Actualitate

EDWARD, și la Bistrița

Reprezentanții Comisiei pentru Siguranța Rutieră din cadrul Directoratului General pentru Mobilitate și Transport al Comisiei Europene, împreună cu cei ai Rețelei Europene a Poliției Rutiere TISPOL, au lansat  acțiunea ”EDWARD – The European Day Without A Road Death” (Ziua europeană fără decedați în accidente rutiere).

Proiectul EDWARD, destinat conştientizării tuturor categoriilor de participanţi la traficul rutier, a fost lansat în vederea implementării şi la Bistriţa, informează Inspectoratul de Poliție Județean.

Inițiatorii propun ca ziua de 21 septembrie a.c. să devină Ziua europeană fără decedaţi în accidente rutiere, prin conştientizarea tuturor categoriilor de participanţi la traficul rutier cu privire la riscurile la care se expun prin nerespectarea normelor rutiere.

Scopul acestui proiect presupune adoptarea de către toate categoriile de participanţi la traficul rutier a unei conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice.

Viteza excesivă sau neadaptată la condițiile de drum, conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, folosirea neregulamentară a telefonului în timpul conducerii autovehiculului, conducerea unor autovehicule cu defecțiuni tehnice constituie constituie cauze generatoare de accidente rutiere.De asemenea, abaterile comise de bicicliști, motocicliști,  mopediști, căruțași și pietoni determină producerea de evenimente rutiere.

Una dintre cauzele generatoare de accidente rutiere este oboseala la volan. Poliţiştii rutieri atrag atenţia asupra importanţei respectării normelor rutiere şi vă fac următoarele recomandări: Oboseala la volan este extrem de periculoasă. Este de ajuns o singură fracţiune de secundă, moment în care pot apărea aţipirea şi, implicit, pierderea controlului vehiculului. De aceea, la primele semne de oboseală (stare de moleşeală, clipire frecventă, înceţoşarea privirii) trebuie să întrerupeţi călătoria şi să parcaţi autovehiculul într-un loc sigur (de preferat o parcare amenajată).

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS