Sănătate

E nevoie de sânge! Vara scade numărul donatorilor, avertizează CTS Bistriţa

În perioada sezonului estival, cererea de sânge şi produse sanguine creşte, în timp ce numărul celor primiţi la donare scade, motiv pentru care Centrul de Transfuzii Sanguine (CTS) Bistriţa face un apel şi îi roagă pe bistriţeni să doneze sânge şi să salveze astfel vieţi omeneşti aflate în pericol.

Potrivit unui comunicat al instituţiei semnat de purtătorul de cuvânt Marius Cîrcu, donatorii, înainte de a se prezenta la centru, sunt sfătuiţi să mănânce şi să consume aproximativ 500 ml de lichide, să consume o cafea. 

Cei interesaţi să facă o faptă bună trebuie să ştie că pot dona doar în anumite condiţii: să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani, greutatea de peste 55 kg, o stare generală de sănătate bună, să nu consume alcool cu 48 de ore înainte de donare. Persoanele cu vârsta de peste 50 de ani, dar şi donatorii fideli cu aceeaşi vârstă, dar care nu au mai donat sânge în ultimii doi ani, sunt obligaţi să se prezinte la donare cu  adeverinţă de la medicul de familie cu antecedente.

„Avem o medie de 10-15  donatori pe zi. Pentru a acoperi toate cererile şi a nu avea probleme, avem nevoie, în medie, de 25-30 de persoane admise, zilnic, la donare! De menţionat că România nu are stoc de sânge, nu are bancă de sânge, funcţionează de o zi pe alta. Facem un apel la salvarea de vieţi prin donarea de sânge!”, a declarat purtătorul de cuvânt Marius Cîrcu.

Iată câţiva paşi simpli care ajuta la salvarea unei vieţi!

Primul pas este chestionarul şi inregistrarea (fişa donatorului)

A doua etapă,  o consultaţie în vederea stabilirii greutăţii donatorului şi a stării generale de sănătate în vederea primirii acordului pentru donare.

Penultimul pas pe care fiecare donator trebuie să îl urmeze presupune verificarea nivelului trombociţilor şi a fierului în sânge  urmând să intre în salonul cu 4 paturi  unde asistentele medicale recolteaza sângele.

Ultimul pas este ridicarea tichetelor  (7 tichete a câte 9 lei fiecare) şi eventuala decontare bilet de transport a celor din altă localitate!

Centrul  de Transfuzii Sanguine (CTS) Bistriţa îi aşteaptă pe donatori pe str. Nicolae Bălcescu nr. 11 A.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS