Actualitate Economie

Domnule primar, de actuala centură nu se mai ocupă nimeni? Ne rupem maşinile zi de zi

Aşa sună primul mesaj adresat primarului Ovidiu Creţu pe portalul domnuleprimar.ro. Bistriţeanul care l-a postat atrage atenţia că şoferii care aleg vechea centură pur şi simplu îşi rup maşinile. Drumul este administrat însă de CNADNR, iar potrivit promisiunilor făcute de reprezentanţii companiei, ar urma să fie reabilitat odată cu DN 17 C.

„Domnule primar, de actuala centură nu se mai ocupă nimeni ? Ne rupem maşinile zilnic mergând la lucru, e aşa de ani buni, se mai astupă o groapă sau două şi alea de mântuială sau aşa de ochii lumii. Noi, şoferii, ne-am cam săturat. Plătim taxe de drum şi alte (taxe -n.r.), dar degeaba. Vă rog, în numele tuturor şoferilor care tranzitează acesta centură, să se mai ocupe cineva de ea. O zi bun””, a scris în data de 2 ianuarie a.c. un bărbat pe domnuleprimar.ro.

Ceea ce probabil şoferul nu ştie este că vechea centură este administrată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). În 29 octombrie 2013, preşedintele CJ Radu Moldovan a anunţat, într-o conferinţă de presă susţinută alături de reprezentanţii CNADNR că s-au găsit soluţii de finanţare pentru reabilitarea a două drumuri naţionale : DN 17 C şi DN 17 D.

„Pentru primul drum naţional, sectorul de drum de la Viişoara până în Năsăud, în lungime de 31 km, va fi reabilitat începând cu anul viitor (2014 -n.r.) pe fonduri bugetare, fonduri suportate din bugetul de stat. Restul de tronson, de la Năsăud până la intersecţia cu DN 18, pe o lungime de 55 km, va fi introdus pe POS Transport, cu o valoare de estimată de 30 de milioane de euro, cu termen de finalizare 31 decembrie 2015. Pentru DN 17 D, 103 km, se va depune integral cerere de finanţare pe POS Transport, valoarea estimată fiind 49,5 milioane de euro. Finalizare, aceeaşi dată, 31 decembrie 2015. Cu ajutorul lui Dumnezeu, la finalul lui 2015 vom avea o reţea de drumuri naţionale reabilitate şi modernizate integral. CNADNR va aloca bugetul necesar pentru a efectua studiile de fezabilitate, până în 15 decembrie se vor efectua proiecte tehnice, iar angajamentul nostru este să avem studiile de fezabilitate până la finalul anului”, a spus Radu Moldovan într-o conferinţă de presă. El a adăugat că vor fi depuse şi câteva proiecte de modernizare a drumurilor judeţene cu bani europeni, în exerciţiul financiar următor.

Pe de altă parte, în Strategia de dezvoltare a municipiului Bistriţa până în anul 2030, scrie că transformarea actualei şosele de centură, Drumul Cetăţii, în stradă urbană de clasă tehnică II şi lărgirea ei la patru benzi, precum şi prelungirea acesteia în drum de ocolire a cartierului Unirea până în comuna Livezile cu scopul de a fluidiza traficul acumulat din localităţile componente, este prevăzută a se realize abia în anul 2025, suma estimată că ar urma să fie cheltuită pentru această investiţie fiind de 23 de milioane de lei.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS