Elena Kuji, studentă la Facultatea de Litere şi Filosofie din Modena (Italia), originară din Bistriţa, care este vicepreşedinte-adjunct pentru relaţia cu filialele a LSRS, a anunţat, printr-un comunicat, că este al patrulea an consecutiv în care LSRS continuă să promoveze tinerii români ale căror rezultate academice şi extra-curriculare au atins nivelul de excelenţă pe plan internaţional.
Premiile vor fi acordate studenţilor români cu experienţă academică la cel mai înalt nivel, categoriile fiind următoarele: „Studentul Român al Anului din America de Nord” (un premiu pentru nivelul universitar şi un premiu pentru nivelul post-universitar), „Studentul Român al Anului din Europa” (un premiu pentru nivelul universitar şi un premiu pentru nivelul post-universitar), „Studentul Român al Anului de pe alte Continente”, „Studentul Român Erasmus al Anului”, „Studentul Anului în România”, „Premiul Special în Arte” (categorie inaugurală).
Toate candidaturile, cu excepţia celei pentru „Studentul Anului în România”, vor intra în competiţia pentru Marele Premiu „Studentul Român al Anului”.
Pentru a candida la una dintre secţiuni, tinerii interesaţi sunt rugaţi să trimită CV-ul lor şi o scurtă autodescriere de cel mult 150 de cuvinte pe adresele organizatorilor.
„LSRS va oferi, pentru prima dată, şi un Premiu Special în Arte. Acest premiu va fi jurizat de către experţi consacraţi în acest domeniu şi se adresează studenţilor români din străinătate cu rezultate excepţionale în domeniul artistic. Pentru Marele Premiu sunt eligibili toţi studenţii români care au studiat în anul universitar 2011-2012 în străinătate, din orice arie geografică şi domeniu de studiu. Candidaţii se pot înscrie în concurs online, până la data de 15 noiembrie 2012”, se mai arată în comunicat.
Potrivit acestuia, juriul Galei va fi alcătuit din personalităţi de marcă ale mediilor academic şi profesional din România, iar premiile vor fi înmânate câştigătorilor în data de 8 ianuarie 2013, cu prilejul Galei Studenţilor Români din Străinătate, la Bucureşti.
Gala Studenţilor Români din Străinătate, ediţia a IV-a (2013), marchează totodată aniversarea a patru ani de activitate a LSRS.
Liga susţine interesele studenţilor români din străinătate, oferindu-le acestora un cadru de dialog şi recunoaştere, promovându-le meritele în societatea românească, ca adevărate modele de excelenţă şi profesionalism.
Totodată, Gala LSRS îi încurajează pe aceşti tineri să păstreze legătura cu România şi să promoveze o imagine pozitivă a ţării noastre în lume.
Anul acesta, Marele Premiu – Cel Mai Bun Student Roman în străinătate, i-a revenit Alexandrei Balahur Dobrescu, cercetător post-doctoral la European Commission Joint Research Centre. A absolvit Facultatea de Informatică din Iaşi în 2007 şi în 2011 a primit titlul de Doctor European cu nota maximă zece din partea unei comisii alcătuite din nouă membri de prestigiu ai comunităţii europene în domeniu.
Potrivit site-ului LSRS, Alexandra Balahur Dobrescu este autoarea a peste 50 publicaţii (în conferinţe, jurnale ISI, capitole de carte, o carte). Din 2010, este organizatorul principal al “Workshop on Computational Approaches to Subjectivity and Sentiment Analysis” din cadrul celei mai importante conferinţe internaţionale în domeniul Procesarii Limbajului Natural (NLP) şi editor principal al publicaţiilor corespunzătoare (“proceedings” şi un număr special al unui jurnal ISI publicat de Elsevier). Alexandra Balahur Dobrescu vorbeşte fluent cinci limbi; a lucrat ca cercetător şi a predat la diferite instituţii de învăţământ şi cercetare din Germania, Spania şi Italia. Este membră în numeroase proiecte europene, naţionale, private şi comitete ştiinţifice de specialitate şi jurnale de prestigiu. Pentru meritele sale, a primit numeroase burse la nivel naţional şi european.
Adaugă comentariu