Vicepreşedintele PSD Doina Pană a afirmat că Guvernul Grindeanu nu s-a ocupat cu prioritate de Ordonanţa 13. „Nu, la ora respectivă erau deja 38 de măsuri luate, le-am prezentat deja. Între timp, ieri, s-au mai adăugat încă patru măsuri foarte importante şi asupra uneia vreau să mă refer în mod deosebit”:
”Se referă la înfiinţarea acelui Fond Suveran de Dezvoltare şi Investiţii printr-un memorandum adoptat şi care va fi urmat de un act legislativ, probabil o hotărâre de Guvern care să spună exact ce va face acest FSDI şi care este foarte important pentru că este un nou instrument de investiţii publice. Va fi partener cu investorii gen BERD, BEI, Banca Mondială şi aceste fonduri de investiţii vor veni pentru crearea de noi societăţi comerciale în care statul român să fie acţionar unic. Aceste noi firme se vor dezvolta în zona în care noi vrem să o dezvoltăm. Am vorbit în campanie de preluarea şi prelucrarea legumelor, fructelor, cărnii. Vin în paralel cu celelalte măsuri adoptate: programul pentru roşii şi programul pentru carne, pentru lână, pentru piei de oaie. În plus, se vor crea firme în zone dezavantajate, care au fost monoindustriale şi care sunt pe punctul de a rămâne deloc industriale, cum ar fi zona minieră. Nu numai că se vor crea locuri de muncă, dar va fi fondul din care vom susţine inclusiv cofinanţări pentru accesarea fondurilor europene. Este un model care a fost aplicat cu succes în Polonia şi Norvegia, dar şi în alte ţări. A fost şi un argument în plus pentru acest program de guvernare cu care am venit şi care, la prima vedere, toată lumea spunea că e ceva utopic. Nu ne bazăm doar pe creştere economică firească, nu ne bazăm doar pe absorbiţuie de fonduri europene, ci ne bazăm şi prin ceea ce va genera, ca multiplicare, acest Fond Suveran de Dezvoltare şi Investiţii”, a spus Doina Pană.
Ea a adăugat: „A existat Ordonanţa 51 din 2015 în care operatorii economici din industria de apărare puteau realiza investiţii. S-a venit cu o modificare a ei prin care 60% din veniturile pe care aceşti operatori economici – cei care au un aprobat de dezvoltare – să nu îi mai vireze spre stat, ci să îi reţină să facă investiţii şi prin intermediul acestor bani. Asta va ajuta dezvoltarea industriei de apărare a României pe lângă alocarea celor 2% din PIB pentru dotare. Aici la Cugir a existat o fabrică uriaşă. România a avut un potenţial mare în acest sens, iar prin această măsură acest potenţial poate fi recreat”, a spus Doina Pană.
„Acest Guvern are susţinerea noastră totală. Nu o spun doar prin faptul că această moţiune a picat, ci o spun prin faptul că cea mai mare îngrijorare care ne-a parvenit din mesajele românilor este că nu se va pune în aplicare acest program de guvernare, ori noi asta am promis, pentru asta am primit voturile şi acest lucru se va întâmpla”, a declarat vicepreşedintele PSD.
În ceea ce priveşte proiectele mari de infrastructură pentru zona judeţului nostru, Doina Pană a spus că parlamentarii PSD au votat toate amendamentele propuse de opoziţie. „Ca şi parlamentar reprezinţi un colegiu, dar conform legii reprezinţi toţi cetăţenii României, nu doar ai judeţului din care faci parte. E adevărat că te doare mai tare de ce este la tine, tocmai de aceea am susţinut amendamentele colegilor din opoziţie și le-am votat”.
Pe aceasta parlamentara o doare in patina de bistriteni!
…nici patina nu mai are unde sa o doara! Ca multi altii, nu mai are decat preocuparea bunastarii personale!
Am promis, ne-am desteptat si nu ne m-ai lasam prostiti si furati ajunge iar cei ce au furat 27 de ani trebuie sa plateasca.
Tovarasa Pana, Guvernul a gresit in totalitate, prin minciuna,graba si incompententa, practic toti intr-ul fel sau altul,votand in miez de noapte asemenea document.
Deci demisia si alt Guvern PSD care sa repare toate mizeriile facute de acesta.
Oricum manifestatiile nu se vor termina pana la demisia acestui Guvern.
Iar restul liderilor PSD,cu mici exceptii de onoare, multa vreme ciocul mic, cenusa in cap, daca nu ati inteles ca aroganta si lipsa de respect pe care o manifestati in declaratii si comportament nu mai poate fi acceptata de mare parte din oamenii Romaniei.
Sa va dea Dumnezeu aceasta intelepciune !
Cine scoate cheita din gura acestei tovarasa. Sa vedem cand ies un milion de romani in strada , mai sustineti dictatorul din psd ?
,,programul pentru ouă,programul pentru lână ” Da am auzit ca Dragnea plecase să cumpere ouă,iar Doinita lână,iar când au vrut să se întîlnească,ea îl cauta la ouă iar el o cauta la lână si uite așa s-au realizat doua programe.
PĂREREA MEA!
Stimata doamna Doina Pana, aceasta declaratie este nisip in ochi, eu sunt unul din acei oameni care nu am iesit in strada de frica clanului PSD, mai stiu inca cel putin 6 persoane care avem cate o afacere si nu ne este dor de controale si chiar mai rau sa nu mai avem comenzi. Tin sa mentionez ca noi cei 7 antreprenori avem in total peste 100 de angajati. Din cotizatiile noastre aveti o parte din salarii.
NU NE REPREZENTATI DELOC ACOLO UNDE SUNTETI PUSA IN FUNCTIE!!!!
DOAMNA DOINA PANA PANA CAND SI FOSTI ELEVI AI DUMNEAVOASTRA LA CARE ATI FOST DIRIGINTA SUNT DEZAMAGITI DE DUMNEAVOASTRA.
AR TREBUI SA FITI PE GANDURI.
Am scris intentionat cu litere mari, si in final am o intrebare la care astept un raspuns sincer daca sunteti in stare:
DE CE UNICUL FIU AL DUMNEAVOASTRA NU LUCREAZA IN ROMANIA SA PLATEASCA SI EL TAXE SI IMPOZITE.
DE CE???
astept raspuns
Draga Doina ,
Statul roman a dovedit in cei 27 de ani de dupa revolutie ce administrator deosebit poate fi .
Tot ce s- a administrat si se mai administreaza de stat s-a distrus si se distruge in continuare .
S-au furat zeci de miliarde de euro si tot nu va e de ajuns .
Trebuie sa creati un FOND MARE , MARE de unde sa va puteti infrupta tot voi politicienii .
O sa va puneti rubedeniile sa mulga si vaca asta .
Si se stie ca toti cei numiti in functiile respective , care vor fi foarte bine platite , vor fi unii dintre cei mai competenti ;
Cu aceasta ocazie s-ar putea itoarce si fiul d-voastra in tara.
Acest Fond e ceva inimaginabil
ce nu se mai exista
Ceva fenomenal , extraordinar , formidabil ,
Dar nu pt Romania