Cultură

Dorel Vişan despre omul „sublim şi în acelaşi timp mizerabil, înălţat şi dărâmat de propria libertate”

Actorul Dorel Vişan le-a spus celor prezenţi, vineri seara, la Biblioteca Judeţeană "George Coşbuc" la evenimentul numit "Nocturna bibliotecilor" că a venit să le vorbească despre suflet. "Omul e singura creatură care e şi sublimă, şi mizerabilă", a spus Dorel Vişan, exemplificând cu citate din mari scriitori.

„Tot ce am făcut eu este legat de om. Consider că arta este istoria omului şi toată viaţa mi-am dăruit-o acestui lucru şi credinţei că omuluii trebuie să îi transmiţi semnale de bine şi de frumos, cum a spus Aristotel, şi nu semnale de urât, de mizerie şi de înjosire pentru că numai aşa se formează. Maxim Gorki spunea prin gura unui personaj din Azilul de noapte: să nu jigneşti omul şi comuniştii aveau expresia omul, ce frumos sună acest cuvânt! Alt mare gânditor, Dostoievski, spunea că el care a fost ocnaş, cu lanţuri la picioare, a ajuns la concluzia că nu ocna aceea este mai rea, ci ocna din sufletul omului. Într-o cuvântare despre Puşkin a spus câteva vorbe memorabile: supune-te, omule trufaş! Sunt doi mari gânditori care gândesc în două feluri diferite despre om: unul spune că e valoros, altul că e trufaş”, a spus Dorel Vişan, care a amintit şi de vorbele lui Plaut:  „homo homini lupus” adică „omul este lup pentru om”.

„Mai târziu, poetul latin Terenţiu a spus: Sunt om şi nimic din ce e omenesc nu mi-e străin. În timp cuvintele au fost reluate şi alţii au spus despre societatea noastră că este o junglă de răpitori individuali, pătimaşi şi mizerabili, fără nicio şansă de înălţare până la Zola care a făcut epopeea pesimistă a animalităţii umane. Şi atunci am ajuns la concluzia că sublim şi în acelaşi timp mizerabil, înălţat şi dărâmat de propria lui libertate, omul plin de contradicţii interioare – singurele care îi dau armonia – este un univers tainic, greu de descifrat şi o întrebare la care nu se va putea răspunde niciodată pentru că e singura creatură care e şi sublimă, şi mizerabilă. Cea mai frumoasă definiţie a omului am găsit-o la Shakespeare – cel mai mare cunoscător al sufletului omenesc – care spunea: ce lucrare desăvârşită este omul, ce aleasă îi este cugetarea şi cât de nenumărate însuşirile, cât de falnic şi de măreţ în port şi în mişcări, înger în acţiuni şi zeu în planuri, podoaba lumii şi pildă pentru dobitoace. Asta spune Hamlet, însă după câteva fraze se întreabă: la ce îmi foloseşte această palmă de pământ? Shakespeare l-a descris pe om ca perfecţiune, iar piesele lui sunt pline de cadavrele acelora a căror ambiţie s-a întors împotriva lor, iar Otello, la un moment dat, îi spune lui Iago – prototipul trădării şi al necinstei – cinstite Iago! E extraordinară această mare sinuoasă a omului că poţi atunci să te întrebi – şi eu m-am întrebat: Cine eşti tu omule, să mă judeci pe mine?„, a spus actorul, care a recitat apoi poezia sa cu acest titlu.

Maestrul Dorel Vişan a continuat apoi să le vorbească oamenilor despre „om şi taina lui”, temă pe care a mai abordat-o şi cu alte ocazii în conferinţe pe care le-a ţinut în ţară.

„Am pornit de la credinţa că motorul schimbării omului este propria lui minte. Grijile noastre atrag griji, bucuriile noastre atrag bucurii. Dacă vrei să schimbi lumea exterioară, schimbă-ţi gândurile. Cere, crede, primeşte. (…) Nu suntem niciodată singuri…Totul e taină, prietene”, a spus Dorel Vişan.

Din înţelepciunea orientală, actorul a relatat că a învăţat că „cele patru ţeluri ale omului şi ale vieţii sunt libertatea, iubirea, dreptatea şi pacea” şi că „suntem propriii noştri stăpâni: ai vieţii noastre, ai sănătăţii noastre şi ai felului de a fi”. A adăugat acestor multe învăţături o serie întreagă de lecturi revelatoare, experienţele întâlnirilor cu oameni luminaţi, precum savantul Kazuo Murakami, le-a presărat în discursul său sinceritatea şi umorul care îl caracterizează, rezultând o conferinţă care „a mers la sufletul” celor prezenţi.

Dorel Vişan a fost invitatul special al „Nocturnei bibliotecilor” , ocazie cu care a fost proiectat şi filmul „Un bulgăre de humă” de Nicolae Mărgineanu în care Dorel Vişan interpretează rolul lui Ion Creangă.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS