Actualitate

După crescătoria de vipere, la Josenii Bârgăului se face şi una de mistreţi

Agenţia de Protecţie a Mediului şi-a dat acordul pentru ca la Josenii Bârgăului să se înfiinţeze o fermă de mistreţi. Directorul APM BN, Ştefan Mureşan, spune că foarte probabil proprietarul vrea să calce pe urmele lui Ion Țiriac, magnatul care organizează anual la Balc o vânătoare pentru VIP-uri internaţionale. Poate fi primul pas spre dezvoltarea turismului cinegetic pe Valea Bârgăului.

Stefan-Muresan-APM-610x405”APM vede acest lucru ca pe unul normal, avem primul exemplu crescătoria de vipere, care funcţionează cu succes. Nu s-a produs niciodată vreun atac asupra cetăţenilor din comună, iar pentru România este important, veninul este foarte scump şi se aduc bani frumoşi în ţară. Probabil după modelul lui Ion Țiriac de la Oradea, şi acest investitor vrea să facă o fermă ca să dea fondurilor de vânătoare un anumit număr de porci mistreţi. Cel care vrea să facă această fermă se numeşte Nicolae Vrîncean din Josenii Bârgului, a depus solicitare pentru obţinerea acordului de mediu. În 14 iunie am eliberat decizia etapei de încadrare pentru proiectul ”Crescătorie de vânat (mistreţ) şi împrejmuire teren. Această fermă este într-o suprafaţă construită de 113 metri pătraţi şi va adăposti circa 30 de capete de porc mistreţ, dintre care 15 scroafe şi 15 purceluşi. Suprafaţa de pădure respectivă este de 43.782 de metri pătraţi. Mai deţine suprafaţă agricolă şi fâneaţă pentru a cultiva furaje. Nu putem vorbi de creştere ca şi un porc domestic, ci de semisălbăticie. Practic nu e luat din habitatul lui natural. La un moment dat, un anumit număr de mistreţi va ajunge, la înţelegere cu Direcţia Silvică şi cu Ocoalele Silvice, în anumite fonduri de vânătoare, să fie utili la o anumită vânătoare organizată pe teritoriul judeţului”, a spus directorul APM Bistriţa-Năsăud, Ştefan Mureşan.

El a adăugat că Bistriţa-Năsăud este o zonă propice pentru porcii mistreţi: ”Ei găsesc mâncare din belşug, este o zonă favorabilă dezvoltării acestor animale. Este foarte greu să facem o aproximaţie a numărului de mistreţi din judeţ, aria lor este foarte mare, trăiesc în turme mari, nu poţi să-ţi dai seama câţi sunt numărând urmele. Şi mobilitatea lor este foarte mare, se deplasează foarte des. Dintotdeauna au existat pagube produse de mistreţi, oamenii au aflat că pot primi şi nişte recompense de la statul român şi s-au înmulţit reclamaţiile. Anul trecut am avut vreo 15. Împreună cu specialiştii de la ITRSV constatăm la faţa locului pagubele făcute, vedem şi în ce condiţii s-au făcut, pentru că proprietarii trebuie să preîntâmpine aceste lucruri, să-şi ia măsuri. Noi înaintăm un raport la comisia de specialitate de la Ministerul Mediului şi după examinare se atribuie sume”.

Mureşan a mai spus că din cauza schimbărilor climatice, a temperaturilor ridicate, viperele încep să se acomodeze în diferite zone ale judeţului. ”E plin de vipere în zona Colibiţa şi în Munţii Rodnei, pe platourile înalte, în zone stâncoase şi însorite. Turiştii trebuie să fie foarte atenţi, pentru că ele nu atacă dacă nu sunt deranjate, atacă doar dacă se sperie şi se simt în pericol. E bine ca turiştii să meargă pe trasee bine stabilite”, a menţionat şeful APM BN.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS