Social

Elena Gheorghe, implicată într-un accident rutier la Teaca. Un biciclist a ajuns la spital

Cântăreaţa Elena Gheorghe a fost implicată într-un accident rutier pe raza comunei Teaca, maşina condusă de soţul ei, Cornel Ene, lovind un biciclist care a schimbat brusc direcţia de mers pe DN 15 A. Acesta a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa pentru îngrijiri medicale. (FOTO)

Elena Gheorghe a cântat duminică seară pe pietonalul Liviu Rebreanu, iar luni a pornit spre Târgu Mureş, alături de soţul ei, care conducea maşina, informează Pro TV.

În comuna Teaca, un biciclist de 59 de ani a schimbat brusc direcţia de mers, fără să se asigure, iar soţul cântăreţei nu a mai putut evita impactul. Biciclistul a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, interpreta şi soţul ei au scăpat nevătămaţi.

Anchetatorii i-au verificat pe cei doi – şofer şi biciclist – cu etilotestul, însă niciunul nu consumase alcool.

Cum maşina Elenei Gheorghe a fost avariată în accident, organizatorii concertului din Târgu Mureş au trimis alt autoturism după ei. 

”La data de 1 iunie a.c., un bărbat în vârstă de 33 de ani din municipiul Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism pe DN 15 A, pe raza localităţii Teaca, a surprins şi accidentat un bărbat de 59 de ani din Teaca, care se deplasa pe o bicicletă, pe sensul opus de mers şi în aceeaşi direcţie de mers cu autoturismul, care a virat brusc dreapta pentru a intra pe un drum lateral, intrând în faţa autovehiculului. Din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a biciclistului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat într-un comunicat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

1 accident elena gh 2 accident elena gh 3 accident elena gh 4 accident elena gh

Foto: Facebook

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS