Cultură

Doi tineri actori din Bistriţa formează Trupa Piticot. Ei joacă teatru pentru copii pe holuri, în poduri şi librării

Unul este actor profesionist, altul este amator. Împreună formează Trupa Piticot Bistriţa. Ambii sunt foarte talentaţi şi îndrăgiţi de copiii care vin cu sutele să-i vadă jucând „Ursul păcălit de vulpe” sau „Motanul încălţat”. Deşi au 31, respectiv 28 de ani, sunt părinţi amândoi şi încearcă să-şi câştige pâinea de zi cu zi pentru ei şi familiile lor jucând teatru pentru copii. Iată povestea lor:

Pe Mihai Amarie (31 de ani) l-aţi putut vedea, nu cu mult timp în urmă, prezentând ştirile la TV Bistriţa. A urmat Academia de Arte Mihai Amariedin Târgu Mureş, este actor cu acte în regulă şi încearcă să trăiască de pe urma meseriei pe care şi-a ales-o, mai ales că e căsătorit şi are o fetiţă de câţiva anişori. Joi după-amiaza, împreună cu partenerul lui de scenă, l-am găsit la Casa Cărţii „Nicole Steinhardt” unde se pregătea de o nouă reprezentaţie.

Bine te-am regăsit, Mihai. Cum ţi-a venit ideea să înfiinţezi Trupa Piticot?

Ideea mi-a venit datorită fetiţei mele. Am ţinut ca şi Bistriţa să aibă o trupă de teatru profesionistă. De obicei, la grădiniţe, veneau trupe din Cluj, Bucureşti, Târgu Mureş, noi neavând una locală. M-am gândit să fac o companie teatrală în ideea de a extinde demersurile noastre dramatice şi am început cu Trupa Piticot, o trupă de teatru pentru copii, sperând în susţinerea bistriţenilor pentru a putea aduce spectacole adevărate, să avem o stagiune adevărată. Trupa e formată din mine şi din Mihai Vargovschi (28 de ani). El a fost cântăreţ de muzică populară – mai cântă şi acum- dar a trecut şi la actorie având valenţe adevărate către actul dramatic. L-am descoperit pur şi simplu, el neavând studii aprofundate în acest domeniu, dar eu am fost foarte încântat de talentul lui actoricesc, dar mai ales de relaţia lui cu copiii, spectacolele noastre fiind interactive. Ne jucăm cu copiii, nu le spunem doar o poveste. E foarte importantă, în aceste condiţii, apropierea şi deschiderea către improvizaţie, către work-shop şi scenă deschisă. (Mihai Vargovschi e şi el căsătorit şi are o frumuseţe de fetiţă –n.r.)

Ce piese aţi pus în scenă până acum şi cum au fost ele percepute?

„Motanul încălţat” e a doua producţie a companiei. A mai fost „Ursul păcălit de vulpe” pe care l-am jucat în tot judeţul, de la Bistriţa până la Năsăud, chiar Posmuş, Ocniţa. Am fost în toate localităţile judeţului fiindcă nu am vrut să creăm o discrepanţă între localităţile de la ţară şi de la oraş. Toţi copiii se bucură enorm în momentul în care văd un spectacol de teatru. Am avut, până în prezent, până în 4000 de spectatori, iar opiniile au fost foarte măgulitoare pentru noi. Am fost foarte bine primiţi. Cu această nouă producţie „Motanul încălţat” vrem să ridicăm nivelul calitativ al reprezentaţiilor noastre. Costumele sunt din materiale alese, scumpe, sunt făcute la comandă. Jocul dramatic se inspiră din Commedia dellarteitaliană. E un joc gândit, creat şi foarte mult lucrat. Eu trebuie să fiu şi regizor, şi scenograf, şi costumier. Pe toate trebuie să le fac eu singur. Nu e nici uşor, nici ieftin. Costul unei pânze e de 150 de euro, costumele sunt iar din materiale scumpe importate fiindcă România nu mai fabrică ţesături care se pretează jocului dramatic. Avem însă norocul ca un croitor din Bistriţa, Vasile Peptănar, să ne ajute cu costumele, un ajutor extraordinar pe care nu îl aşteptam, el încercând să ne satisfacă dorinţele noastre excentrice. A făcut o muncă deosebită.

Se poate trăi din teatru?

Suntem un SRL, aşa că trăim din ceea ce producem. Este mai greu deoarece „contractele” sunt greu de obţinut. Am pus ghilimele fiindcă nu există o bază legală ca să avem sprijinul legii şi să încheiem contracte. E mai mult bunăvoinţa părinţilor care ne susţin dându-le copiiilor bani. Noi lucrăm efectiv la vedere, legal, pentru ca şcolile, cadrele didactice să nu aibă probleme, mai ales în urma presiunilor din ultima vreme. Biletul unei reprezentaţii este de 5 lei. În Bucureşti, Iaşi, Galaţi, la asemenea spectacole se intră cu 10-20 de lei. Noi însă am fixat tarife mici pentru ca orice copil să îşi permită să ne vadă Noi ne descurcăm şi cu banii aceştia. După ce plătim tot, ne rămâne exact cât să trăim, dar suntem mulţumiţi. Trăim mai mult din bucuria copiilor pe care îi vedem la spectacole.

Bistriţa, neavând nicio sală pentru reprezentanţii de teatru, cum vă descurcaţi?

Da, nu există şi ne-am confruntat cu această problemă. Nu există un spaţiu dedicat artelor dramatice care să aibă toate facilităţile necesare desfăşurării în condiţii propice a unui asemenea eveniment, de-asta am optat pentru teatrul interactiv, un teatru modular care poate fi jucat în orice fel de condiţii prin care aspectul dramatic să vină aproape de copii, să-i aducem pe scenă şi să-i învăţăm ce înseamnă personaje, neputând să o facem la o scenă mare din cauza lipsei condiţiilor. Am jucat într-un pod, în săli de grădiniţă, de clasă de cinci metri pe cinci metri în care s-au înghesuit 40 de copii. Sunt multe şcoli din Bistriţa care nu au nici măcar o sală festivă şi atunci ne descurcăm cu greu, mai prin săli pe sport, pe holuri, coridoare, unde suntem primiţi. Noi ne aşezăm decorul şi începem jocul.

Ce planuri mai aveţi?

Să facem o serie de one-man show, dar asta numai din vară, şi o serie de recitaluri de poezie fiind invitaţi de profesorii de română care predau la clasele V-VIII. Nu avem cum să aducem producţii teatrale pentru elevii de gimnaziu – din Caragiale, de exemplu – fiindcă acest lucru ar presupune costuri foarte mari. Recitalurile de poezie reprezintă o oportunitate de a prezenta un joc dramatic şi de a intra în şcoli cu spectacole teatrale mai puţin costisitoare.

În calitate de actor, spune-mi cât de importantă e pentru copii arta dramatică?

Arta dramatică, de la începuturile ei, a reprezentat materializarea unor vise. Copilul are posibilitatea de a vedea nişte personaje pe care altfel şi le-ar imagina sau le-ar vedea pe un ecran mic. Aşa are posibilitatea de a vedea pe viu ce se întâmplă, de a-şi auzi eroii vorbind cu ei. Are posibilitatea să audă nişte texte corect interpretate, texte care sunt anost prezentate în manualele de la şcoală, texte care trebuie învăţate mecanic, trebuie susţinute prin tot felul de comentarii fără cap şi fără coadă. Aşa ei au posibilitatea de a se apropia sufleteşte de un text, de un autor, de o situaţie. Asta înseamnă dramatisul: aducerea la viaţă a unor cuvinte care, până la urmă, sunt scrise, moarte.

Unde vă găsesc cei care vor să vă invite să susţineţi spectacole?

Pe pagina noastră de Facebook, Trupa Piticot. Acolo suntem foarte activi, le răspundem celor care ne scriu, postăm fotografii. Din păcate, sala noastră de repetiţii nu e foarte ofertantă. Avem o săliţă la fabrica Netex. Acolo repetăm, acolo creăm, acolo jucăm, dar, în primul rând pe pagina de Facebook suntem de găsit. Acolo suntem prezenţi tot timpul.

Mulţumesc şi mult succes!

Notă: Graţiei Librăriilor Aletheia şi doamnei Cornelia Macarie, Trupa Piticot va fi invitată, regulat, să susţină câte un spectacol de teatru pentru copii la Casa Cărţii „Nicolae Steinhardt” din Piaţa Mihai Eminescu. Urmăriţi paginile de Facebook ale librăriilor Aletheia şi Trupei Piticot pentru a fi la curent cu zilele în care vor fi programate acestea.

Interviu realizat de Cristiana Sabău

Trupa Piticot 2 Trupa Piticot 3 Trupa Piticot 4 trupa piticot 5 trupa Piticot 6 Trupa Piticot 7 trupa piticot 8 trupa piticot 9

5 comentarii

  • Trupa de teatru de păpuși a Casei de cultură nu poate presta în instituțiile școlare pentrucă e pe gratis !!! Vin din alte părți pe bani frumușei. Plătesc copiii cîte 5 sau 10 lei la ambulanți. V-ați întrebat de ce ? Deci are și orașul cu ce dar n-are cu cine !

    • Actorii de la Casa de Cultura sunt numai amatori, deci nu ar fi deontologic corect sa solicite aceeasi remuneratie pe care o cer profesionistii. De ce nu sunt profesionisti angajati la „Casa de … cultura”? Cred ca asta e diferenta dintre profesie si diletantism.

  • E pacat sa spui in gura mare ca in Bistrita nu avem trupa de teatru. Ea exista de zeci de ani si, dupa spectacolele GRATUITE pe care le fac, mie mi se par foarte aproape de cele profesioniste. Departe de a nu aprecia munca celor doi tineri, munca pentru care ii felicit, spun doar ca nu e deontologic sa minimalizezi activitatea unor entuziasti ca cei din trupa Alexandru Misiuga doar pentru ca ei apartin unei institutii publice. Acestia muncesc fara remuneratie, din timpul lor liber si nu asteapta glorie ci doar putina recunoastere. E bine sa nu ne negam valorile culturale doar din dorinta de a face bani sa curga intr-o singura directie…

  • Entuziasmul si daruirea papusarilor din trupa Alexandru Misiuga trebuie intr-adevar recunoscute. Dar o institutie publica in care publicul nu are acces si fenomenele culturale sunt marginalizate nu poate sustine o activitate culturala profesionista. Ne-am obisnuit sa primim arta pe gratis. Ne-am obisnuit ca cei care fac lucruri frumoase sa le faca pro bono. Sa nu uitam ca cei de la Piticot au facut spectacole gratuite pentru CSEI nr. 1 si CSEI nr. 2 si probabil vor mai face. Dar termenul semantic de „profesionist” inseamna a trai din ceea ce faci. Talentul este un dar de la Dumnezeu, dar si scolile isi au meritele lor in slefuirea acestui dar. Cati actori legitimi si legitimati, bistriteni in primul rand, isi gasesc locul in urbea noastra atat de putin ofertanta pentru aceasta arta si cati au apucat-o pe alte drumuri? Sa nu dam vina pe altii pentru ceea ce noi insine ne refuzam!

    • De ce se afirma ca oamenii nu au acces in Centrul Cultural Municipal ? Total eronat, acest lacas de cultura este deschis tuturor celor care iubesc cultura. Ca acum este in renovare nu cred ca e un motiv de discreditare. Pana la urma toate spectacolele care se organizeaza de catre aceasta institutie sunt dedicate oamenilor urbei, indiferent de etnie sau orientare politica. Fara suparare, dar nu cred ca exista discriminare in ceea ce priveste arta. Cat despre papusarii trupei Alexandru Misiuga, regret, nu-i cunosc prea bine, le urmaresc performantele artistice atat cat am ocazia si sunt foarte incantata de ceea ce vad. E genul care din nimic fac bici si chiar pocneste. Cati s-ar invoi de la serviciu sau cati ar veni din timpul liber sa invete niste roluri sau cum sa manuiasca papusile asa, de-a moaca, pentru ca lui Cosma Dorel sau mai stiu eu cui, i-ar trebui un asemenea act actoricesc ? Sa fim seriosi, extrem de putini ar face asta. Si totusi ei O FAC. Poate ca daca ar fi ajutati mai mult cu bani sau sfaturi de la profesionisti in adevaratul sens al cuvantului, ar fi mai bine pentru copiii orasului su nu numai. Pentru ca ar fi gratis. Si, apropo, e loc pentru toti ij aceasta lume…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.