Ministrul delegat pentru dialog social, deputatul Doina Pană, a acordat un interviu ziarului Curierul Naţional. Iată ce a spus:
”Nu există un procent exact privind munca la negru, mai ales că nu trebuie să uităm şi de aşa-numita muncă la gri. Există un număr mare de angajatori care se înţeleg cu angajaţii şi plătesc legal doar salariul minim pe economie, iar diferenţa este plătită la negru. Deci nu pot să vă indic un procent şi nici unde se află cu exactitate România, pentru că nu ştim nici unde se află celelalte ţări din UE. Pot să vă spun doar că în România, după 2011, de când a intrat în vigoare noua legislaţie a muncii, a scăzut nivelul muncii la negru. Trebuie ţinut cont de faptul că nu este vinovat doar angajatorul, ci şi angajatul care acceptă munca la negru. Avem foarte mulţi tineri care sunt la vârsta la care nu conştientizează cât de important este să ai o pensie, deci cât de important este să ai contribuţii sociale şi care nu văd decât că şi-au găsit un loc de muncă, chiar dacă este sau nu ca la carte. Există, de asemenea, o categorie mare de persoane cu un nivel foarte scăzut al educaţiei şi care, la fel, nu conştientizează ce înseamnă să nu aibă măcar sănătatea asigurată. Sunt şomerii care nu vor să îşi piardă beneficiile din perioada de şomaj şi acceptă munca la negru. Mai este vorba şi de pensionari care vor să cumuleze banii primiţi la negru cu pensia. Sunt, mai ales, persoane care au venituri foarte scăzute şi sunt atât de disperate încât acceptă să lucreze fără acte. Deci, nu vorbim de persoane care au o calificare sau înaltă calificare şi nici de persoane care au un nivel de studii ridicat.
Studiem, în Guvern, posibilitatea reducerii fiscalităţii pe forţa de muncă în paralel cu reducerea TVA la alimentele de bază.
Pentru anul viitor intenţionăm să avem persoane specializate pe dialog social, să aplicăm pentru un proiect european prin care la nivelul fiecărei prefecturi şi fiecărui minister să existe persoane specializate în acest domeniu.
Obiectivul meu este să arăt partenerilor sociali cât este de importantă o cultură a dialogului, şi nu a conflictului, aşa cum se manifestă astăzi în România. Asta e o durere generală la nivelul UE, mai ales în ţările care provin din fostul bloc socialist. Înainte, dacă sindicatele cereau ceva şi nu primeau, blocau Guvernul. Acum, la privat nu mai poţi să blochezi activitatea firmei. Trebuie să existe un dialog social real şi predictibilitate pe piaţa muncii.
Consider că în situaţia actuală avem nevoie în primul rând de locuri de muncă, de-aceea e extrem de important să venim cu ceva predictibil inclusiv pe legislaţia muncii. Nu putem ieşi brusc şi să zicem că de luna viitoare schimbăm legislaţia muncii. Ca să facem o modificare, avem nevoie de concluzii din piaţa muncii. Ar fi foarte nociv pentru România ca brusc să modificăm legislaţia muncii. De aceea am propus partenerilor sociali un moratoriu de un an şi formarea unei comisii tripartite care să analizeze, să facă un studiu legat de impactul legislaţiei muncii asupra pieţei muncii şi, în baza rezultatelor acestui studiu, să se facă propuneri de modificare”.
tanti…. LASATI-NEEEEEEEE… ca ne fortati sa plecam toti din tara asta!
gogu da vrei pe acest post pe cineva din oltenia ,oameni sint de la noi din judet si cit pot ne ajuta….
Ar fi foarte nociv , dac ati mai ramine la guvernare . dar……voua va pasa de tara si oameni ????
Mint de ingheata apele. Iata ce declarau acum un an/o jumatate de an:
„Ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pana, anunta, la 1 februarie, ca va depune un proiect de modificare a Legii dialogului social, intrucat aceasta trebuie schimbata in totalitatea ei, altfel „patronatele dispar”.
„Prima mea initiativa legislativa va veni foarte curand, deoarece Consiliul Economic si Social (CES) este o institutie cu trei picioare: patronate, sindicate si societate civila. Ea a existat prinsa in Legea 62, Legea dialogului social, dar, nefiind de dialog social, ci de dialog civic, pentru ca intre timp reprezentantii Guvernului s-au retras, societatea civila nici nu-si mai are locul acolo. (…) Poate de miercuri intr-o saptamana o s-o introduc in Guvern, n-o s-o asumam, absolut nimic nu ne vom asuma, totul va trece firesc, prin dezbatere publica, prin Parlament, toate etapele normale”, declara atunci ministrul Doina Pana.” (15 APRILIE 2013)
Legea dialogului social, modificata in maximum trei saptamani
„Guvernul va discuta in urmatoarele trei saptamani un proiect de modificare a Legii dialogului social, dupa aprobarea documentului de catre finantatorii Romaniei”, a declarat ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Pop.
( OCTOMBRIE 2012)
Judecati si dumneavoastra!
Se referea atunci la legea dialogului social, iar acum este vorba despre legea sau codul muncii.
Mare dreptate are doamna…In calitate de angajator m-am saturat de modificari ale legilor, facute peste noapte. La fel au facut cei care guvernau in 2011, au schimbat Legea 53/ 2003 ( Codul Muncii ) brusc, subit si dintr-odata…
Într-adevăr, de locuri de muncă avem nevoie în primul rând. Angajatorii trebuie să fie încurajați prin legi care nu trebuie schimbate zilnic, ci aplicate.
Si unde sunt alea 1 milion de noi locuri de munca promise de USL in campanie? Urlau din toti rarunchii. In schimb am primit cresterea somajului cu 70000 de someri noi nouti anul asta.
Este un lucru bine venit reducerea fiscalitatii si scadera TVA , drept urmare vom avea mai multe locuri de munca . Sunt perfect deacord cu guvernul actual.
Tot asa de multe cate a facut Ponta si pana acum? :)))))))))))))) Daca da.. fugi repede inscrie-te la ajutorul de somaj.. ca azi/maine il desfinteaza useleu si pe asta :))
Total de acord cu masurile luate de guvern si relatate de dna Pana. Felicitari
Total de acord ca puterea ta de cumparare o sa mai scada cu 8 milioane(un salar minim) / an de la 1 ianuarie, in urma masurilor luate de Copy/Paste… total de acord ca o sa faci foamea mai mult decat pana acum :))))))