Echipa Astroclubului Quasar va fi prezentă începând cu orele 10.30 pe pietonalul Liviu Rebreanu, unde va pune la dispozitia doritorilor două telescoape astronomice dotate cu filtre solare, pentru a putea observa fenomenul astronomic. ”Astronomi amatori, membri ai asociaţiei noastre, înceând cu ora 10.30, vor oferi gratuit publicului pe pietonalul Liviu Rebreanu informaţii legate de astronomie, despre evenimentul astronomic ce are loc, vor face demonstraţii de utilizare a instrumentelor necesare pentru observaţii astronomice şi vor pune la dispoziţie echipament performant pentru observarea fenomenului”, a precizat Asociaţia Astroclubul Quasar.
Eclipsa, care se va vedea cel mai bine în nord-vestul ţării, începe la ora 10.45, se încheie la 13.05, maximul urmând să fie în jurul orei 11.55. Durata medie pentru ţara noastră va fi de 2 ore şi 20 de minute. Acoperirea Soarelui de către Lună va varia în funcţie de locul observaţiei, fiind mai ridicată în nord. Procentul de acoperire a Soarelui va fi situat între 40 şi 55%.
În cazul în care cerul va fi acoperit de un plafon de nori compact, eclisa nu va putea fi văzută, însă va putea fi observată dacă vor fi spărturi în nori.
Eclipsa poate fi observată şi fără instrumente astronomice. Puteţi privi spre Soare, în siguranţă, folosind un filtru de sudură verde. Cel mai bun fitru este Mylar. Trebuie să priviţi Soarele din 5 în 5 minute şi veţi vedea cum marginea Lunii va atinge discul acestuia. Acoperirea maximă se va produce în momentul de maxim.
Vineri 20 martie vor avea loc trei evenimente astronomice rare: o eclipsă de Soare, o super-Lună şi echinocţiul de primăvară. Cele trei fenomene se vor produce din nou în aceeaşi zi, în acest secol, în anii 2053 şi 2072.
După eclipsa de Soare din 20 martie vor urma cinci ani fără eclipse. Următoarea eclipsă de Soare, vizibilă din România, va fi pe 21 iunie 2020. Cea mai recentă eclipsă de Soare vizibilă din România a avut loc în anul 2011.
Foto: Astroclub Quasar
Adaugă comentariu