trimis la fața locului un echipaj de descarcerare, iar de la Bistrița au plecat la fața locului două ambulanțe care îi vor transporta pe cei doi la spital.

foto: arhivă

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS