Președintele Partidului Mișcarea Populară Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, a declara într-o conferință de presă că aleșii PMP au inițiat la nivelul Consiliului Județean două proiecte importante care vin în sprijinul tinerilor din județ. Unul se referă la semnarea unui parteneriat între CJ și Universitatea de Medicină, Farmacie și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș, iar altul la realizarea Centrului Județean de Tineret și Educație Integrativă.
”Colegii mei din PMP împreună cu mai mulți colegi consilieri județeni au propus în Consiliul Județean un proiect care aduce beneficii în domeniul sănătății și educației pentru bistrițeni. Mai precis, s-a propus încheierea unui parteneriat între Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Universitatea de Medicină, Farmacie și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș în vederea organizării în județul nostru de studii universitare de urgență în domeniul în care universitatea de medicină e acreditată. UMFT din Târgu Mureș ar urma să autorizeze și apoi să acrediteze studii universitare de licență și studii postuniversitare la Bistrița. Consiliul Județean va asigura infrastructura procesului de învățământ, iar Spitalul Județean de Urgență Bistrița baza materială necesară instruirii practice a studenților”, a spus liderul PMP.
Ionuț Simionca a arătat că sunt cel puțin două beneficii. Pe de-o parte, absolvenții de liceu din Bistrița vor putea urma Facultatea de Medicină, Farmacie și Tehnologie chiar la ei acasă – context în care va crește numărul de cadre medicale cu calificare superioară din județ – iar pe de altă parte, calitatea actului medical de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița va crește prin creșterea nivelului de pregătire profesională a personalului medical deja existent.
Reamintim că, la Bistrița, au deja extensii Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj (UBB) și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN).
De asemenea, președintele PMP a subliniat faptul că, tot la inițiativa colegilor săi de partid, CJ va realiza Centrul Județean de Tineret și Educație Integrativă prin accesarea de fonduri europene nerambursabile.
”Acest centru urmărește dezvoltarea elevilor prin diversificarea ofertei de servicii prin crearea infrastructurilor specifice, precum şi prin programe pentru facilitarea dezvoltării personale și sociale al acestora. Centrul Județean de Tineret și Educație Integrativă Bistrița-Năsăud va fi construit și folosit într-un mod responsabil față de mediul înconjurător (GREEN). Practica Green Building extinde și completează preocupările clasice de proiectare a clădirilor de economie, utilitate, durabilitate și confort. Sustenabilitatea are un efect pozitiv și din punct de vedere economic, acela de a reduce costurile, prin utilizarea metodelor verzi – una din cele mai eficiente metode de reducere a costurilor fiind performanța energetică. Beneficiari vor fi toți elevii de pe raza județului Bistrița-Năsăud, înscriși în învățământul de masă, elevii din învățământul special și special integrat (beneficiari ai educației incluzive), copiii instituționalizați în centrele din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița”, a spus Ionuț Simionca.
El a mai adăugat că elevii de toate categoriile vor avea acces nelimitat și neîngrădit la sport și educație.
”Centrul va dispune de: un bazin didactic de înot; de săli de sport; săli de ateliere în care elevii să-și exprime ideile, să se cunoască, să-și manifeste preocupările; o bibliotecă școlară; cabinete medicale educative punându-se accentul pe medicina educativă și preventivă, precum și alte forme de educație integrativă. Pentru realizarea acestui obiectiv, PMP a propus în Consiliul Județean aprobarea inițierii demersurilor în vederea obținerii avizelor/acordurilor și întocmirea documentației tehnico-economice faza Studiu de Fezabilitate mixt cu elemente de Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție”, menționat președintele PMP.
Potrivit acestuia, amplasamentul pe care se va realiza obiectivul de investiții menționat este situat în municipiul Bistrița, str. Nicolae Bălcescu nr. 9 și se află în proprietatea Județului Bistrița-Năsăud pe o suprafață de 35 de ari de teren.
O initiativa laudabila ! Sa speram ca veti reusi ceea ce va propuneti!
Am votat niste oameni care pot spine ca ma reprezinta. Nu regret votul meu pentru PMP.
Doamne ferește!
După legalizarea cartierelor roșii in România, dl inițiator va fi primul care în scop electoral va încerca să ciupească ceva procente – și nu numai- și din acest segment….extensia Amsterdam la Bistrița
…am auzit că dl inițiator pregătește de finalizare proiectul cu zona de Promenada de pe lângă râul Bistrița…super proiectul!!! Mulțumim dl. Ciupitor de voturi!
Dacă, o eventuala colaborare cu o UMF, (Cluj, Tg-Mureș) s-ar limita la cursuri de prim ajutor, fizio-balneo, recuperare, asistenți de farmacie, diverse modalități de perfecționare, e foarte bine! Mai mult, mi se pare exagerat, vezi Arad, Galați….! Sa nu exageram! Poate, domnule Simionca, vreți sa se intre la Medicina cu nota 6,7 la Bac și notele din liceu, la Chimie, sau Biologie! Ați văzut notele de la extensie la diversele facultăți? Eu și cei din generația mea și cea dinainte am dat, scris :Chimie, Fizica și Anatomie, trei zile consecutiv iar după corectare:Anatomie, oral!! Ma abțin deocamdată, sa va spun procentul de aspiranți la Medicina, spre exemplu, care merita, au chemare și dețin abilități, in acest sens! Asa ca, mare atenție! Cu respect, dr. MNPop
Va apreciez munca, dar gresiti in momentul in care disconsiderati pe cei care invata in extensii. Un copil care doreste sa invete, invata oriunde. Am finalizat studii atat in CJ, cat si in BN, dar calitatea studiilor este similara. Pot sa spun ca studenti foarte slabi termina atat la BN cat si la CJ.(atat doctori, ingineri, economisti si juristi). O extensie nu coboara nivelul, o universitate in schimb da. Oamenii dau valoare oriunde.
Dl. doctor are perfecta dreptate. Nu e simplu sa faci o sectie de Medicina. Ai nevoie de o gramada de laboratoare si nu este suficient sa vina niste cadre didactice sa predea niste cursuri prin niste sali vai de capul lor si pentru niste studenti care abia asteapta sa iasa la terase. Chiar asa. Sa nu exageram. A face doctori pe banda rulanta va fi similar cu a face ingineri pe banda rulanta. Nu creste cu nimic gradul de perfectionare – dimpotriva.
Felicitări, domnule doctor! Nu stiu cum să facem, dar trebuie să fiți mai vocali și să fiti ascultați. In țara asta lucrurile au luat-o razna de tot si se aud numai vocile diletanților.
Cum sa faci facultate de medicină in Bistrița, când avem deja o școală de asistenți medicali care poate fi absolvită fără ca absolventii să aiba bacalaureatul luat? Totul e cumplit de deprofesionalizat, ce-o să se aleagă de noi si de copiii nostri?! Doamne ferește, pur si simplu mă ingrozesc.
Singura admitere adevarata la medicina si cea mai grea din tara este la Cluj… si face o adevarata selectie a candidatilor. Restul, sunt csn can!
„Vorba multă…sărăcia omului”. Nu-i prima dată când se vorbeste despre o colaborare cu UMF Târgu Mureş. Incă din anul 2016 se discuta despre înfiinţarea, unui colegiu universitar pentru viitorii asistenţi medicali, în colaborare cu UMF Târgu Mureş, care pâna acum nu s-a realizat. (Vezi: http://www.timponline.ro/la-bistrita-se-va-infiinta-in-colaborare-cu-umf-targu-mures-un-colegiu-universitar-pentru-asistenti-medicali/). De asemenea, s-a vorbit mult si fără folos despre construirea unui campus universitar modern la Bistrita care sa uneasca laolalta Extensiile Universitare imprastiate in prezent prin tot orasul in spatii improvizate, fapt pentru care, influenta vietii studentesti la nivelul locuitorilor orasului este practic inexistenta. Cu toate astea, autoritatile locale au discutat in special cu universitatile UBB si UTCN sa creeze un campus universitar modern cu spatii de invatamant prevazute cu sali de curs si laboratoare, camine studentesti, cantina, biblioteca, sala de sport, terenuri de sport, parcuri cu alei, etc care sa aduca impreuna toate extensiile universitare prezente la Bistrita, nu s-a facut nimic pana acum. Un astfel de Campus Universitar ar putea sa includa si cladiri de laboratoare cu spatii functionale pentru activitate de cercetare organizata la standarde internationale. Toate acestea ar fi de natura sa creeze un climat academic si o mai buna stabilitate a invatamantului universitar la Bistrita.
Poate că de data asta prin incheierea unui parteneriat cu Universitatea de Medicină din Târgu Mureș pentru infiintarea unei extensii la Bistrița, vor fi demarate lucrările pentru construirea unui Campus Universitar. Cu atât mai mult cu cât primarul Ioan Turc a promis o nouă dimensiune strategică si anume „Bistrita Universitară” astfel incât orasul să se dezvolte ca o destinație pentru afaceri inovative, in strânsă legătură cu dezvoltarea invătământului superior.
Facultatea de medicina se face numai in clinici universitare, cu profesori universitari.,, Bistrita nu are asa ceva,iar extensiile UBB siUTC dinCluj scot asolventi slabi pregatiti ca nu au dotari la fel ca in Cluj . Nu mai vorbiti prostii D-le Simionca
Pentru toti anti extensii si anti progres:
Rog sa va mutati in acele orase care scot genii din voi si sa lasati banii bistriteniilor in Bistrita. M-am saturat sa ajung la spitalul municipal si sa dau spaga pentru a fi consultat. M-am saturat sa fiu trimis la cabinetul medical individual de la consultatia de urgenta. M-am saturat sa vad atatia oameni … pe care Cj sau Ms i-a facut genii. Ramaneti in orasele universitare sa vi se vada valoarea. Oamenii sfiintesc locul si nu invers.
Politicienii astia cred ca medicina e o facultate ca alea pe care le-au facut ei, de 2 lei, care se poate face si la Bistrita.
Bagati-va mintile in cap. Cel mult o scoala de asistente se poate face la Bistrita. Medici nu se vor produce in orasul asta veci, nu mai amagiti poporul nestiutor cu prostii.
