Social

Două accidente rutiere s-au produs aproape simultan la Herina

Două accidente s-au produs aproape simultan pe raza localității Herina din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum umed și/sau a stării tehnice a autoturismelor.

În urma unui accident rutier, echipajele SMURD au preluat de la locul solicitării două victime: o fată în vârstă de 18 ani, respectiv un bărbat în vârstă de aproximativ 54 de ani, cu traumatisme și leziuni în urma impactului. Victimele erau conștiente și după stabilizare au fost transportate la UPU SMURD Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare, a transmis ISU.

În urma celuilalt eveniment rutier, nu au fost înregistrate victime, dar militari au spălat carosabilul pentru reluarea circulației în condiții normale.

”Astăzi, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit la un accident rutier produs pe Drumul Național 15A, în Herina. Din primele date, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din Nasaud, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 54 de ani, din județul Dolj.

În urma impactului, atât soferul de 54 de ani, cât și o pasageră de 18 ani, din același autoturism au fost răniți necesitând acordarea de îngrijiri medicale.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat faptul ca cei doi șoferi nu se afla sub influența alcoolului.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal urmând să fie stabilite cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier”, a transmis IPJ.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS