Actualitate

Dr. Gabriela Deak, despre cum se poate obține tratamentul antiviral pentru Covid

Dr. Gabriela Deak, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Bistrița, a explicat care sunt pașii pe care trebuie să îi urmeze un pacient infectat ca să primească tratament antiviral pentru Covid-19.

”Pacientul, în primul rând, trebuie să ia legătura cu medicul de familie care îl evaluează, discută cu el telefonic și, în funcție de niște criterii, medicul de familie îl poate trimite către spital. În acest moment Favipiravir se poate prescrie doar pentru internare. În regim de ambulator, se poate prescrie în sensul că pacientul vine, este evaluat, i se fac niște analize minim o radiografie sau un CT dacă medicul consideră că este cazul și, în funcție de rezultate, vede dacă trebuie să îi prescrie tratamentul, îi prescrie toată doza pentru spitalizare de zi, 52 de tablete, depinde, pot fi 7 – 10 zile și le eliberează din farmacia cu circuit înschis și i se dă pacientului acasă, cu recomandări, bilet de externare și scrisoarea medicală”, a explicat dr. Gabriela Deak.

Mulți oameni nu urmează însă acest traseu, ci își cumpără, de pe piața neagră, Arbidol, un medicament rusesc pentru gripă care nu este aprobat în Uniunea Europeană și care s-ar găsi și în bazarul de la Suceava, același pe care l-a procurat și Gigi Becali într-o cantitate de 100.000 de pastile.

Despre acest medicament luat fără îndrumare de specialitate a scris pe Facebook medicul Gabriel Tatu-Chițoiu de la Spitalul Clinic de Urgență „Floreasca” București.

”Amăgirea existenței unui tratament eficace în COVID-19 în locul vaccinării este întreținută pe diverse canale. Recent, un deputat a venit în Parlamentul României cu câteva mostre de Arbidol – antiviral originar din Rusia/China -, cumpărat de la Chișinău, folosit în gripă pentru a susține utilizarea lui pe scară largă în Romania. Arbidol este înghițit în acest moment de o grămadă de români în speranța de a nu face COVID în loc de a se vaccina. Despre eficiența/ineficiența lui și a altor virale am vorbit aici.

Repet: Antiviralele nu se iau ca prevenție. Ele se iau (cu rezultate minore dacă nu chiar inexistente) în primele zile de boală cu speranța de a nu face o formă severă. Dar numai sub supraveghere medicală și conștient fiind de faptul că antiviralele sunt recunoscute pentru potențialul de a induce malformații congenitale la copiii care sunt procreați în timp ce viitorii lor părinți iau antiviraleI în ciuda Arbidol-ului (care, după unele date, nici nu ar mai fi folosit în Rusia) numărul cazurilor COVID și al morților COVID au fost în continuă creștere în Rusia.

În prezent, Rusia se află în cel mai critic punct al pandemiei ei fapt care poate fi văzut în graficele de mai jos, …iar echipa de fotbal a lui Becali (mare promotor de Arbidol) este pusă la pământ de Covid, în frunte cu antrenorul ei. Bănuiesc că Becali îi va pune pe băieți să alerge la meciuri imediat după ce testele PCR li se vor negativa…Nu va găsi de cuviință să le facă la toți RMN cardiac ca să depisteze eventuala miocardită indusă de COVID la aceștia…”.

3 comentarii

  • Foarte bine punctat, fiindcă toată lumea ia medicamente după ureche, mulți iau antibiotic când sunt raciti. Așa ar trebui să facem, prima dată medicul de familie, la primele simptome. Iar medicul să îți spună ce să faci în continuare.

  • Bai bolnavule covid,
    daca nu se fac analize, nu se fac radiografii si nici CT, atunci cum isi dau seama medicii care e starea pacientului, ce afectiuni are sau ce afectare pulmonara prezinta?
    Or fi avind raze X in priviri si isi dau seama doar de la o privire cat de colmatati sunt plaminii si senzori in varful degetelor care inregistreaza gradul de alcoolemie?!
    Nu-i asa ca ai ajuns disperat la urgente dupa ce ai stat acasa 2 saptamini si te-ai tratat dupa reteta lui tanti Aglaia care vinde in piata usturoi chinezesc si tuica de pufoaica?

  • Pt bolnav covid,
    cred ca tu nu cunosti semnificatia termenilor „in regim ambulator”.
    Atit in Policlinica cat si in spital se fac analize, evident ca se fac analizele care sunt considerate necesare de catre medicii respectivi si nu ce vreau sau ce pretentii au pacientii.
    Daca pe tine te doare capul sau cotul de vreo 3 saptamini dar te duci la urgenta cu pretentia ca tu vrei radiografii si CT din cap pina in picioare si toate analizele posibile, atunci cu siguranta ca, nu ti se vor face.
    In strainatate se asteapta 8-10 luni de zile pentru o programare la specialist si alte cateva luni de zile pentru o analiza, dar romanii cand se intorc in tara vor totul intr-o zi. Asa se va ajunge si la noi si nu veti comenta nimic.
    De ce nu dai tu publicitatii sesizarea?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.