Un coleg de mai sus s-a folosit de felceri ușor peiorativ. Dar nu e chiar așa. Absolvenții de 7 clase elementare obligatorii intrau foarte greu printr-un concurs la școala tehnică medicală de felceri, curs de zi, 4 ani, cu practică în spitale. Nu echivala cu liceul și diplomă de maturitate(actualul bac.). Cei care au făcut ulterior și liceul, bacalaureat, prin niște examene au fost promovați asistenți medicali și asistenți medicali principali. Cunoșteau meserie, mai mult profesau la țară, unde medicii de circă nu prea „făceau purici”. Mulți au depășit în practica primară medicii stagiari trimiși la țară 3 ani obligatoriu , mai mult la navetă, cu gândul să fugă la orașe …
Să fim serioși. Propunerea idioată vine din partea unui lider politic județean, respectiv membru PMP, partid neparlamentar, aruncat de electorat pe raftul prăfuit al istoriei lângă defunctele PNTCD, ALDE- Inimă zburdalnică, Pro-România-Victor Viorel Ponta și alți „apendice” și „proctus”. In ultimii 30 de ani niciun partid, „flituit” și cu „ceară pe schiuri ” nu s-a mai întors în Parlament. In 2024 e posibil să mai apară o altă Șoșoacă-Antimască, populiști, că la noi ține vraja și să scoată și pe alții… Propunerea este o naivă campanie electorală. Dar nu merge. Electoratul este tot mai educat. Să auzim de bine.
Daca nu credeti intr-un viitor mai bun, mai bine plecati din oras si nu luati banii bistriteniilor munciti din greu pe salarii minime. Nu s-a spus niciodata sa se intre la medicina cu 5-6. Se pot pastra aceleasi reguli. Creati laboratoare si invatati studentii. Va e frica ca va fura painea!? Medici de .. lei care se cred zei… Concurenta va asteapta. Sper doar sa vedem ceva bun din initiativa asta.
Adevarul e ca dupa ce “le-a suflat”… de sub nas Gloria Fotbal, Simionca se vede ca lucreaza pentru oameni.Face proiecte pentru Centrul de Tineret dedicat elevilor din judet si ajuta ,prin consiliul judetean , pentru a avea centru universitar medical la Bistrita.Bineteles ca postacii PNL care nu au ce scrie despre “a lor” consilieri… ataca …Face Simionca cam ce ar trebui sa faca pnlistii “impotemti”…dupa un an de consiliu local Bistrita si CJ BN…oamenii politici sunt pentru oameni , nu pentru razboi politic…Ar trebui sa se gamdeasca la oameni,…ceea ce PNL BN nu face…BRAVO Simionca … macar unul sa munceasca…
Orasul Bistrita este foarte pretabil pentru a sustine studentii de la medicina in dezvoltarea lor prin stagiile facute in spitale.
Toti studentii si prietenii mei care au facut voluntariat la noi in spital, se intorc cu bucurie sa faca practica datorita profesionalismului medicilor tineri din spital, nu numai ca au un suflet mare, dar sunt si mega buni.
Desigur sunt si ingroziti de fosilele care sunt rautacioase si nesimtite.
Facand anii clinici in sistem modular, spitalele din oras ar fi o baza extraordinara care ar atrage multi tineri.
Subscriu propunerilor de extensii pentru Balneo-fizio-terapie, asistenta medicala dar pe partea de medicina ar trebui un plan pe termen lung.
Tarile puternice se bat sa atraga studenti si stiu de ce.
In Cluj, conform unui studiu complex realizat pe mai multi ani si cu diverse cadre, ajung anual intre 700.000.000 de euro si 1 miliard datorita existentei Universitatilor.
Oxford din UK, Heidelberg din Germania sunt facultati de renume si nu sunt in metropole, sunt in orase mici, dar acolo exista traditie in actul universitar.
Putem sa evoluam, e recomandat, dar sa o facem cu demnitate.
Ce extensii !? Ce termen ,va referiti la cele de par?Nu D-le,Facultati de medicina si farmacie in toata regula sa fie facute in toate catunele tarii cu sedii chiar la Caminul cultural dau sapate bordeie pt rectorat ! Media de intrare sa fie max nota 2 dar poate fi si 1 dar cu taxa !De ce sa se mai deplaze feciorasii tepetenti in alte orase si fatucele videochattiste cand doar se „scoboara” din pat dau la gaste si la porci,trag un jinars pe gatlej si intra direct in amfiteatru! Vai de capul nostru dar si al vostru ce a ajuns Medicina! Am fost la Cluj ,cand se facea scoala adevarata 8 pe un loc si ultima medie 7.80 cu examene scrise si Anatomie oral! Amin!
Foarte buna inițiativa ,toate pe banii lui mami și tati ,pe lângă ca nu mai avem ingineri acum sa nu mai avem nici medici .Lăudabil
Scoatem medici și ingineri pe banda rulanta cu șpagă iar când e la angajare tot cei care au învățat trage greul ceilalți sunt scutiți .Hai sa din serioși cea mai proasta investiție pt Bistrița .