Actualitate Recomandări

Două nume noi la CSM Bistrița. Antrenorul Pașca: Acesta este obiectivul nostru

CSM Bistrița a prezentat două dintre noile achiziții pentru Liga Națională: portarul Ana Maria Măzăreanu și interul stânga Irina Ivan, venite de la U Cluj. ”Noi am mai colaborat într-o perioadă frumoasă din istoria clubului U Cluj. Bucuria mea este cu atât mai mare, sunt două sportive pe care le-am apreciat întotdeauna. Le mulțumesc că au avut încredere în mine și în proiectul CSM Bistrița. E un motiv de mândrie personală faptul că toate jucătoarele, atunci când au ales să vină la Bistrița, au spus că aici este un club serios, cu un proiect pe termen lung, care își tratează cu respect jucătoarele. Asta ne-am dorit de la început să facem”, a spus antrenorul Horațiu Pașca.

1 mazareanu pasca prezentare 2 mazareanu prezentare 3 irina ivan prezentare 4 mazareanu pasca prezentare

”CSM Bistrița este un club serios. Sper să avem cât mai multe meciuri bune și să terminăm cât mai sus”, a afirmat Ana Maria Măzăreanu.

”Mulțumesc staffului că a avut încredere că pot ajuta echipa. Am mai lucrat cu domnul Pașca. Totul este OK aici”, a menționat Irina Ivan.

Horațiu Pașca a declarat că ”deși lumea are așteptări foarte-foarte mari de la echipă, am îndemnat întotdeauna la calm, Liga Națională este cu totul altceva decât Divizia A”: ”Fiind în premieră în prima ligă, principalul nostru obiectiv este și trebuie să rămână evitarea retrogradării sau a barajului și rămânerea în prima ligă. Apoi, din sezonul următor, lucrurile se simplifică din mai multe puncte de vedere”.

Marți 9 august, de la ora 19.00, la Sala Polivalentă, CSM Bistrița își prezintă lotul pentru Liga Națională. ”Nu puteam intra într-o nouă competiție fără ca publicul să cunoască noua echipă, pentru că au fost destule transformări în vară. Am decis, din respect pentru public, să avem un meci demonstrativ și să prezentăm și lotul. Sunt mulțumit de lot, avem sub contract 17 fete, mai sunt două locuri libere dar nu ne-am hotărât încă dacă vom mai transfera și pe altcineva”, a adăugat antrenorul CSM Bistrița.

În 12-13 august, la Sala Polivalentă din Bistrița va avea loc un turneu amical la care vor mai lua parte Universitatea Craiova, HC Zalău și Universitatea Cluj. ”Este un turneu destul de puternic” – Horațiu Pașca

CSM Bistrița debutează în Liga Națională în 4 septembrie, pe teren propriu, în compania echipei Dunărea Brăila, ocupanta locului 4 în ediția trecută.

În această vară, CSM Bistrița s-a despărțit de jucătoarele Claudia Cetățeanu, Georgeta Diniș-Vârtic, Alexandra Ciunt, Reka Tamaș, Cristina Andriță și Elisabeta Cadar-Hlinca și s-a întărit cu portarii Cristina Sântămărean de la HCM Râmnicu Vâlcea, Ana Maria Măzăreanu de la U Cluj, pivotul Dana Rațiu de la Corona Brașov, coordonatorul de joc Ana Marinela Gherman de la HCM Roman, interul stânga Gabriela Mihalschi Preda de la HCM Baia Mare, interul stânga Irina Ivan de la U Cluj.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS