Sunt câteva simptome care ar trebui să ne pună în gardă că am putea fi infectați cu SARS-CoV-2, a spus medicul Dumitru Niculai, președintele Asociației Profesionale a Medicilor de Familie Bistrița-Năsăud, care atrage atenția că boala Covid-19 este foarte periculoasă, evoluează violent, iar pacienții trebuie să fie atenți la aceste simptome pentru a nu le confunda cu cele ale virozelor respiratorii sau gripei sezoniere.
”În cazul infecției cu SARS-CoV-2, pe locul întâi este tusea uscată iritativă. Urmează astenia, oboseală pe care nu o poți justifica. Nu este normal dacă până ieri-alaltăieri ai fost bine, dintr-o dată începi să tușești și te simți obosit. Pe locul trei este temperatura, undeva 37,5-38 procentul cel mai ridicat. Aici e diferența cu gripa. Tusea și astenia apare și în gripă, dar acolo temperatura urcă la 40 și gripa debutează dramatic, cu febră foarte mare, cu oboseală, cu astenie, cu dureri foarte accentuate musculare. În infecția cu SARS-CoV-2, durerile musculare sunt, dar nu atât de accentuate ca la gripă când îți și spune pacientul: mă doare ca și cum m-ai pune într-un sac și unul o dat cu parul, deci peste tot. Aici sunt dureri musculare, la Covid-19, dar nu au intensitate. Eu nu am găsit niciun pacient până acum cu intensitate foarte mare a durerilor musculare. E medie spre ușoară. Următorul simptom este o dificultate în respirație care vine tot așa vine oarecum fără explicație. După aceea, cefaleea, frisoanele. Îl doare capul, dar ia un Paracetamol, un Nurofen, un antinevralgic, și îl mai lasă, dar pentru puțin timp și iar apare. Cam la 30-50% dintre persoane au lipsa mirosului și gustului. Apare devreme și de multe ori am întâlnit cazuri că e singurul simptom la început”, a spus dr. Niculai într-o emiasiune la Bistrița Express moderată de Simona Bozbici.
Potrivit acestuia, în Covid-19, mai apare un simptom, ce-i drept mai rar, dar apare, diareea nespecifică: ”Degeaba îi dai acele tratamente clasice, nu cedează câteva zile și pacientul se dezhidratează. Trebuie pusă perfuzie, dar cine merge la un pozitiv acasă să-i pună perfuzie?”.
În primele două zile ale infectării, pacientul nu are niciun simptom, iar în acele două zile se răspândește virusul.
”În acele două zile, pacientul poate avea multe contacte sociale, cu părinții, cu prietenii, cu colegii de servicii. Vedeți, de aceea avem atât de multe focare în instituții, la Primărie, la CJAS unde e un focar mare de tot. Cu toate că ei au restricționat accesul public și se lucrează numai la parter, nu intră nimeni numai cu mască, se dezinfectează, etc. Eu sunt convins că cineva dintre angajații Casei l-a adus de acasă. În cele două zile de asimptomatic au socializat pentru că nu avea nimic colegul și acolo s-au contaminat. Se bea cafeaua împreună și e destul să fie unul bolnav. În acele două zile orice se poate întâmpla. Nici eu, în cele două zile, deși sunt medic, nu-mi pot da seama dacă sunt sau nu infectat. Numai după ce încep să apară simptomele. Aici este tragedia. De aceea, nicio măsură de precauție nu e prea mult pentru a nu ne îmbolnăvi și a nu îmbolnăvi pe alții pentru că, odată bolnavi, intrăm într-o sarabandă de probleme cu internarea, cu tratament, cu problemele psihice – cam 2 din zece rămân cu probleme psihice, anxietate, depresie – spre deosebire de alte boli, la Covid apare drama că îți îmbolnăvești familia, copiii, colegii, te temi de ce va zice lumea, ajungi în spital”, a spus dr. Niculai
La cei mai mulți dintre pacienți, infecția debutează cu forme ușoare, puțină febră, puțină tuse și se încadrează la forma de caz ca și infecție. Tocmai de aceea, medicul a insistat și el pe ideea că fiecare familie ar trebui să existe un pulsoximetru care măsoară exact nivelul de oxigen din sânge.
”În momentul în care acesta este scăzut sub 94%, deja sunt probleme care trebuie monitorizate. Coroborate cu frebră, tuse, oboseală, deja se creionează un tablou al acestei boli dramatice și care ne face ca, într-un timp foarte scurt, fără să mai stăm 24 de ore și să mai cheltuim 300 de lei, să aflăm dacă suntem sau nu infectați. Cu acest aparat”, a spus dr. Niculai.
Potrivit medicului, aparatul oferă un diagnostic exact în cazul celor care au simptome, nu și celorlalți: ”Pe asimptomatici, măsurarea cu acest aparat s-ar putea să ne păcălească, să fie 94-95 și numai când apare simpromatologia, nivelul de oxigen să scadă”.
