Recomandări Social

Drumurile şi podurile din Spermezeu, afectate de inundaţii, refăcute cu bani de la Guvern

Drumurile comunale şi agricole din comuna Spermezeu afectate de inundaţiile din luna iunie sunt refăcute zilele acestea cu bani de la Guvernul României, la fel ca şi cele opt poduri şi mai multe podeţe distruse atunci de ape. Graţie alocărilor de bani de la Bucureşti, se vor face şi lucrări care să-i protejeze în viitor pe localnici de furia naturii, a declarat primarul Sorin Hognogi pentru Timp Online.

„De inundaţiile din iunie au fost afectate drumuri comunale şi agricole. De trei săptămâni am terminat procedura de atribuire a lucrărilor fiindcă, din păcate, chiar şi în caz de calamităţi, legislaţia impune procedură. Am terminat-o, constructorii lucrează deja şi sperăm să terminăm într-o lună”, a spus edilul.

Primarul din Spermezeu a informat însă Guvernul României – de la care a cerut bani pentru rezolvarea acestei probleme – că e nevoie şi de intervenţii pentru ca, la următoarele situaţii similare să nu se mai întâmple ce s-a petrecut acum. „Slavă Domnului, am primit şi bani ca să punem la punct lucrurile respective. 80% din valoarea pe care am cerut-o am primit-o”, a declarat Hognogi.

La sfârşitul lunii iunie a.c., o furtună puternică după o zi extrem de caldă a făcut ravagii în comuna Spermezeu. Vântul, cu aspect de tornadă, a smuls foile de ternit de pe casele din satul Sita, iar ploaia a făcut ca Valea Păltineasa să se umple cu pietre. Deşi regularizată cu bani europeni, albia nu a făcut faţă debitului ridicat. Din fericire nu au fost victime, însă pagubele nu au fost deloc mici, a declarat atunci pentru Timp Online primarul comunei Spermezeu, Sorin Hognogi.

Guvernul a aprobat alocarea a 201,423 milioane lei pentru efectuarea unor lucrări de refacere a instrastructurii locale afectate de precipitațiile din perioada mai-iunie 2016 de la nivelul întregii ţări.

 

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS