La Viișoara s-a încheiat construcția a două blocuri de locuințe sociale, cu 30 și respectiv 40 de apartamente. Lucrările au durat doi ani.
Investiția s-a derulat printr-un proiect al Primăriei Bistrița finanțat de Ministerul Dezvoltării prin Programul de Construcții de Locuințe Sociale și de Necesitate.
Cei care solicită o astfel de locuință socială nu trebuie să aibă datorii la bugetul local.
”Pentru prima dată în istoria Bistriței, am schimbat regulile jocului. Vom repartiza în perioada imediat următoare 70 de apartamente. Ești pe lista aprobată de Consiliul Local, pe un loc eligibil, și vrei să primești o astfel de locuință? Mai ai de îndeplinit o singură condiție: să nu ai datorii la bugetul local. Pentru că toate datoriile pe care le ai la bugetul local provin din amenzi, iar noi încurajăm un comportament responsabil. Din acest an, regulile jocului se schimbă. Bistrița te respectă, dar trebuie să o respecți și tu dacă îți dorești să fii beneficiarul uneia dintre cele 70 de locuințe sociale noi!”, spune primarul Gabriel Lazany.










Adaugă comentariu