Potrivit acestuia, doctorii au mari dificultăți să-i convingă pe unii pacienți că trebuie să se testeze fiindcă există semne care ar indica că sunt infectați.
”Oamenii acceptă de regulă foarte greu că sunt infectați și atunci trebuie să-i aduci pe moment niște dovezi. Trebuie să-i spui că deja plămânul îi este afectat, are durerea aceea în piept, un pic de febră, ești obosit. El zice că a mai avut astfel de simptome și anul trecut și acum doi ani că a mai răcit și nu crede că ar avea Covid și atunci solicităm testarea acasă. Și înainte se făcea acasă – a fost o perioadă dificilă pentru cei care făceau testarea când pacienții sunau ei – au blocat efectiv telefoanele pentru că intrau în panică și dădeau telefon la semne minore pe care le considerau ei ar avea vreo legătură fără să știe care e definiția de caz, semnele principale pentru care noi putem bănui că este o infecție cu Covid, că totuși testul suprem este analiza cu PCR, care spune dacă ești pozitiv sau negativ. Deși, și aici există o oarecare marjă de eroare, ca peste tot. Marja de eroare a aparatului, a personalului, unii au declarat că nu s-au testat și au primit rezultatul că sunt pozitivi. Dar acestea sunt mici greșeli care, raportat la numărul mare de teste (35.000 de teste) pot apărea. Și la laborator, în alte perioade mult mai fericite, se mai greșeau probele. Se lua de la X și rezultatul era trecut la Y. De aceea, dacă apare o analiză pentru o anumită boală, trebuie repetată la un alt laborator și, dacă totuși mai sunt dubii, vom face și a treia probă la alt laborator. După ce avem două-trei probe pozitive pentru suspiciunea de boală gravă, cum ar fi cancerul, abia apoi punem diagnosticul bolii. În ce privește Covid-19, cu părere de rău vă spun că toți cei pe care i-am trimis la testare au fost pozitivi, cu o singură excepție care a venit de două rezultate neconcludente, dar eu nici nu l-aș mai fi testat pentru că avea absolut toată simptomatologia Covid: pierdere gust-miros, durere în piept, insuficiență respiratorie”, a spus dr. Niculai.
El a menționat că, la cazurile ușoare de Covid-19, s-a administrat în general Paracetamol, acest medicament fiind suficient.
”La temperatură ușoară, astenie, de tuse, dureri musculare, lipsa gustului și mirosului, transpirație, se poate stăpâni cu simptomatice. Dăm medicamente pentru tusea uscată, de exemplu. În momentul în care deja bolnavul acuză o insuficiență respiratorie – dă telefon și spune că nu mai poate respira, că simte că-l strânge în față sau în spate – deja trebuie chemată salvarea și internat. Nu mai așteptăm alte semne pentru că este cel mai grav, deja pacientul are nevoie de oxigen”, a spus dr. Niculai.
În prezent, pacienții cu forme ușoare nu mai sunt internați, medicul de familie fiind cel care îi monitorizează prin telefon. El îi întreabă zilnic despre starea lor de sănătate, iar când pacientul spune, de exemplu, ”obosesc și când vorbesc cu dumneata”, atunci este trimis de urgență la spital fiindcă este evident că boala s-a agravat.
Multumim domnule doctor pentru sfaturi.
nici un medic pana la dumneavoastra nu a explicat atat de clar diferenta de simptone dintre gripa si covid.
Aceste sfaturi speram sa le citeasca multa lume.
Domnule anonim, daca urmariti emisiunile cu teme medicale audio-video , aveti toate sansele sa le si aprofundati …informatiile despre SIMPTOME! Salut, interventia bine venita a colegului si prietenului meu ! Suntem clujeni, am fost si la scoala si la Facultate ,colegi ! Va doresc tuturor, multa sanatate ! Cu respect, dr.MNPop
In cazul acestui virus pacatos nu este suficient sa cunosti doar pentru tine,important este sa explici pe intelesul tuturor si sa iti pese de cei de langa tine.
Asta a facut domnul doctor Niculai Dumitru.
E bine ca dupa 9 luni, a venit cineva capabil , sa ne explice cum sta treaba cu virusul.
Dar sa vedem si cealalta fata a lucrurilor , de care nu se vorbeste.
Eu cu lipsa miros , durere de cap si in gat , nu am fost considerat caz de testat .Simptome insuficiente pt un test gratiut.
Am facut testul pe bani mei , pozitiv . Suma cheltuita 290 de lei.
Aparat Pulseoximeter achizitionat 200 de lei.
Medicamente = 200 de lei
Asa ca nu va mirati ca nu se inghesuie multi sa se testeze sau sa-si masoare nivelul de oxigen din sange.
La textul prezentat, fiind preluat de la o televiziune transmisă pe internet se înțelege ca personalul CAS Bistrița s-ar fi putut infecta socializand la cafea, fac următoarea precizare: am vorbit la modul general de transmitere a infecției și în nici un caz la personalul CAS Bistrița unde numai de cafele nu este timp.