Odată cu realizarea parcului de peste 7.300 de panouri fotovoltaice la Sărata, investiție de 25,3 milioane lei a Primăriei Bistrița prin Ministerul Energiei, economiile de energie electrică ale municipalității s-ar ridica la peste 90%.
Primarul Ioan Turc s-a întâlnit cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
”Avem oportunitatea de a economisi banii pe care îi plătim în prezent pentru consumul non-comercial al Primăriei!
M-am întâlnit, la București, cu ministrul Energiei, domnul Sebastian Burduja, cu care am discutat despre proiectul depus de Primăria Bistrița pentru finanțarea construirii unui parc de panouri fotovoltaice în localitatea componentă Sărata, în vecinătatea Parcului Industrial. Investiția are o valoare totală de 25.305.339,51 lei și ar urma să fie acoperită prin Fondul pentru Modernizare (Programul nr. 1).
Școli, grădinițe, creșe, centre pentru tineret și seniori, Palatul Culturii, clădirile administrative ale primăriei, iluminatul public stradal, toate vor fi alimentate din energia electrică produsă de noul parc de panouri fotovoltaice, cu o capacitate de peste 4 MW/h. Acesta va fi amenajat pe un teren încadrat în categoria ”pășune” la Sărata, cu o suprafață totală de 47.593 mp, urmând să aibă montate circa 7.300 de panouri fotovoltaice.
Odată realizată noua investiție, economiile de energie electrică ale municipalității s-ar ridica la peste 90%”.
Conform datelor tehnice din proiect, centrala fotovoltaică va fi alcătuită dintr-un număr de 7.336 module PV, fiecare dintre ele fiind formate dintr-un număr de 144 de celule (tip Monocristaline). Puterea minimă a modulelor PV va fi de 540 Wp, cu un randament nominal de minimum 21,1% (peste valoarea limită de 19% impusă prin Ghidul de Finanțare). Sistemele vor fi prevăzute cu invertoare trifazate de tip string inverter cu o putere instalată de 300 kW (13 bucăți), cu un randament minim de 98% STC. Modulele PV vor fi instalate pe o structură prefabricată din aluminiu sau oțel galvanizat, la o înclinare de 25 grade, cu orientarea sud. Indicatori de rezultat: producţia netă de energie primară de: 394,16t.e.p./an din surse regenerabile; producția netă totală de energie electrică de 86.623,20 MWh într-o perioadă de 20 de ani; reducerea gazelor cu efect de seră cu: 53.004,74 tone de CO2 echivalent într-o perioadă de 20 ani (considerând un factor de conversie de 0,6119 tone CO2 echivalent/MWh); asigurarea unei producții nete de energie electrică (totale) de: 4.583,24 MWh/an (99,99% din necesar) în primul an de funcționare; factor de capacitate: 13,42%, în primul an de funcționare. Indicatorii de realizare urmăriți prin proiect vor consta în: capacitate nou instalată de producere a energiei din surse regenerabile: 3.961,44 kWp / 3.900 kW AC.
Cine a facut poza si cand?
E foarte important in evolutia proiectului…noncomercial!!!
Am un prieten care a facut un parc de un mega cu un milion de euro
Acest domn daca vrea sa faca 4 mega cu 25 de milioane cred ca primeste teapa si trebuie avertizat pe ultima lui suta de metri….fluture!
Voi cheltuiti 25 de milioane de lei, adica
5 milioane de EURO din banii nostri si va laudati ca defapt faceti economie?
In cat timp se amortizeaza investitia?
Care sunt cheltuielile de intretinere pe an?
Cat costa un sistem asemanator facut din bani privati?
Daca vreti sa faceti economii, mai dati afara din neamurile alea care ingroasa degeaba aparatul bugetar.
Looserii…In altă ordine de idei altă tzeapă,trăznaie, marca Bueduja,similară cu șerpăraia cu minireactoarele pe care le-a plarit statul român si acum n-au ce face cu ele.Manevre pe ultima sută.
Deja sunt instalate numai că nu ne am dat noi seama.Sunt panourile alea mari pe toate drumurile si scrie pe ele ,,Un ostaș in slujba țării” plus poza unui tip grăsuț cu ochelari.Cred că e contabilul .
Ați bhelit-o bujetarilor…Acuma că e curentul gratis o să vă țină noul primar la serviciu și noaptea .Și dacă acuma in ultima lună mai pușcă un contract cu vreo firmă de aparate de aer condiționat și insraleaza aparate in toate birourile ,holurile si wc urile inclusiv in aia jmekeră cu tzâjnitoare ,nu mai prindeți program special de caniculă la vară .Așa vă trebe dacă ați votat de ai dracului.Lumină moka ca in Singapore.
Daca lasam gluma la o parte…chiar imi vine sa plang!!!
Domnii Burduja si Turc , sau invers , d-nii Turc si Burduja sunt politicieni . Sunt buni numai sa semneze. Habar n-au despre ce-i vorba. Sa zicem ca e adevarat ce se scrie in articol. Totusi cum va ajunge acea energie regenerabila in subsistemul energetic local ? Daca nu poate ajunge (si numai cu panouri fotovoltaice si invertoare nu poate…) la gradinite , scoli , cladiri administrative etc. , investitia e degeaba. Dragilor , Lenin spunea prin „Tezele din aprilie (daca nu ma insel in 1920) ca intai trebuie realizata infrastructura energetica (hidrocentrale , termocentrale , linii de transport si distributie , statii de transformare , statii de interconexiuni etc.) si abia apoi obiectivele industriale. Altfel spus energetica trebuia sa fie cu un pas inaintea industrializarii. Nu cred ca DEER poate prelua atata putere (4 MW) fara statie de transformare. Cu aceasta trebuia inceputa lucrarea. Aceasta ca si alte promisiuni electorale in curand se vor dovedi a fi minciuni si minciunele. Imi pare rau pentru d-l Turc dar constat ca nu se dezice de promisiuni nici in „ultimul ceas”.