Actualitate

Duşa: Armata, 70% grad de încredere. Alături de Biserică, a transmis cel mai bine spiritul de sacrificiu

Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a declarat că a venit la Bistrița să-i onoreze pe militarii Batalionului Sprijin Logistic ”Năsăud” al Brigăzii Mecanizate, adăugând că este normal ca oamenii să aibă cea mai mare încredere în Armată și Biserică, deoarece au pus umărul la crearea României Mari.

Mircea Dușa a afirmat că a venit la Bistrița pentru a-i onora pe militarii Batalionului Sprijin Logistic ”Năsăud”.

”Primirea Drapelului de luptă este în viața unui militar și a unei unități militare un moment de răscruce, tocmai pentru faptul că s-a evidențiat în activitate. Ca semn de apreciere, am propus ca de Ziua Armatei militarii acestui batalion să fie onorați cu acordarea Drapelului de luptă, simbolul militarilor. Le-am transmis să-l păzească, să-l apere cu sfințenie, chiar cu prețul vieții, așa cum au jurat”.

Ministrul Apărării Naționale a adăugat că Armata României a ajuns la un grad de 70% de încredere în rândul cetățenilor.

”Armata este una din instituțiile în care românii au cea mai mare încredere. Mă uitam în sondajele de săptămâna trecută, am ajuns la un grad de încredere a populației în instituția militară de 70%. Este normal ca românii să aibă încredere în Armată și în Biserică. De-a lungul timpului, cele două instituții au pus umărul la crearea României Mari, au fost cele care au păstrat și au transmis generațiilor cel mai bine spiritul de sacrificiu, dragostea față de țară, responsabilitatea față de destinele națiunii”.

Dușa a menționat că de Ziua Armatei ”ne venerăm eroii, ne venerăm veteranii de război, le purtăm tot respectul pentru ceea ce au făcut pentru țară, pentru sacrificiul lor”.

”Spiritul de sacrificiu, respectul pentru simbolurile naționale, care sunt pentru militari valori supreme au fost transmise generațiilor de militari, care sunt prezenți în teatrele de operații din Afganistan, Irak sau în alte zone fierbinți. S-au împlinit zece ani de când România a intrat în NATO. În această perioadă, militarii români au luptat cot la cot cu militarii din statele NATO și au dobândit respectul din partea coalițiilor internaționale. Oriunde mergem în lume, când vorbim de militarii români primim aprecieri deosebite la adresa lor, sunt adevărați ambasadori ai României în lume. Trăim într-o lume complicată, în care sistemul de securitate trebuie să fie unul riguros. Guvernul Ponta a oprit în 2013 subfinanțarea Armatei, am beneficiat de mai mulți bani, care ne permit să rezolvăm probleme ce n-au fost rezolvate în timp, legate de modernizarea și înzestrarea Armatei, dar și probleme legate de instruirea și pregătirea militarilor la înalt nivel, conform standardelor NATO, pentru a putea îndeplini orice misiune încredințată”.

El i-a felicitat pe militari și le-a urat ”La mulți ani”. ”Să trăim împreună într-o țară a păcii, într-o țară liniștită, în care românii să se simtă bine la ei acasă”.

Înainte de ceremonialul de Ziua Armatei, ministrul Mircea Dușa și președintele CJ au asistat la meciul de handbal feminin CSM Bistrița – CSM Slatina, iar după festivitate au mers pe pietonalul Liviu Rebreanu la târgul meșteșugarilor de la Expo Bistrița.

Batalionul 405 Sprijin Logistic ”Năsăud” a fost înfiinţat la 15.07.2001 în urma desfiinţării Batalionului 405 Şcoală de şoferi şi a Companiei 466 Logistică subordonată Brigăzii 81 Mecanizată. Batalionul constituie principalul element al sistemului logistic al Brigăzii 81 Mecanizată şi are următoarele misiuni: asigură sprijinul logistic pe timpul executării tuturor tipurilor de acţiuni militare în cadrul apărării naţionale; asigură sprijinul logistic pentru unităţile şi subunităţile Brigăzii 81 Mecanizatăparticipante la apărarea colectivă, în condiţiile înlocuirii sau rotirii unităţilor din forţele dislocabile destinate NATO şi UE; asigură sprijinul logistic şi participă cu forţe şi mijloace la operaţii duse în cadrul coaliţiilor şi operaţii de răspuns la criză; asigură sprijinul logistic şi participă, integral sau cu parte din structuri, la misiuni de urgenţă civilă în sprijinul autorităţilor locale, în conformitate cu planurile întocmite potrivit responsabilităţilor ce revin Ministerului Apărării Naţionale.

Începând cu anul 2002, militari ai batalionului au participat la misiuni în diferite teatre de operaţii. Comandantul batalionului este lt. col. Vasile Olah.

7 comentarii

  • Ca la noi la nimeni. Deși Ziua Armatei se sărbătorește în 25 octombrie, la Bistrița ceremonialul militar-religios organizat în mod tradițional cu acest prilej a avut loc duminică 26 octombrie. Si asta pentru ca in 25 octombrie, ministrul apararii a tinut sa fie prezent la Carei alaturi de Victor Ponta. Si iata ca i-a prins bine, prezenta la Carei, pentru ca a putut fi de fata la momentul cand sambata, Ponta a facut o gafa de proportii, afirmand eronat eronat ca Ferdinand a fost primul rege al Romaniei, cand se stie pana si de un copil de gradinita ca primul rege care a purtat acest titlu oficial acordat conducatorului Regatului Romaniei a fost unchiul sau, Carol I.
    Iata momentul penibil in care in care s-a bagat Victor Ponta la Carei, unde a participat la manifestatiile prilejuite de Ziua Armatei:
    „REPORTER: /…/ Ati vorbit asa de frumos de Majestatea Sa Regele. Sa stiti ca asteptam un mic sprijin, ca sa avem si noi un bust al regelui Ferdinand, care ni se refuza de doua sedinte consecutive ale Consiliului Local.
    VICTOR PONTA: Regele Ferdinand? – primul rege al Romaniei.”

    • d-le Popa. ceremonialul s-a tinut la Bistrita pentru ca baietii nostrii de la fanfara au fost in 25 la Cluj( fanfara clujana a fost la Carei impreuna cu garda Nationala) si de aceea s-a tinut Duminica, nu aveau cum sa ajunga la timp. Deci interesati-va si pe urma vorbiti.

  • Biserica paraziteaza imaginea binemeritata a armatei.

    Increderea bor este cam același ca in partidele politice si pe drept cuvânt.

  • Romania, din prisma increderii in institutii, n-are cum sa fie o democratie, pentru ca, vrem nu vrem, e absurd sa pui in fruntea increderii institutii de forta cum este armata sau pe bunul Dumnezeu. Asta arata degringolada valorilor in societatea noastra, perceptia total gresita fata de institutii precum cele ce se ocupa de bunul mers al treburilor publice, de legiferare, de justitie si de ordine, deoarece acestea ar trebui sa ne faca sa ne simtim confortabil ca cetateni ai acestei tari, nu sa constatam ca acestea ne tradeaza asteptarile prin oamenii slabi ce le populeaza.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.