Actualitate

DSP s-a întărit cu 12 voluntari care ajută la anchetele epidemiologice. Sunt așteptați și studenții mediciniști

Anchetele epidemiologice sunt aduse la zi și se vor derula mult mai repede după ce la Bistrița va funcționa un centru de voluntariat pe care vrea să-l înființeze prefectul Stelian Dolha și care să funcționeze pe lângă DSP.

”Am primit multe sesizări în legătură cu anchetele epidemiologice și de-asta le-am atras atenția. Sunt aceiași oameni care le fac, unii buni, alții mai puțin buni. Niciodată nu i-am menajat pe cei mai puțin buni, dar nici nu le-am făcut nimic pentru că mi-am dat seama că nu am o lege prin care să le spun plecați acasă unii dintre voi care nu lucrați. Sunt însă și alții care muncesc foarte mult și am dat-o exemplu pe dr. Anca Andrițoiu – directorul executiv, o persoană implicată care chiar muncește. Pe de altă parte, am aflat că sunt persoane infectate care nu au fost contactate. Am auzit acest lucru și de la medicii de familie”, a spus prefectul la Bistrița Express TV.

Potrivit prefectului, anchetele au fost aduse la zi fiindcă au fost suplimentate echipele de la DSP cu 12 voluntari ce provin din școlile de asistenți medicali, atât de stat, cât și private.

”Nu mă opresc aici. Mă ocup să înființăm un centru de voluntariat în care să lucreze studenți la Medicină, adică persoane în cunoștință de cauză și care au altă pregătire. Deja, din partea Guvernului României, s-au alocat 2500 de lei pe lună pentru această acțiune de voluntariat. Acum cursurile se țin online și cred că vom găsi voluntari care să își facă timp și pentru asta. Ne-am gândit la o locație. E vorba de sala de sport de la Colegiul Național Liviu Rebreanu.Nu am discutat încă nici cu directorul de la CNLR, nici cu inspectorul școlar general. Ne-am gândit că e în proximitatea DSP, dacă nu e disponibilă, vom căuta alta. E clar că trebuiie să fie într-o colaborare permanentă cu DSPP”, a spus prefectul Dolha.

https://www.facebook.com/BistritaExpress/videos/408655100165719

1 comentariu

  • DSP- o institutie plina de „capuse” care pana mai ieri „studia” maxim o enterocolita aparuta pe la vreo nunta a ajuns sa ne guverneze viata si sa stabileasca reguli. Chiar si angajatii DSP sunt surprinsi de ce putere au. Incet incet ne pierdem si libertatea. Inapoi la nea Nicu!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS