Social

Dr. Feher Gavril, primul cetățean de onoare al comunei Braniștea. Dolha: Este pentru noi un reper

La cei 72 de ani, doctorul Feher Gavril a primit titlul de „Cetățean de Onoare” al comunei Braniștea, pentru cei 42 de ani în care a activat ca medic în această comunitate.

Prefectul Stelian Dolha și subprefectul Atilla Décsei au participat la festivitatea din Braniștea, pentru a-și arăta respectul față de cariera sa dedicată vindecării oamenilor.

„În orice comunitate trebuie să respecți toți oamenii, mai ales pe cei care aduc un plus de valoare societății. Englezii oferă titulatura de „lord” acelor oameni care, indiferent de treapta pe care o ocupă în scara societății, aduc comunității în care trăiesc o contribuție prin activitățile lor profesionale sau din timpul liber. Adică, omul este de valoare nu pentru că ar fi poziționat în înalta societate, iar domnul doctor Feher, așa cum îl știm, a trăit ca un lord care merită tot respectul nostru. El este pentru noi un reper nu doar pentru partea lui de lord în domeniul său, ci și prin felul lui de a se comporta la el acasă, pentru felul lui de a fi care impune respect în comunitate. Pentru muncă îndelungată în domeniul medicinei, pentru vindecarea semenilor noștri, ați dedicat o viață de om. Vă mulțumim și vă prețuim!”, a transmis prefectul Stelian Dolha.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/3838243346305127
Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS