Actualitate

Dorin Dobra: Bistriţa contribuie, după puterile ei, la prestigiul UBB

Senatorul PNL Dorin Dobra, lector la Facultatea de Studii Europene din cadrul Universităţii ”Babeş-Bolyai” – Extensia Bistriţa, a afirmat că, după atâţia ani de studii UBB la Bistriţa, cifra de şcolarizare nu a scăzut, şi că relaţia între facultate şi mediul economic din judeţ va fi mai strânsă decât a fost vreodată.

”Venim de anul acesta cu Facultatea de Business la Bistriţa, am ştiut că vom avea o piaţă, mediul antreprenorial de la Bistriţa e activ şi în special pe micile firme şi pe firmele mijlocii. E evident că unii dintre copii vor reuşi să între în relaţie din timpul facultăţii, alţii vor să rămână aici şi să nu piardă contactul cu mediul economic din Bistriţa. Încă n-am făcut o statistică la cei 43 de studenţi, să vedem câţi dintre ei provin din familii antreprenoriale şi câţi vor doar să devină manageri, însă ne propunem s-o facem şi, foarte important, mai mult ca până acum, relaţia între Facultate, studii, şi mediu economic să fie mai strânsă decât a fost vreodată. E şi direcţia pe care Uniunea Europeană merge în următorii ani şi sunt nenumărate fonduri europene în acest domeniu, pentru că şomajul în rândul tineretului este îngrijorător. Lucrurile serioase încă au trecere în această ţară şi revenirea la ele e singura soluţie. După 16 ani de studii de ”Babeş-Bolyai” la Bistriţa, cifra de şcolarizare nu a scăzut, cei care au intrat anul acesta la facultate se înscriu în parametrii de până acum, deşi ştim cu toţii ce curbă descendentă avem la nivelul natalităţii. E încă un prilej să ne bucurăm că UBB îşi menţine prestigiul şi că în acelaşi timp Bistriţa contribuie, după puterile ei, la acest prestigiu”, a declarat Dorin Dobra.

mircea muresianu UBBConf. univ. dr. Mircea Mureşianu, directorul Extensiei Bistriţa a UBB, a precizat că 635 de studenţi învaţă aici, ”oarecum comparabil cu ce am avut în ultimii doi ani”. ”În condiţiile unui an mai puţin generos din perspectiva numărului de absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat, lucrurile stau bine la noi, atâta timp cât fiecare specializare şi-a îndeplinit, step by step, ţintele principale. Prima ţintă este să îţi ocupi locurile de buget. Toate specializările au trecut şi la etapa a doua, să prindă cât mai mulţi studenţi în sistemul cu taxă de şcolarizare, deci în sistemul cu plată. În anul I, la Geografia Turismului avem 56 (25 de locuri buget), la Business sunt 43 (8 locuri la buget), Educaţia Fizică şi-a închis lista, sunt 40 de studenţi (8 la buget), mai mult decât anul trecut, Administraţia Publică are 59 (25 la buget). Avem posibilitatea să funcţionăm în condiţii bune, să împlinim şi ideea de calitate în învăţământul academic, dar şi ideea de sustenabilitate. Studenţii sunt mulţumiţi de locurile de cămin, în puţine locuri din ţară poţi sta la condiţii apropiate de cele de hotel. Fiecare cameră este, aş zice eu, oglinda celor care au stat înainte şi au predat-o. Au apărut unele mici defecţiuni pe care vom încerca să le remediem repede”, a spus el.

pugna barPreşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, Vasile Bar, a spus că este nevoie de profile pe care le cere piaţa muncii din judeţ. ”Efectiv sunt mândru când aud de un număr de 635 de studenţi care urmează aceeaşi universitate pe care am absolvit-o şi eu. Să ştiţi că am făcut lobby cam în toate instituţiile de învăţământ din Bistriţa în ideea ca absolvenţii de liceu să urmeze cursurile acestei prestigioase universităţi pentru că am considerat că, pe piaţa Bistriţei, pe primele două locuri sunt Universitatea Babeş-Bolyai şi Universitatea Tehnică. Nu vreau să spun că celelalte instituţii de învăţământ nu sunt bune, departe de mine acest gând, totuşi sunt departe de cele două. Am făcut lobby şi la universitate pentru a deschide an de an noi oportunităţi la Bistriţa. A apărut Facultatea de Business, un nou profil în domeniul economic, este doar în început. În calitatea mea de senator de onoare al UBB voi face demersuri pentru ca în continuare să se lărgească această ofertă pentru absolvenţii de liceu din Bistriţa. Pentru anii următori este o cerere pe piaţa muncii în domeniul biologie-chimie, cum de altfel profilul economic care a început acum s-ar putea extinde în anii următori. Este foarte important să avem profile pe care economia judeţului le cere. Economia noastră, în Bistriţa, este una deosebit de mobilă şi în ciuda situaţiei grele pe care o traversăm în toată ţara, la noi ea a avut o evoluţie pozitivă. Sunt firme care în această perioadă au angajat”, a afirmat Bar.

3 comentarii

  • Sa ne spuna d-ul Dobra,cati dintre absolventii acestei prestigioase universitati cu ramificatii in Bistrita,(pe care o venereaza din tot sufletul…etc),sa zicem 5 ani,si-au gasit de lucru? E simplu sa sustineti aberatii si minciuni! Poate cineva dintre parintii acestor tineri care cotizeaza si umfla buzunarele unora,…,unora care nu au nici un interes fata de educatia si viitorul generatiilor viitoare,va vor trage de maneca ! Poate v-ati trezi ,pt ca sunteti inca tanar si inca nu foarte „nepatat”!

  • cu useleul vostru condus de un plagiator.. da… contribuiti mult la prestigiul universitar romanesc.. Contributia voastra poate fi exprimata sintetic prin copy/paste..

  • dl senator cum ati facut cu magarul lati primit sau nu mintin vine frigul si se merge mai greu pe jos…si vine postul craciunului cind nu se mai fac botezuri si sa nu ramana fara nume MAGARUL sau daca-l luati pe ala din ODORHEI ala are nume deja

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.