Social

Două trenuri vor avea întârzieri din cauza unui copac rupt de furtună

Un tren accelerat cu destinația București și un rapid cu destinația vor ajunge cu întârziere la destinație după ce un copac a căzut între stațiile Sărățel și Mărișelu peste firele care fac legătura între locomotive și rețeaua electrică, așa încât acestea nu mai pot fi alimentate.

Potrivit unor surse din cadrul CFR Bistrița, din cauza furtunii, un copac s-a rupt și a căzut peste firele care asigură alimentarea locomotivelor cu energie electrică. Trenul rapid Satu Mare – Mangalia și acceleratul Baia Mare- București au fost afectate de întreruperea energiei electrice și au staționat în gări mai mult decât era prevăzut.

Conform sursei citate, deja, cele două trenuri înregistrează întârzieri de o oră fiindcă, deși a fost îndepărtat copacul, firele sunt în continuare rupte și defecțiunea trebuie remediată de echipe de tehnicieni.

„Există și posibilitatea ca trenurile să fie tractate de locomotive Diesel până în zone în care rețeaua electrică nu este afectată”, a declarat sursa citată.

O furtună puternică s-a abătut miercuri seara asupra județului Bistrița-Năsăud.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS